Fosta concurentă de la Survivor a reușit să fugă din infernul din Orientul Mijlociu: „Azi voi reveni în țară! Doamne-ajută!”

Fosta concurentă de la Survivor a reușit să fugă din infernul din Orientul Mijlociu: „Azi voi reveni în țară! Doamne-ajută!”
Sursa foto: Freepik

Roxana Condurache a declarat că a scăpat de teroare și că se întoarce în țară. Fosta concurentă Survivor a reușit să își cumpere bilet de avion și să revină în România în siguranță. Aceasta a trecut plin clipe de coșmar, după ce zborurile au fost anulate și a trebuit să mai rămână în Orientul Mijlociu. Actrița a fost nerăbdătoare să scape din țara în care au avut loc interceptări de rachete, după ce SUA și Israelul au atacat Iranul.

Actrița a fost una dintre vedetele care a fost în Dubai în momentul în care au avut loc interceptările făcute de statul islamic. După ce a plecat din Dubai, aceasta s-a refugiat împreună cu prietenii săi în Oman. Roxana Condurache a petrecut câteva ore în panică, după ce zborul pe care îl cumpărase a fost anulat. Decizia de a merge în Oman a fost luată pentru că, inițial, zborurile nu erau suspendate în totalitate și tot acolo au primit informațiile potrivit cărora îmbarcarea în avion a fost anulată.

Roxana Condurache a reușit să fugă din Orientul Mijlociu

Actrița fost una dintre victimele anulării zborurilor și a trebuit să aștepte o perioadă de timp ca să se întoarcă acasă, acolo unde o aștepta băiatul ei. Aceasta i-a ținut la curent pe fani prin intermediul rețelelor sale de socializare și a postat în momentele în care era blocată în Emiratele Arabe Unite.

„Am reușit să găsesc, până la urmă, bilet. Am luat două curse Turkish Airlines: Muscat- Istanbul și Istanbul-București. Ar fi trebuit să decolez la 3 noaptea către Istanbul, însă am pierdut conexiunea pentru că am avut întârziere. Dar am un alt bilet pentru mai târziu. Azi voi reveni în țară! Doamne-ajută!”, a transmis Roxana Condurache pe pagina sa de Instagram.

Actrița a trebuit să rămână în Mascat. Totuși, nu a petrecut timpul singură pentru că prietenii săi au fost alături de ea și au așteptat împreună noile vești de la companiile aeriene.

Contextul din Dubai este unul îngrijorător, iar Departamentul pentru Cultură și Turism – Abu Dhabi a transmis hotelurilor de lux că, din cauza anulării zborurilor, sunt rugate să adăpostească în continuare oamenii a căror ședere se termină în timp ce transportul aerian este oprit.

„Având în vedere circumstanțele actuale și faptul că unii oaspeți au ajuns la data de check-out, dar nu pot călători din motive independente de voința lor, vă rugăm să le prelungiți șederea până când vor putea pleca. Costurile șederii prelungite vor fi acoperite de DCT Abu Dhabi”, a transmis un comunicat.

Citește și:

Alex Bodi, adevărul despre atacurile din Dubai! Ce se întâmplă acum în Emiratele Arabe Unite: „Nu trage lumea cu mitraliere, nu se aruncă bombe în timpul zilei”

Cum a reușit Viorel Dejeu, un medic chirurg, să plece din Dubai: ”Informație care poate ajuta!”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Am mâncat și pâine mucegăită!” Vedetele care acum au vile și mașini, dar au crescut în sărăcie
Click.ro
„Am mâncat și pâine mucegăită!” Vedetele care acum au vile și mașini, dar au crescut în sărăcie
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Digi24
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
Promotor.ro
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Atac în Strâmtoarea Ormuz. Un petrolier a fost lovit de un proiectil necunoscut și a luat foc
Gandul.ro
Atac în Strâmtoarea Ormuz. Un petrolier a fost lovit de un proiectil necunoscut și a luat foc
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!