Isabela, fiica Oanei Roman, din nou la medic! Ce analiză specială i-a făcut mama ei

Oana Roman a mers recent la medic împreună cu fiica sa, Isa. Vedeta a publicat pe rețelele de socializare o fotografie realizată chiar în cabinetul clinicii, dorind să își țină fanii la curent cu situația. De această dată, atenția s-a concentrat asupra adolescentei.

În urmă cu ceva timp, Oana Roman a dezvăluit că fiica ei se confruntă cu rezistență la insulină. Din acest motiv, vedeta o duce periodic la controale medicale pentru a monitoriza starea de sănătate a fetei. Oana Roman nu a ascuns niciodată problemele medicale ale Isabelei, preferând să fie transparentă cu publicul.

Ce analiză specială i-a făcut Oana Roman fiicei sale

Vineri dimineață, Oana Roman a postat o imagine cu Isa din cabinetul medicului. Adolescenta a fost supusă unor verificări pentru a se evalua starea sa de sănătate. Printre acestea s-a numărat un test metabolic, menit să stabilească modul în care organismul consumă energia în repaus.

„Azi am mers cu Isa la clinică pentru a face un test metabolic care determină cât consumă în repaus. E foarte important pentru a putea regla, din punct de vedere nutrițional, aportul de calorii”, a scris Oana Roman pe Instagram.

Vedeta a mărturisit în mai multe rânduri că are o legătură specială cu Isa. Cele două discută deschis despre orice subiect, inclusiv aspecte legate de intimitate.

Care este relaţia dintre cele două

„Faptul că mamele nu discută cu fetele, mai ales lucruri legate de menstruație, sexualitate și așa mai departe, este o greșeală capitală, egală cu practic o crimă, în sensul în care le condamnă pe aceste fete la niște mari probleme. Ele nu înțeleg ce li se întâmplă. Acum există și educație în școli, ceea ce mie mi se pare un lucru pozitiv. Isa în clasa a patra a avut un curs despre menstruație, de exemplu, au venit și le-au arătat cum decurge lucrul acesta, ce trebuie să facă, le-au dat ce au nevoie. Le-au pregătit, cumva, pentru acest moment. Eu oricum am vorbit cu Isa, ea știa tot”, a declarat Oana Roman.

Isa, în vârstă de 11 ani, a fost prezentată public încă de la vârste fragede. Oana Roman a ales să o implice în viața sa publică, iar adolescenta este acum familiarizată cu tot ce se întâmplă în jurul ei. Vedeta se declară mândră de comportamentul și maturitatea fiicei sale.

CITEŞTE ŞI: Oana Roman a ajuns la capătul puterilor! „Mă omoară faptul că nu am pe nimeni care să mă ajute”

Legătura neștiută dintre Oana Roman și Anastasia Soare: „A simțit nevoia să mă invite să bem un ceai”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă