Răsturnare de situație! Asta schimbă tot ce se știa despre ”Puișorul” Rodicăi Stănoiu

Răsturnare de situație! Asta schimbă tot ce se știa despre ”Puișorul” Rodicăi Stănoiu
Rodica Stănoiu nu era căsătorită cu partenerul ei

Moartea suspectă a Rodicăi Stănoiu a creat multe speculații în ultima perioadă. Au ieșit la iveală numeroase detalii importante în spațiul public privind relația personală a fostei ministre. Bărbatul care s-a prezentat la Institutul Național de Medicină Legală pentru a solicita ridicarea trupului neînsuflețit nu îi era soț, ci partener de viață, astfel că lipsa unei legături legale a dus la refuzul autorităților de a-i preda corpul.

Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției în Guvernul condus de Adrian Năstase, a murit pe 3 decembrie 2025, la vârsta de 86 de ani. Decesul său a fost confirmat oficial câteva zile mai târziu, iar înmormântarea a avut loc la începutul lunii decembrie. Cauzele morții nu au fost făcute publice, iar tocmai lipsa unor informații clare a determinat autoritățile să trateze cazul cu prudență.

În ultimii ani, aparițiile publice ale fostei demnitare au fost extrem de rare, iar starea sa de sănătate părea vizibil afectată. Circumstanțele decesului său continuă să fie atent analizate de anchetatori.

Rodica Stănoiu și iubitul ei

Rodica Stănoiu și iubitul ei nu erau căsătoriți

Timp de mai mulți ani, Rodica Stănoiu a avut o relație cu un bărbat mai tânăr cu 50 de ani. Deși s-a speculat că cei doi s-ar fi căsătorit, adevărul a ieșit la iveală. Între cei doi nu există niciun act care să demonstreze legătura lor legală, iar acum, când trupul neînsuflețit al fostei ministre se află la INML pentru cercetări, nu poate să îl ridice pentru reînhumare.

Demersul acestuia său a venit în contextul în care, la mijlocul lunii decembrie, procurorii au dispus deshumarea Rodicăi Stănoiu și au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. Ancheta este în desfășurare, iar până la emiterea unui aviz oficial, trupul rămâne sub autoritatea instituțiilor abilitate. Reprezentanții INML au explicat că predarea nu este posibilă atât din cauza lipsei calității legale a solicitantului.

Tot din această cauză, el nu este moștenitorul legal al averii lăsate de Rodica Stănoiu. Urmează să se facă mai multe cercetări pentru a determina exact cauza morții și dacă a fost lăsat un testament.

CITEȘTE ȘI: Prima reacție a iubitului Rodicăi Stănoiu, după ce a fost deshumată. Cum a fost surprins la cimitir

„Deschid geamul să mângâi ursul, că poate scap de tine. Cam ăsta e mesajul!” Ce gest a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!