Ireal! Cât costă acum un zbor pentru ocolirea Orientului Mijlociu

Ireal! Cât costă acum un zbor pentru ocolirea Orientului Mijlociu
Avion prezidențial Kenya, sursa- Wikipedia

Războiul dintre Iran, Israel și Statele Unite ale Americii afectează toate planurile. Zborurile sunt cele care resimt cel mai puternic consecințele. Rutele au fost date peste cap, iar piloții sunt nevoiți să ocolească o mare parte din Orientul Mijlociu.

Din cauza faptului că spațiul aerian este puternic afectat, consecințele nu au întârziat să apară. Pe lângă faptul că zborurile durează mai mult, locurile disponibile sunt mult mai puține, iar prețurile au suferit modificări uriașe.

Luni seară, au fost disponibile câteva curse cu plecare din Abu Dhabi și Dubai spre Europa, Moscova și India. Cu toate acestea, mii de zboruri au fost afectate, iar pasagerii au fost nevoiți să rămână în aeroporturi. Câțiva români au rămas în destinații din Asia. Ei nu pot face escală în zonele de conflict, iar cele ocolitoare sunt puține.

Oamenii din Abu Dhabi s-au trezit luni noapte după ce au auzit din nou rachete, iar pe cer s-au văzut drone. Vlad Jipa, un turist care este acum în Abu Dhabi, a povestit că nu se simte deloc în siguranță.

A durat cam o oră, exploziile au fost așa puternice încât vibrau geamurile. Oricine vă spune că suntem ok, nu suntem. Suntem în pericol. Oricum ar fi definit, suntem vizați direct, indirect, ne trec rachete, drone pe deasupra capului și putem avea oricând ghinionul ca una să treacă pe lângă noi, a spus acesta

Nu doar în Capitala Emiratelor s-au auzit explozii, ci și în Dubai. Oamenii de acolo au fost avertizați de autorități să se adăpostească.

Războiul mărește prețurile la biletele de avion

Sursa foto: Freepik

Multe rute care legau Asia de Europa prin Orientul Mijlociu au fost afectate. Companiile trebuie să ocolească foarte mult pentru a putea onora zborurile. Acest lucru presupune costuri suplimentare. Pentru că sunt foarte mulți turiști care trebuie să ajungă acasă și zborurile sunt limitate, tarifele s-au triplat în această perioadă scurtă.

Găsim bilete cu 13.000 de euro pentru o singură persoană, pe rute ocolitoare, cu două-trei escale. Sunt prețuri pe care nu le-am mai văzut nici în plin sezon de vârf, spun companiile aeriene.

Autoritățile recomandă ca turiștii să evite zborurile pe cât de mult pot în următoarea perioadă și să aștepte un zbor disponibil.

VEZI ȘI: Românii blocați din cauza conflictului din Orientul Mijlociu nu pot fi repatriați! Cursele aeriene au fost anulate. Detalii de ultimă oră

Cum reușesc turiștii să scape din Dubai. Drumul de 4 ore și jumătate cu maşina care le deschide accesul spre Europa

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!