Vizită surpriză la Acces Direct. Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, reunite după Asia Express

Vizită surpriză la Acces Direct. Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, reunite după Asia Express
Foto: Instagram

Mirela Vaida a trăit un moment neașteptat în pauza de publicitate de la „Acces Direct”, când în platou a apărut, fără niciun anunț prealabil, Oana Tomoiagă, colega ei din competiția „Asia Express”. Revederea a fost una emoționantă, cele două nefiind împreună de la finalul filmărilor pentru noul sezon al reality show‑ului care va începe pe 6 septembrie la Antena 1.

Prezentatoarea TV s-a bucurat vizibil să o revadă pe Oana Tomoiagă, cea cu care a împărțit toate provocările din timpul aventurii. Artista a venit direct din Maramureș, după o noapte întreagă de condus, fără să anunțe pe nimeni, dorind să-i facă Mirelei o surpriză.

Vizită surpriză la Acces Direct

Mirela Vaida a povestit pe rețelele de socializare cum a auzit o voce strigând-o din culise și cum, întorcându-se, a văzut-o pe Oana.

„Uneori, oamenii cu care ai trăit o aventură nebună rămân cu tine mult după ce aventura s-a terminat. Azi, în pauza de publicitate de la Acces Direct, aud că mă strigă cineva din ușa platoului. Mă întorc și… OANA! Oana mea frumoasă și nebună, venită tocmai din Maramureș, după ce a condus o noapte întreagă, fără să-mi spună nimic, doar ca să-mi facă o surpriză! Nu ne mai văzuserăm de când am terminat Asia Express și, când am văzut-o, mi-a sărit inima din piept!”, a mărturisit prezentatoarea.

Conform Libertatea, cele două au rememorat experiențele trăite în condiții dificile, de la nopți petrecute în saci de dormit până la lipsa hranei, frigul și ploile prin care au trecut împreună. Mirela a menționat, într-un ton amuzat, că Oana nu renunța niciodată la parfumul ei de lux, indiferent de situație.

Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, reunite după Asia Express

Artista din Maramureș i-a adus Mirelei exact acel parfum, cadou care a trezit instant amintiri din timpul competiției. Vaida a explicat că aroma îi va aminti mereu de aventura intensă pe care au trăit-o împreună.

„Câte am trăit noi două… Am plâns, am râs, ne-am ținut de mână, ne-am enervat, ne-am împăcat, am luptat, am cântat, ne-am distrat și am dormit pe unde-am apucat, prin saci de dormit, uneori fără să avem ce mânca, prin noroaie și ploi și frig! Dar un lucru nu-i lipsea niciodată Oanei: parfumul ei de lux! Și exact parfumul acela mi l-a adus astăzi cadou. Poate o fi vrut să-mi spună că am fost un «guidance» bun pentru ea prin Asia… Sau poate doar să-mi aducă aminte, prin mirosul lui, de nebunia noastră frumoasă. Mi-a făcut o bucurie uriașă! Și mi-am dat seama, încă o dată, ce fată faină, sinceră și minunată e și că n-aș fi putut alege mai bine omul cu care să plec la drumul ăsta! Mulțumesc, Oana mea dragă! Unele drumuri se termină, dar oamenii pe care îi întâlnești pe ele, rămân. Moldova & Maramureș, din nou împreună!”, a spus Mirela Vaida.

Noul sezon „Asia Express” va debuta pe 6 septembrie la Antena 1.

CITEŞTE ŞI: Ce a văzut Mirela Vaida cum a aterizat în Tenerife: „Doamne, ce-om face noi o săptămână aici?”

Mirela Vaida, replică vehementă după ce fanii i-au criticat comportamentul: „Da, sunt isterică!”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!