Mircea Lucescu, celebrul antrenor al echipei naționale a României în vârstă de 80 de ani, a suferit pe 29 martie o sincopă cardiacă. Acesta se afla în cantonament la Mogoșoaia și a leșinat. O ambulanță a fost chemată de urgență, potrivit Prosport.ro, și a fost internat la terapie intensivă. După mai multe investigații, medicii și-au dat verdictul.
Mircea Lucescu a fost internat la terapie intensivă după ce a acuzat o tulburare de ritm cardiac pe teren. Medicii de la Spitalul Universitar de Urgență susțin că starea lui de sănătate nu este în pericol și că este stabil.
„M-am enervat foarte tare când am început să fac analiza meciului cu Turcia, chiar dacă au trecut deja 3 zile. Și de la starea asta de nervozitate mi s-a făcut rău. Am simțit că nu mai pot respira normal. Sub nicio formă n-am suferit un stop cardiac, că am văzut că unii așa au scris. Au fost fibrilații. Mi s-a mai întâmplat prima dată când eram la Brescia”, a mărturisit Mircea Lucescu, de pe patul de spital.
Potrivit Sanador.ro, sincopa este denumirea medicală pentru leșin. Mai este cunoscută și sub denumirea veche „lipotimie” în cărțile medicale vechi. Această problemă de sănătate este investigată acum cu ajutorul unor aparaturi de ultimă generație.
Sincopa este pierderea bruscă, tranzitorie și completă a stării de conștiență. Este însoțită de incapacitatea menținerii tonusului postural, cu revenire spontană. Este o manifestare clinică, nu o boală. În caz de sincopă, este important primul ajutor în caz de leșin care să permită susținerea funcțiilor vitale până la un consult medical adecvat.
O stare de leșin este caracterizată de aceste caracteristici care, potrivit sursei citate, trebuie să fie toate prezente:
Scăderea fluxului de sânge la nivelul creierului se poate produce prin scăderea tensiunii arteriale, prin modificarea bruscă a pulsului sau prin ambele mecanisme, în combinație.
O astfel de manifestare clinică este considerată gravă sau nu în urma unui consult la un medic cardiolog expert în sincope. Gravitatea constă în probabilitatea ca leșinul să se repete într-un interval de timp scurt sau să prevestească un eveniment mai grav.
Cele mai grave sincope sunt cele din categoriile:
Mai pot apărea sincope în cazul persoanelor care au suferit o otrăvire cu ciuperci sau intoxicație cu monoxid de carbon.
Potrivit informațiilor obținute de CANCAN.ro, Mircea Lucescu ar fi suferit o sincopă cardiacă, după cum au arătat investigațiile amănunțite realizate la spital. Aceasta poate fi produsă de o boală cardiacă, inclusiv de bradicardia sinusală. Potrivit Sanador, mai multe boli cardiace acute sau cronice pot avea ca simptom sincopa.
„Nu rareori afecțiunile cardiovasculare, precum sindromul de furt subclavicular, sunt depistate cu ocazia investigațiilor pentru o sincopă. Pe de altă parte, în cazul persoanelor cu boli cardiace deja cunoscute și tratate nu trebuie uitat faptul că medicamentele, atât cele pentru bolile cardiovasculare, cât și cele pentru alte probleme de sănătate, pot produce sincope”, arată sursa citată.
Pe lângă sincopele cardiace, mai există sincopele reflexe sau prin hipotensiune ortostatică.
Dacă ai suferit o sincopă, trebuie să mergi imediat la medic pentru o evaluare a riscului. Este important să detaliezi cum a avut loc leșinul și să mergi însoțit de martorul la eveniment, care poate furniza informații vitale.
Medicul specialist va efectua o electrogardiogramă și un examen clinic complet, pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. După caz, doctorul poate recomanda internarea sau nu, precum și o evaluare a riscului intermediar. Aceasta este bine să fie efectuată în următoarea lună după prezentarea la spital.
Medicul cardiolog expert în sincope va stabili planul de diagnostic și tratament pentru fiecare pacient în parte. Tot el mai poate recomanda alte investigații ca:
Cazurile de sincope complexe sunt extrem de rare, potrivit sursei citate, și sunt adesea însoțite de suspiciunea unei probleme neurologice. Consultul se va realiza de un expert în sincope și un specialist neurolog.
Antrenorul de fotbal a suferit, în trecut, două operații de protezare a șoldurilor. Prima a avut loc în anul 2023, când s-a operat de coxartroză la șoldul stâng în Kiev. A doua operație a avut loc în ianuarie 2025, când i s-a protezat șoldul drept în România. Problemele cu articulațiile au început încă din anul 2019, când Mircea Lucescu a acuzat dureri persistente și a făcut diverse tratamente.
În anul 2023, Mircea Lucescu a mai fost internat în spital, la București, după ce a acuzat o stare generală slăbită și oboseală severă. În anul următor s-a confruntat cu pleurezie (lichid la plămâni), problemă care a necesitat tratament și monitorizare atentă din partea medicilor. Reamintim că, în 2022, Mircea Lucescu a fost infectat cu covid-19 și a avut probleme respiratorii, precum și oboseală accentuată.
În 2021, acesta ar fi fost internat într-un spital din Kiev unde medicii i-au eliminat un chist pilonidal (o formațiune cu lichid apărută în zona coccisului), care prezenta risc de infecție. Intervenția ar fi durat 8 minute, fără să apară complicații.
În ianuarie 2012, Mircea Lucescu a fost rănit într-un accident rutier care a avut loc pe Bulevardul Vasile Milea din Capitală. A fost diagnosticat cu multiple fracturi ale coastelor, hemotorax și contuzie pulmonară la nivelul lobului inferior drept. Antrenorul a fost supus unei operații pentru eliminarea lichidului pleural acumulat în cavitatea toracică, potrivit Mediafax.ro. Intervenția chirurgicală a durat peste două ore și jumătate.
„A apărut o complicație, exces de lichid pleural, și s-a decis ca domnul Mircea Lucescu să fie supus unei intervenții chirurgicale. Mircea Lucescu a optat pentru a fi operat. Este în stare staționară, este conștient, s-a ridicat la marginea patului, este prezent, comunică cu familia”, a declarat Catalin Carstoiu, managerul Spitalului Universitar, pentru Mediafax.ro.
Un hop major a avut și în iulie 2009, când a acuzat dureri în zona toracica încă din timpul cantonamentului din Austria. Ajuns în Ucraina, starea lui Mircea Lucescu s-a agravat. Acesta a suferit un infarct și a fost operat de urgență în Donețk de către o echipă medicală trimisă special de la Kiev de către Rinat Ahmetov, patronul lui Şahtior Donețk. Aceștia i-au montat antrenorului român un stent coronarian.
CITEȘTE ȘI: