Scade vârsta de pensionare. Ce perioade vor fi recunoscute de acum de către Casa de Pensii

Scade vârsta de pensionare. Ce perioade vor fi recunoscute de acum de către Casa de Pensii
Schimbări importante pentru pensiile românilor de la 1 iulie. Cum vor fi afectate după majorarea salariului minim pe economie / Sursa foto: Arhivă Cancan

Noi schimbări în ceea ce îi privește pe pensionari! În funcție de munca efectuată de-a lungul anilor și de condițiile la care au fost supuși, oamenii se pot pensiona mai devreme. Dacă o persoană a lucrat în Grupa I de muncă, aceasta va avea mai multe beneficii datorită riscurilor la care a fost expusă. Chiar dacă legea a fost schimbată, acum se va lua în calcul și această categorie în contextul vârstei de pensionare.

Grupa I  și Grupa II de muncă au fost eliminate în urma apariției noii proceduri legislative. Cei care au lucrat în condiții severe înainte de 1 aprilie 2001, trebuie să știe că au șanse să se numere printre cei care vor ieși mai devreme la pensie.

Cum se calculează anii de vechime

Oamenii care au fost încadrați în Grupa I și II de muncă au muncit în condiții foarte grele și au fost expuși la riscuri majore, cum ar fi radiațiile, substanțele toxice și zgomotul puternic:

  • Grupa I de muncă – locuri de muncă cu condiții foarte grele, vătămătoare sau periculoase
  • Grupa a II-a de muncă – activități desfășurate în condiții grele sau nocive

Sectoarele de activitate care se încadrează în Grupa I de muncă sunt:

  • activitățile desfășurate în subteran, precum cele din mine sau lucrările de construcție a tunelurilor și galeriilor;
  • munca în depozitele de explozivi din sectorul minier;
  • activitatea desfășurată în instalațiile tehnologice ale centralelor nucleare;
  • operațiuni de prelucrare a rocilor sau producția de materiale de construcții, inclusiv fabricarea cărămizilor;
  • activitatea scafandrilor și a personalului care lucra permanent sub apă, în condiții de suprapresiune;
  • producerea sau manipularea substanțelor explozive, toxice ori a munițiilor;
  • activități care implicau utilizarea sau manipularea mercurului;
  • munca personalului operativ care asigura dirijarea și controlul traficului aerian civil.

În funcție de grupele în care erau clasați, oamenii din Grupa I primeau 6 luni de vechime pentru fiecare an lucrat, iar pentru Grupa II se adăugau 3 luni pentru fiecare an lucrat. Perioadele respective sunt considerate stagii de cotizare necontributive în condiții normale. Totuși, ca pensionarului să i se ia în calcul aceste informații trebuie să fi lucrat 100% din timp în condiții periculoase de muncă și pe o perioadă de cel puțin 5 ani.

Dacă activitatea nu a fost desfășurată 100% din timp în circumstanțe dificile, atunci calculul se face astfel: dacă au fost lucrați 15 ani în Grupa I, dar numai 80% din timp s-a aflat în pericolul, atunci: 15 ani x 80% = 12 ani echivalenți în grupa I, iar restul perioadei se consideră perioadă de contribuție.

În acest fel, reducerea vârstei de pensionare poate fi făcută numai dacă sunt prezentate stagiul complet de cotizare, dar și documentele oficiale de la locul de muncă:

  • 2 ani lucrați – reducere de 1 an
  • 5 ani lucrați – reducere de 2 ani și 6 luni
  • 10 ani lucrați – reducere de 5 ani
  • 15 ani lucrați – reducere de 7 ani și 6 luni
  • 20 de ani lucrați – reducere de 10 ani

Citește și:

Se schimbă data la care vor fi livrate pensiile în luna aprilie. Ce trebuie să știe pensionarii

596 lei în plus la pensie pentru pensionarii din aceste localități din România. Cine se încadrează

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
Click.ro
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Gandul.ro
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!