Câte țigări pe zi înseamnă „prea mult”, de fapt. Avertismentul doctorului Mihail Pautov de la Antena 1

Câte țigări pe zi înseamnă "prea mult", de fapt. Avertismentul doctorului Mihail Pautov de la Antena 1
Ce spune Mihail Pautov despre fumat

Deși tot mai mulți oameni recunosc efectele nocive ale fumatului, obiceiul rămâne extrem de răspândit, iar mulți încă se întreabă câte țigări pot consuma fără să își facă rău. Medicul Mihail Pautov atrage însă un semnal de alarmă ferm în privința acestui obicei foarte popular. 

Mihail Pautov explică faptul că atunci când vine vorba de fumat, corpul nu oferă nicio zonă de siguranță. Deși mulți oameni cred că un număr redus de țigări pe zi nu pot face mare rău, medicul atrage atenția că și aceste cantități mici declanșează reacții dăunătoare în organism.

Chiar și câteva țigări pe zi pun în mișcare reacții în organism care cresc puternic riscul de boli cardiovasculare. O cercetare recentă publicată în PLOS Medicine arată că persoanele care fumează ocazional, între două și cinci țigări zilnic, au un risc cu peste 50% mai mare de insuficiență cardiacă și un risc cu 60% mai ridicat de a muri din orice cauză, comparativ cu cei care nu au fumat niciodată.

Motivul este simplu! Corpul reacționează imediat la toxinele din fum. Inima și vasele de sânge sunt primele care suferă. Chiar și o singură țigară poate provoca o coagulare mai intensă, iritarea pereților vasculari și spasme ale arterelor. Medicii subliniază că efectul nu este proporțional cu numărul de țigări, primele țigări sunt cele mai agresive, iar organismul nu se obișnuiește niciodată cu fumul, ci îl percepe ca pe un agresor de la prima inhalare.

Sfaturile oferite de Mihail Pautov pentru fumători

Fumatul afectează întregul organism

Analiza care a stat la baza studiului a inclus peste 300.000 de adulți monitorizați timp de până la două decenii. În această perioadă au fost notate peste 125.000 de decese și zeci de mii de evenimente cardiovasculare majore. Chiar și fumătorii „moderați” prezintă un risc semnificativ crescut. Deși riscurile scad după renunțare, chiar și la 30 de ani distanță, un fost fumător poate rămâne mai vulnerabil decât cineva care nu a fumat deloc.

Toxinele din tutun afectează aproape toate organele, cresc inflamația, slăbesc imunitatea și sunt asociate cu numeroase boli grave, de la cancer și afecțiuni pulmonare la diabet și accidente vasculare.

CITEȘTE ȘI: Ce a putut să pățească un bărbat care bea 8 energizante pe zi. Medicii trag un semnal de alarmă!

Produs consumat de milioane de copii din România, retras de urgență din supermaketuri! Este contaminat cu bacterii, atenție mare!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!