Mircea Solcanu, dezvăluirile care ar putea da peste cap tot ce se știa despre divorțul Codruței de Sanfira: “Valentin ar fi trebuit să-și asume”

Valentin Sanfira și Codruța Filip au ținut prima pagină a ziarelor cu divorțul lor controversat, în special după ce artista a decis să vorbească despre motivele separării. Ea a fost singura dintre cei doi, care a oferit detalii despre divorțul lor și a lansat în spațiul public declarații care au ridicat numeroase semne de întrebare. Artista a susținut că a trăit timp de șapte ani într-o minciună, lăsând să planeze suspiciunea infidelității din partea lui Valentin. La scurt timp au apărut numeroase ipoteze și zvonuri legate de această presupusă infidelitate, Mircea Solcanu, unul dintre cei mai vocali oameni de media, a oferit pentru CANCAN.RO un punct de vedere care ar putea să schimbe percepția asupra poveștii. 

Mircea Solcanu este unul dintre cei mai asumați și direcți oameni de televiziune din România, o prezență care s-a remarcat de-a lungul timpului prin sinceritate, opinii ferme și un stil aparte. Cu toate că asumarea sa i-a adus, pe de o parte notorietate, pe de altă parte a fost de multe ori contestat și i s-au adus numeroase critici. Cu toate acestea, Mircea Solcanu a rămas consecvent în felul său de a fi și demn și a ales să își asume public poziția sa, indiferent de critici sau aplauze. În acest context, fostul prezentator de la Acasă TV și-a spus părerea și despre divorțul momentului. Mircea Solcanu este de părere că Valentin Sanfira și-a construit viața pentru a satisface standardele societății, însă, în acest fel, și-a rănit fosta soție. De asemenea, acesta susține că o parte din vina pentru care lucrurile au ajuns în acest punct ar avea-o și societatea care acceptă doar anumite standarde și are anumite rigori.

Mircea Solcanu, despre decizia lui Valentin Sanfira: „I-a adus nefericire și lui, și persoanei cu care era, și Codruței”

CANCAN.RO: Ce părere ai de divorțul momentului dintre Codruța Filip și Valentin Sanfira?

Mircea Solcanu: Ce părere să am?! Că lumea nu ar trebui să mintă în primul rând. Eu nu îi cunosc pe oamenii aceștia doi, dar dacă este așa cum am citit, dar știi societatea are partea ei de vină aici. Dacă societatea nu era atât de obtuză și de închisă, poate că omul ajungea să nu își construiască o viață pentru ceilalți. Până la urmă și-a construit viața aceea pentru ceilalți, nu și-a construit-o pentru el, după cum bine se vede.

CANCAN.RO: Cine crezi că l-a determinat să facă asta?

Mircea Solcanu: Nu știu, dar pare că și-a construit viața pentru părinți, pentru rude, pentru familie, prieteni. Probabil că s-a gândit că nu o să-l iubească oamenii așa cum este.

Mircea Solcanu își spune părerea despre divorțul dintre Valentin Sanfira și Codruța Filip

Mircea Solcanu își spune părerea despre divorțul dintre Valentin Sanfira și Codruța Filip

CANCAN.RO: Poate că fix asta i-a adus nefericire și lui și, probabil că și ei, mă gândesc, nu?

Mircea Solcanu: I-a adus nefericire și lui, și persoanei cu care era el, și Codruței, la toată lumea. Așa este minciuna. Minciuna îți lasă cicatrici. Adevărul doare, dar îți lasă doar vânătăi. Vânătaia trece, cicatricile rămân. Mai bine o prietenie reală, decât o iubire construită pe ceva fals, de ochii lumii. Ar fi trebuit să-și asume, eu așa consider.

CANCAN.RO: Tu spui asta din perspectiva unui jurnalist obiectiv. 

Mircea Solcanu: A unui om de pe stradă. Până la urmă, am înțeles că nu au copii, poate că este mai bine așa, căci în cazul de față copiii ar fi avut de suferit. În situația de față este bine că nu s-a mers mai departe și au rămas la relația de soț-soție. Asta este din dorința oamenilor de a avea relația perfectă și poza perfectă. Uite câte fac oamenii din dorința de a se alinia.

CANCAN.RO: Tu nu îi poți înțelege pentru că mereu te-ai afișat în fața oamenilor și cu bune, și cu rele? 

Mircea Solcanu: Și eu dacă mă ascundeam în fața oamenilor cred că făceam la fel, dar nu aș fi încurcat atât de tare viața altcuiva. O lăsam așa, nu o duceam mai departe. Până la urmă e păcat să încurci viața unui om.

CITEȘTE ȘI: Valentin Sanfira a jucat-o până în ultimul moment. Cum a încercat artistul să țină divorțul de Codruța Filip ascuns de apropiați

ACCESEAZĂ ȘI: Mircea Solcanu, în fața celui mai greu moment din viață. „Există riscul să mor în orice clipă”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Click.ro
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Digi 24
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
🚨 Alegeri în Statele Unite. Secțiile de votare s-au deschis în toate cele 50 de state. Milioane de americani ies la vot pentru a stabili viitorul politic al administrației Trump
Gandul.ro
🚨 Alegeri în Statele Unite. Secțiile de votare s-au deschis în toate cele 50 de state. Milioane de americani ies la vot pentru a stabili viitorul politic al administrației Trump
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!
Mediafax Spania
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!