Bonuri de combustibil de 1.500 de lei. Cine le primește de la stat în 2026

Bonuri de combustibil de 1.500 de lei. Cine le primește de la stat în 2026
Bonuri de combustibil de 1.500 de lei. Cine le primește de la stat în 2026

Modificările aduse articolului 24 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap schimbă modul în care este acordat sprijinul pentru acoperirea cheltuielilor de transport.

Decontarea directă a carburantului nu va mai fi disponibilă începând cu ianuarie 2026, fiind înlocuită cu un sistem de bonuri valorice electronice, distribuite prin intermediul unui card special destinat persoanelor cu handicap grav sau accentuat.

Bonuri de combustibil de 1.500 de lei

Noul mecanism a fost introdus prin Hotărârea nr. 43/2024 și are ca scop asigurarea unui sprijin financiar anual pentru mobilitatea persoanelor cu dizabilități. Statul oferă până la 1.500 de lei pe an pentru persoanele încadrate în grad de handicap grav și până la 750 de lei pe an pentru cele cu handicap accentuat, sumele fiind utilizabile pentru alimentarea cu carburant sau pentru încărcarea vehiculelor electrice.

Persoanele eligibile pot alege între două facilități, în funcție de nevoile lor de deplasare. Prima opțiune este gratuitatea la transportul interurban, iar a doua constă în acordarea bonurilor valorice pe suport electronic, folosite exclusiv pentru alimentarea unui autoturism.

Cine primeşte bonusul de combustibil de 1.500 de lei de la stat

Cardul poate fi utilizat pentru un vehicul aflat în proprietatea persoanei cu handicap, a familiei acesteia, a asistentului personal, a asistentului personal profesionist sau a însoțitorului, cu condiția ca autoturismul să fie folosit pentru transportul persoanei cu dizabilități.

Cine le primește de la stat în 2026

Sprijinul financiar este acordat atât adulților, cât și copiilor încadrați în grad de handicap grav sau accentuat. În cazul minorilor, dreptul poate fi exercitat de părinte, tutore, asistent maternal sau de persoana responsabilă de creșterea și îngrijirea copilului, inclusiv în situațiile în care acesta se află sub o măsură de protecție specială stabilită conform legii.

Cardul funcționează similar unui card bancar, însă utilizarea sa este strict limitată la cheltuielile de transport. Sumele încărcate nu pot fi retrase în numerar și nu pot fi folosite pentru alte tipuri de achiziții, fiind destinate exclusiv alimentării cu carburant sau energiei electrice pentru vehiculele electrice. Fondurile sunt valabile pe parcursul întregului an și pot fi folosite treptat, în limita soldului disponibil.

Pentru obținerea cardului, persoana cu handicap sau reprezentantul legal trebuie să depună o cerere la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din județul de domiciliu.

Cererea trebuie să includă actul de identitate, certificatul de încadrare în grad de handicap și, dacă este cazul, documentele care dovedesc calitatea de reprezentant legal. După aprobarea solicitării, cardul este emis și încărcat cu suma corespunzătoare gradului de handicap, urmând să fie utilizat conform regulilor stabilite de autorități.

CITEŞTE ŞI: Ce se întâmplă dacă nu plătești taxele în 2026. Se poate ajunge și la executarea silită asupra locuinței

Românii care își doresc un copil ar putea primi 15.000 de lei. Banii se vor acorda în două tranșe

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!