Primarul localității Sânmihaiu Român, Viorel Mărcuți, a transmis că a aflat din discuțiile din comunitate despre posibilitatea ca părinții minorului de 13 ani, acuzat de uciderea lui Mario Alin Beride, să încerce să îl ducă în afara țării.
Edilul spune că informația i-a parvenit indirect și că nu există confirmări oficiale privind o astfel de intenție. În prezent, adolescentul se află internat într-o unitate de neuropsihiatrie, conform datelor cunoscute de autoritățile locale.
Potrivit primarului, zvonurile privind o eventuală plecare a copilului în străinătate au circulat în perioada imediat următoare tragediei, însă familia nu a contactat administrația locală pentru a oferi detalii sau clarificări. Totodată, edilul subliniază că nu îl cunoaște personal pe minor și că acesta nu a locuit în comuna Sânmihaiu Român înainte de incident.
„N-a fost direct, dar aşa a ajuns la mine: că ei intenţionează să ducă băiatul, nu ştiu la ce moment, că tatăl lucrează acolo (n.r.: în Spania), mama şi să plece afară. E o informaţie, dar nu este verificată, că nu vreau să vă spun prostii, ştiţi ce zic? Aşa a ajuns la mine de la locuitori, că ar veni din partea bunicilor şi asta am spus şi eu mai departe”.
Primarul afirmă că discuțiile despre această posibilă plecare ar fi apărut cu aproximativ o săptămână înainte, în zilele în care se vehicula că minorul ar putea ajunge în comuna pe care o conduce.
„Pe noi nu ne-a anunţat nimeni, nu l-am văzut noi sau cineva din colegii mei ca să ştim. Eu, sincer, nici nu-l cunosc şi încă nu a locuit deloc la noi în comună”, a precizat edilul.
În ceea ce privește măsurile de protecție, Viorel Mărcuți susține că a înțeles că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș ar fi intervenit și ar fi instituit o măsură care ar împiedica scoaterea minorului din țară.
„Am înţeles că băiatul a fost internat de către Direcţie şi s-a instituit măsură, nu mai are cum… În momentul în care s-au mişcat lucrurile şi cei de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timișoara au intervenit, cu siguranţă, nu se va întâmpla asta. Am văzut şi poziţiile dumnealor”, a spus acesta, menționând că informațiile provin tot din spațiul public.
De asemenea, primarul localităţii Sânmihaiu Român a explicat și contextul în care a interacționat cu tatăl minorului, în seara în care autoritățile au intervenit pentru calmarea tensiunilor din comunitate.
„Pe tată l-am văzut atunci, noaptea, când am intervenit, după ce a avut loc negocierea între forţele de ordine şi familie şi m-au sunat pe mine, eu eram la primărie, să vin şi să intru eu, fiindcă nefiind mandat, fiind doar acordul familiei, au zis să vină primarul, că avem încredere în el şi dânsul poate să vină aici. Şi să intru cu cei doi protestatari şi cu un consilier de-ai mei”, a relatat Mărcuți.
Mai mult, edilul a confirmat și că a primit informații neoficiale privind consumul de substanțe interzise de către minor.
„Ce am aflat de la Poliţie, neoficial, că într-adevăr, s-au găsit substanţe în sânge. Consum de marijuana, am înţeles”, a declarat acesta, precizând că nu cunoaște detalii despre proveniența acestor substanțe.
Într-o discuție separată, Viorel Mărcuți a relatat și informațiile primite de la poliție în legătură cu eventualele demersuri ale familiei pentru plecarea minorului în Spania.
„Informaţia de la Poliţie sau din alte surse a fost aşa: «Băiatul nu are instituită nicio măsură şi va pleca cu părintele în Spania». Informaţie de la poliţie”, a spus edilul.
Ucigașul de 13 ani al lui Mario Berinde a plecat din spitalul de psihiatrie. Unde s-ar afla acum