Vlăduța Lupău, vizată într-un dosar penal internațional. Autoritățile din două țări, în alertă

Vlăduța Lupău, una dintre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe de muzică populară din România, nu mai este doar pe afișele concertelor și pe scenele marilor evenimente. Numele ei apare, de această dată, într-un dosar penal cu implicații internaționale, care a pus pe jar autoritățile din două țări!

Potrivit documentelor obținute de CANCAN.RO, artista este vizată într-o cerere de comisie rogatorie internațională, formulată de autoritățile din Serbia, într-un caz ce vizează încălcarea legislației privind drepturile de autor pe teritoriul statului sârb.

Cu alte cuvinte, justiția de peste graniță încearcă să ajungă oficial la Vlăduța Lupău, iar procedura a ajuns pe masa instanțelor din România.

Vlăduța Lupău este de negăsit

Partea interesantă este modul în care artista a fost… de negăsit. Conform procesului-verbal de executare a mandatului de aducere, Vlăduța Lupău nu a fost identificată la domiciliul indicat.

Mai mult, anchetatorii au luat legătura cu mama cântăreței, care a declarat că fiica sa se află în concediu medical și că locuiește fără forme legale într-o altă localitate, fără a putea preciza adresa exactă sau numărul imobilului.

”În ceea ce o privește pe intimată, din procesul verbal de executare al mandatului de aducere emis la adresa din #### #####, aceasta nu a fost identificată la domiciliu, s-a luat legătura cu mama intimatei care a relatat că intimata este în concediu medical și a precizat că locuiește fără forme legale pe raza Mun. Cluj Napoca, fără a se cunoaște nr. imobilului”.

Un alt motiv pentru care procesul a fost iar amânat: avocatul ales al Vlăduței Lupău se afla în concediu de odihnă.

Practic, autoritățile au fost trimise dintr-o parte în alta, fără să poată înmâna documentele oficiale cerute de statul sârb.

Instanța a luat act de cererea de amânare, iar dosarul a continuat să se plimbe între obiecții și proceduri tehnice.

Bătălia pe acte: să fie sau nu comunicate documentele sârbilor?

Reprezentanta Ministerului Public a solicitat instanței să constate că procedura de comisie rogatorie este îndeplinită prin simpla comunicare a actelor.

De cealaltă parte, apărătorul Vlăduței Lupău a cerut respingerea asistenței judiciare internaționale, invocând mai multe probleme serioase: lipsa unui temei legal clar pentru comunicarea documentelor; faptul că nu sunt precizate exact pretențiile părții reclamante din Serbia; susținerea că actele ar trebui să poarte un anumit sigiliu, imposibil de obținut în prezent; și, nu în ultimul rând, dreptul părții de a refuza primirea documentelor, avocatul declarând explicit că nu este de acord cu înmânarea acestora.

Mai mult, apărătorul a arătat că nu există un tratat bilateral în vigoare între România și Serbia în această materie și a invocat inclusiv situații cunoscute în care cetățeni români condamnați în Serbia nu au fost extrădați.

În cele din urmă, pe 22 decembrie, Judecătoria Cluj-Napoca a luat o decizie care schimbă direcția dosarului. Magistrații au stabilit că cererea formulată de autoritățile sârbe ține mai degrabă de drept civil, nu de drept penal.

Prin urmare, instanța a decis declinarea competenței, iar dosarul va fi trimis către Secția Civilă a aceleiași instanțe, care va analiza dacă și în ce condiții pot fi comunicate documentele solicitate de statul sârb.

Chiar dacă, momentan, procesul a fost mutat din penal în civil, problemele Vlăduței Lupău sunt departe de a se fi încheiat. Autoritățile din Serbia continuă demersurile, iar justiția română trebuie să decidă dacă va da curs solicitărilor externe.

 Citește și:

Cutremur în familia Vlăduței Lupău! Fratele artistei, sub control judiciar

Fanii au taxat-o grav pe Vlăduța Lupău, după ce a pus o poză de familie: „Facem chetă pentru un…” Soțul a venit în ajutorul ei

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN  (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

În telenovela Clona erau tată și fiică, în realitate au fost iubiți. Cum arată astăzi Mel și Lucas? Sunt total schimbați
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
În telenovela Clona erau tată și fiică, în realitate au fost iubiți. Cum arată astăzi Mel și Lucas? Sunt total schimbați
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cât de fericită e Elena Udrea că s-a mutat la țară. Imagini cu fiica ei, Eva. „Nu m-aș muta înapoi la oraș!”
Click.ro
Cât de fericită e Elena Udrea că s-a mutat la țară. Imagini cu fiica ei, Eva. „Nu m-aș muta înapoi la oraș!”
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Primul obiectiv major este ca un robot umanoid să ucidă un soldat rus pe front
go4it.ro
Primul obiectiv major este ca un robot umanoid să ucidă un soldat rus pe front
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Grindeanu reacționează în scandalul presupuselor declarații ale ambasadoarei SUA în Grecia și condamnă manipularea din spațiul public în privința unei legături între PSD, ambasadoare și dărâmarea Guvernului Bolojan
Gandul.ro

ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!