Am aflat când se va circula pe autostradă de la București până aproape de Rm. Vâlcea (A1). Mai avem puțin de așteptat!

Am aflat când se va circula pe autostradă de la București până aproape de Rm. Vâlcea (A1). Mai avem puțin de așteptat!
Când se va circula pe A1

Autostrada Pitești – Sibiu (122 km), prima autostradă care va traversa Carpații, prinde viteză. Dacă deja se circulă pe loturile de capăt, Sibiu – Boița (13,44 km, constructor – compania austriacă Porr) și Pitești – Curtea de Argeș (30,35 km, constructor – compania italiană WeBuild), cel mai probabil din toamna viitoare se va circula și pe lotul 4 Curtea de Argeș – Tigveni (9,86 km, Porr). Contractual, acest lot are termen de finalizare luna martie din 2027.

Lotul Curtea de Argeș – Tigveni este un lot pre-montan care are însă un punct de vârf: tunelul Momaia în lungime de 1,35 km (pe sub dealul cu același nume), primul tunel forat de autostradă din România, care are două galerii separate, numite Alina și Daniela. Numele celor două galerii provin de la două angajate ale companiei: tunelul Daniela a luat numele directoarei de la „Economic”, iar tunelul Alina pe cel al șefei de la “Achiziții”.

Până acum s-a finalizat turnarea betonului rutier în prima galerie, sensul Pitești – Sibiu, și va începe curând aceeași operațiune pe sensul spre Pitești. Cele două galerii au fost străpunse la un interval de o lună, respective în 3 martie 2025 pe sensul spre Sibiu (Daniela) și 14 aprilie (Alina), sensul spre Pitești.

“Cel târziu în vara anului viitor construcția lotului va fi gata însă nu va fi dat în trafic deoarece atunci vor începe să fie făcute testele de rezistență și de incendiu la tunel. În aceste condiții, cel mai probabil în toamnă se va putea circula pe autostradă până la Tigveni”, au declarat în exclusivitate pentru… surse din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR)
Conform contractului, tunelul Momaia are câte două benzi pe sens și acostamente, sistem de ventilație, sistem de evacuare,

iluminat public, sistem de comunicare, câte o clădire la intrare și ieșire, pentru controlul și operarea tunelului. Contractul, în valoare de 1,54 miliarde lei (fără TVA) este finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027.

2026 aduce și finalizarea lotului cu celebrele “tuneluri pentru urși”

Anul viitor va aduce și finalizarea celor 13,16 km dintre Margina și Holdea (de pe tronsonul de autostradă Lugoj-Deva), lot cunoscut ca fiind cel cu tuneluri “pentru urși” și executat de asociarea UMB – Euro-Asfalt (Bosnia-Hertegovina). Cele două tuneluri de aici au o lungime totală de 2,16 km. Odată finalizat acest lot, se va circula neîntrerupt de la Boița la Nădlac, aproape 360 km.

Când va fi gata întreaga Autostradă A1 București – Nădlac

În aceste condiții, ultimele două loturi care rămân în lucru sunt Boița – Cornetu (31,33 km, constructor – asociarea turcă Mapa/Cenzgiz) și Cornetu – Tigveni (27,4 km, constructor WeBuild). De altfel, lotul italienilor este și cel mai scump al acestei autostrăzi, de peste un milliard de euro (5,32 miliarde lei plus TVA).

Într-un interviu acordat Gândul, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu anunța că se va circula pe întreaga Autostradă Pitești – Sibiu din 2029.

„Sunt două loturi de autostradă în zonă montană, extrem de dificile din punct de vedere al realizării construcțiilor. 2028-2029 sper să închidă și tronsonul 2, tronsonul 3 cred că la sfârșitul anului 2028 se poate finaliza. Constructorul este foarte bine mobilizat, are două organizări de șantiere principale la capetele acestui lot și pregătirea este foarte amplă. De altfel, în scurt timp va ajunge și instalația de foraj a primului tunel, care va fi furat, cu o instalație tip TMB”, a precizat secretarul de stat în ministerul Transporturilor.

CITEȘTE ȘI: Încă un șantier pentru șoferi! Încep lucrările pe Centura București

Câți ani vor dura lucrările la planșeul de la Piața Unirii. Vești proaste pentru șoferi!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

O mai ții minte pe Sanda Nicola? După ani de Belgia, s-a întors în România și a venit momentul confesiunilor. Ce a povestit despre ea și soț ACUM: ”Eu nu știam că sunt bolnavă și mă îndrept spre un cancer de col. 20 de ani mai târziu...”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?

Jurnalista din Albania care a înnebunit fanii! Fosta Miss va transmite de la Craiova – Egnatia
Prosport.ro
Jurnalista din Albania care a înnebunit fanii! Fosta Miss va transmite de la Craiova – Egnatia
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Bâtlan se căsătorește civil! Cum a arătat femeia de afaceri în cea mai importantă zi. Cine este bărbatul care a cucerit-o
Click.ro
Cristina Bâtlan se căsătorește civil! Cum a arătat femeia de afaceri în cea mai importantă zi. Cine este bărbatul care a cucerit-o
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Digi 24
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Mama copilului din Caracal care ar fi fost supus unei tentative de răpire rupe tăcerea: „Norocul lui a fost că este perspicace și a știut ce să facă”
Gandul.ro
Mama copilului din Caracal care ar fi fost supus unei tentative de răpire rupe tăcerea: „Norocul lui a fost că este perspicace și a știut ce să facă”
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia