Andi Moisescu a renunțat pentru scurt timp la discreția cu care și-a protejat familia și a publicat o serie de imagini rare cu David, fiul lui cel mare. Fanii au dat zoom, au analizat fotografiile și au observat un detaliu care nu putea fi trecut cu vederea.
David, în vârstă de 19 ani, a crescut departe de agitația mondenă, astfel că aparițiile lui alături de celebrul său tată sunt rare. Tocmai de aceea, fotografiile publicate de Andi Moisescu au stârnit rapid reacții în mediul online. Fanii au remarcat imediat asemănarea dintre prezentator și fiul său și au lăsat comentarii admirative.
„Ce băiat frumos!”, „Este ilegal să ai un tată care arată așa de bine”, „Acel moment memorabil din viață”, sunt câteva dintre comentariile fanilor, apărute pe pagina de Instagram a lui Andi Moisescu.
Ce pasiuni are fiul cel mare al lui Andi Moisescu
David nu a crescut în lumina reflectoarelor, însă tatăl său a dezvăluit în trecut câteva lucruri despre preocupările lui. Tânărul a fost atras de sporturile urbane și a ajuns chiar să obțină performanțe în acest domeniu. În timp, însă, atenția lui s-a îndreptat și spre lumea în care activează tatăl său. Mai exact, David a început să fie interesat de producție și conținut și chiar a avut ocazia să fie gazda unor concursuri.
„A fost foarte preocupat de sporturile urbane, ca să nu le zic extreme, până acum, unde a atins și performanțe. Încet, încet începe să-mi calce pe urme. Deja a fost gazdă la niște concursuri, unde a vorbit, a întreținut publicul. Este extrem de fascinat de ce fac eu acum, de producție și de conținut.
Și-a exprimat dorința de a veni să lucreze împreună cu mine, în compania mea de producție, și eu sunt foarte de acord să vine să învețe rând pe rând toate meseriile. Doar așa poți să-l înțelegi foarte bine pe fiecare coleg al tău în parte și, cu ocazia asta, să ai o privire mai bună de ansamblu”, a spus prezentatorul.
„Sunt cu ochii pe ei”
Prezentatorul a povestit și despre Luca, mezinul familiei. El a spus că își lasă băieții să își descopere singuri drumul și că nu încearcă să îi influențeze.
„Cel cu vârsta mai fragedă nu a identificat exact o direcție către care se va îndrepta. Sunt cu ochii pe ei din punctul acesta de vedere. Aș vrea să văd ce simt ei, ce e în interiorul lor, ce își doresc ei. E prea puțin important ce cred eu”, a spus Andi Moisescu, despre Luca.
VEZI ȘI: Ce făcea Andi Moisescu când credea că nimeni nu-l vede. Unde a fost surprins fostul soț al Oliviei Steer, înainte de semifinalele Românii au talent
Ținuta lui Andi Moisescu, motiv de critici din partea lui Mircea Badea: ”Când Iri lasă un gol în viața publică”