Doliu în lumea medicală! Vharoon Nunkoo Sharma, unul dintre cei mai iubiți doctori din Oradea, a murit la 42 de ani

Doliu în lumea medicală! Vharoon Nunkoo Sharma, unul dintre cei mai iubiți doctori din Oradea, a murit la 42 de ani
Medicul a murit la 42 de ani

Un medic neurolog care profesa la un spital din Oradea a murit în urmă cu puțin timp. Decesul a avut loc marți, pe 16 decembrie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor. Specialistul era foarte apreciat atât de colegi, cât și de pacienți, dedicându-se în profesia aleasă. 

Medicul neurolog Vharoon Nunkoo Sharma, în vârstă de 42 de ani, a murit marți, 16 decembrie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, unde și-a desfășurat activitatea timp de mai mulți ani. Originar din Mauritius, doctorul era foarte apreciat atât de pacienți, cât și de colegi, fiind considerat unul dintre cei mai iubiți medici din Oradea datorită profesionalismului și a implicării sale. Anunțul trist a fost făcut de dr. Carmen Pantiș, șefa Colegiului Medicilor Bihor și a secției ATI.

„Cu profundă durere în suflet aducem un ultim omagiu domnului doctor Vharoon Nunkoo Sharma, 42 ani, plecat mult prea devreme dintre noi! Drum lin spre stele!”, a scris medicul Carmen Pantiș, pe rețelele de socializare.

Sursa foto: Freepik

Medicul se confrunta cu probleme de sănătate

Medicul a fost internat în stare gravă în seara de 5 decembrie, fiind găsit de prieteni acasă și transportat de urgență la spital. A fost diagnosticat cu endocardită acută, șoc septic și insuficiență multiplă de organe. În ajutorul lui Vharoon Nunkoo Sharma au sărit numeroase persoane care au donat sânge dând dovadă de solidaritate. Deși au donat peste 100 de oameni, nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe acesta și a fost anunțat decesul la vârsta de 42 de ani.

„Nu s-a mai putut face nimic”, a precizat Lisa Crăiuț, purtătoarea de cuvânt a spitalului.

Boala cu care medicul a fost diagosticat se numește endocardita acută. Reprezintă o inflamație severă și rapid progresivă a endocardului, stratul interior al inimii care căptușește camerele și valvele cardiace. Este, de obicei, cauzată de infecții bacteriene, dar poate fi provocată și de alte microorganisme. Simptomele apar brusc și includ febră mare, frisoane, oboseală, palpitații și dificultăți de respirație.

CITEȘTE ȘI: Andreea Țîșnei a murit la doar 41 de ani, după ce a fost spulberată pe trecerea de pietoni. Șoferul vinovat nu ar fi observat-o

Influenceriță, moartă într-un accident rutier cauzat de un șofer băut! Cristina avea 41 de ani și o carieră de succes în afaceri

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
Click.ro
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Gandul.ro
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!