Ultimul mesaj trimis de Ana, românca moartă în Tenerife. Cu cine a vorbit înainte de tragedie

Ultimul mesaj trimis de Ana, românca moartă în Tenerife. Cu cine a vorbit înainte de tragedie
Ana și Victor, românii morți în tragedia din Tenerife. Sursă foto: Facebook

Tragedia din Tenerife în care doi români, Ana și Victor, și-au pierdut viața, i-a întristat pe conaționalii lor. Cazul a prins o altă amploare după ce s-a aflat ce oameni buni și implicați în ajutarea celor aflați la nevoie erau cei doi. Cu puțin timp înainte de tragicul eveniment, Ana a transmis ultimul ei mesaj. Toate detaliile în articol.

Ana și Victor au murit înecați în ocean. Cei doi, împreună cu mulți alți turiști, au ignorat avertismentele autorităților și au intrat într-o piscină naturală formată între stânci. Incidentul s-a petrecut în momentul în care un val uriaș, venit din largul oceanului, a lovit cu putere bazinul natural, trăgând mai multe persoane în apă.

Ultimul mesaj al Anei, românca moartă în Tragedia din Tenerife

Chiar în timpul vacanței din Tenerife alături de Victor, Ana le-a transmis un mesaj colegilor ei. Cu toate că era o vacanță pe care o aștepta de un an, aceasta nu se putea concentra în totalitate asupra timpului destinat relaxării și se gândea la oamenii vulnerabili. Românca le-a scris colegilor ei că își dorea să îi ofere apartamentul din București unei mame singure și fetiței ei, ambele victime ale violenței domestice, care nu aveau un acoperiș sub care să se adăpostească.

„Ultimul ei mesaj către colegi a venit chiar din vacanță, din Tenerife. Se bucura sincer de acel timp. Îl aștepta de mult, după un an provocator. Dar gândul ei a fost, din nou, către cei vulnerabili: ne-a scris că vrea să își pună apartamentul din București la dispoziția unei mame singure și a fetiței ei, victime ale violenței domestice, care nu aveau unde să se mai ducă”, au transmis reprezentanții organizației Habitat for Humanity Romania.

CITEȘTE ȘI:

Ei sunt românii morți în Tenerife! Ana și Victor ajutau familiile vulnerabile: ”Doi eroi!”

Cine sunt cei doi români care au murit în Tenerife! Greșeala fatală pe care au făcut-o în vacanță le-a curmat viețile

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!