CANCAN.RO a aflat unde se va filma Asia Express 2026. Decizia neașteptată a producătorilor de la Antena 1

Avem vestea momentului pentru fanii Asia Express! După a ieșit la iveală primul concurent din nou sezon al emisiunii, Gabriel Torje, CANCAN.RO a aflat țara în care se vor desfășura filmările. Nu, nu este vorba despre locațiile cu care v-ați obișnuit precum Vietnam, Filipine, Mexic sau Turcia. La asta chiar nu te așteptai!

Asia Express este show-ul care reușește să se mențină în topuri încă de când a apărut. Românii așteaptă cu nerăbdare fiecare sezon și stau lipiți de ecrane când acțiunea începe. De la momente tensionate în care vedetele sunt puse, până la probe dificile care scot caractere la iveală și locații care lasă publicul mască, toate aceste aspecte au reușit să capteze atenția românilor în fiecare sezon.

Decizia neașteptată a producătorilor de la Antena 1

Așa cum v-am obișnuit, venim cu informații exclusive pe care le așteptați cu nerăbdare. CANCAN.RO a aflat că producătorii show-ului și-au făcut treaba foarte bine și de această dată, iar locația aleasă este cu mult peste așteptări. Cu toate că aprobările sunt mai greu de obținut, confrom surselor noastre, noul sezon Asia Express se va desfășura în China.

Această schimbare radicală de cultură va fi cu siguranță apreciată de public și îi va pune pe concurenți în situații neașteptate și complet diferite față de cele din sezoanele anterioare.

Pe lângă schimbarea de peisaj care vine cu siguranță la pachet cu succesul, nu putem să nu observăm strategia din spate. Dacă poziția de fotbalist a fost pe placul publicului în sezonul trecut, Dan Alexa și Gabi Tamaș reușind să facă deliciul telespectatorilor și să plece acasă cu marele premiu, următoarea mutare a fost clară: sezon nou, fotbalist nou. Astfel, producătorii au găsit punctul ”sensibil” al telespectatorilor și au plusat.

Gabi Tamaș și Dan Alexa

Gabi Tamaș și Dan (sursă – social media)

De-a lungul timpului, Gabriel Torje a mai fost dorit în proiect, însă a refuzat participarea din diverse motive. În sezonul anterior, el ar fi putut face parte din show dacă accepta să formeze o echipă cu Gabriel Tamaș, însă nu a fost de acord cu această variantă.

E clar! Producătorii mizează pe popularitatea fostului fotbalist. Momentan nu se știe cine va fi partenerul lui, dar cu siguranță atenția va fi asupra lor.

VEZI ȘI: Primul concurent care merge la Asia Express 2026! Ce fost fotbalist celebru a semnat cu Antena 1

NU RATA: Concurenta de la Asia Express 2025 intră la Survivor 2026, în echipa Faimoșilor. Surpriză de proporții pentru fani!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Click.ro
Melania Trump a încălcat codul vestimentar la cina dedicată președintelui chinez. Detaliile care au atras toate privirile
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Digi 24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Digi24
Lovitură de teatru: Cel mai vocal susținător al lui Trump îi cere demiterea imediată
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
Promotor.ro
Noul val de scumpiri în stațiile de carburant! Prețuri-record pentru benzină și motorină
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Siegfried Mureșan prezintă lista completă a miniștrilor alături de care își formează Guvernul. Câți au fost și subalternii lui Bolojan. Câte ministere îi revin fiecărui partid
Gandul.ro
Siegfried Mureșan prezintă lista completă a miniștrilor alături de care își formează Guvernul. Câți au fost și subalternii lui Bolojan. Câte ministere îi revin fiecărui partid
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
Mediafax Italia
Poți primit până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, dacă ceri ajutorul luna aceasta!
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mirele și mireasa S-AU BĂTUT la nuntă pentru plicurile cu bani. Miza: 40.000 de euro și acuzații de infidelitate