Motivul real pentru care Delia a fost descalificată de la Desafio. Filmările s-au oprit chiar în timpul duelului de eliminare

Motivul real pentru care Delia a fost descalificată de la Desafio. Filmările s-au oprit chiar în timpul duelului de eliminare
De ce a plecat Delia Salchievici acasă / Sursa foto: Pro TV

Delia Salchievici a părăsit competiția după ce duelul de eliminare cu Lena a fost oprit, în urma problemelor medicale apărute în timpul probei. Înainte de plecare, concurenta a primit și un cadou simbolic, ca amintire a parcursului său în emisiune.

Delia Salchievici a spus „adio” competiției Desafío după ce a întâmpinat probleme medicale chiar în timpul duelului de eliminare, unde o înfrunta pe Lena. Deși ar fi putut fi lăsată să ducă proba până la capăt și să își apere șansele, mai ales având în vedere miza uriașă a marelui premiu de 150.000 de euro, producătorii au decis să oprească filmările și au descalificat-o pe loc, pentru a-i proteja sănătatea.

Parcursul ei a fost unul impresionant. Delia revenise în emisiune după ce primise o a doua șansă și a demonstrat cât de puternică este, reușind să ajungă până în etapa celor șapte concurenți rămași în competiție.

Sursa foto: Pro TV

Înainte de plecare, a avut parte de un moment special. Domnul Dan i-a oferit un cadou simbolic, o bucată de mătase thailandeză autentică, pictată manual cu sigla Desafío.

„Pentru că ați ajuns în cei șapte magnifici. ea primește o bucată de mătase pictată, mătase thailandeza autentică, pictată de mână, o amintire formidabilă și un omagiu pe care îl aducem pentru cei șapte. Delia, să nu uiți niciodată că ai fot aici, să te bucuri de această experiență, să te mândrești cu ea”, a spus Daniel Pavel

Ce le-a spus Delia colegilor săi

Delia a avut un discurs sincer și plin de emoție pentru colegii care au rămas în competiție, încurajându-i să trăiască fiecare moment la maximum. Ea le-a transmis să aibă curajul să fie autentici, să se bucure de jocuri și să nu uite că, dincolo de competiție, contează și experiența în sine.

„Aș putea să le las mai multe emoții. Să vă permiteți toți să fiți voi înșivă și din etapa aceasta a jocurilor, să vă permiteți să vă bucurați, să vă distrați pentru că jocurile sunt extraordinare. Toți cei care ați rămas sunteți foarte buni. Sunt mândră de voi toți și mă bucur că am putut să fiu în etapa asta alături de voi și aș vrea să aveți fiecare dintre voi încredere în puterile voastre”, le-a spus Delia Salchievici concurenților rămași în competiție.

Sursa foto: Pro TV

CITEȘTE ȘI: Ce salariu primește „domnul Dan” pentru a prezenta Desafio. Ia mult mai puțin decât lua pentru Survivor

Câți bani i-a dat Pro TV lui Ian, pentru cele 17 săptămâni la Desafio

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața. Nu o mai recunoști!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața. Nu o mai recunoști!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Procesul dintre Lidia Buble și Răzvan Simion continuă. Ce a stabilit instanța?
Click.ro
Procesul dintre Lidia Buble și Răzvan Simion continuă. Ce a stabilit instanța?
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Poate un părinte să vândă casa fără acordul copiilor? Când poate fi contestată tranzacția și ce se întâmplă la moștenire
Digi24
Poate un părinte să vândă casa fără acordul copiilor? Când poate fi contestată tranzacția și ce se întâmplă la moștenire
Veste pentru șoferi de la 1 octombrie. Dispar taxele de pod de la Fetești și Vadu Oii
Promotor.ro
Veste pentru șoferi de la 1 octombrie. Dispar taxele de pod de la Fetești și Vadu Oii
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Vreme rece în toată țara. Unde vor fi ploi, lapoviță și ninsori. Meteorologii ANM, detalii de ultimă oră pentru Gândul
Gandul.ro
Vreme rece în toată țara. Unde vor fi ploi, lapoviță și ninsori. Meteorologii ANM, detalii de ultimă oră pentru Gândul
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
Mediafax Italia
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale
Mediafax Spania
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale