Cele două fetițe dispărute din Târnăveni, județul Mureș, au fost găsite în viață luni, după o noapte întreagă de căutări intense, însă cazul ridică suspiciuni serioase. Micuțele au fost descoperite de un pădurar într-o zonă izolată, departe de locul din care dispăruseră, ceea ce întărește ipoteza că ar fi fost duse acolo de altcineva.
După ce au dispărut fetițele de 4 și respectiv 5 ani, un număr impresionant de forțe, precum polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști și voluntari au intervenit pentru căutarea lor. S-au folosit inclusiv inclusiv drone, câini de urmă și vehicule speciale pentru a le găsi.
Un pădurar le-a găsit astăzi, 30 martie pe cele două fetițe, departe de casa lor. Autoritățile au intervenit imediat, iar Rebeca și Melisa au fost transportate la spital pentru investigații medicale, întrucât petrecuseră mult timp în frig.
Mai mulți localnici au lansat ipoteza conform căreia fetițele au fost răpite, deoarece nu a fost lăsate indicii.
„Toată comunitatea noastră este distrusă. Copilele nu aveau unde să dispară pentru că au fost căutate și cu drone și cu polițiști”, „Am fost pe toate dealurile, am căutat peste 100 de persoane și nimic. Tot trebuia să dăm dacă erau mușcate de câini de un papuc de ceva. Tot trebuia să dăm, dar nimic n-am găsit. Dacă nu le-ar fi luat careva…”, spun localnicii din zonă.

Rudele fetițelor au povestit că le-au văzut în spatele casei înainte de dispariție. După ora 16:00 nu s-a mai știut nimic de soarta micuțelor până astăzi, când au fost găsite într-o zonă îndepărtată de locuință.
„Bunicii și unchiul fetițelor au spus că le-au văzut în spatele casei, le-au trimis să meargă în casă că erau îmbrăcate sumar și de atunci au dispărut practic, le-au căutat și în jur de ora 16 au anunțat că fetele au dispărut. S-a mobilizat poliția, jandarmeria, inspectoratul situațiilor de urgență, poliția locală, absolut toate forțele, aproximativ 80 de cadre plus undeva la 200 de voluntari. Se verifică peste 140 de camere al poliției locale”, a transmis primarul din Târnăveni.