Cine este Morena, femeia pe care a iubit-o Costeluș de la Clejani? Familia o imploră să vină la înmormântare

Costeluș de la Clejani și Morena au avut o relație cu năbădăi

Costeluș de la Clejani și Morena au avut o relație cu suișuri și coborâșuri, iar povestea lor de iubire a fost urmărită de mulți internauți. Acum, după moartea lui Costeluș, apropiații acestuia fac un apel emoționant către femeia pe care tiktokerul a iubit-o și îi cer să îi fie alături pe ultimul drum.

Costeluș de la Clejani a murit sâmbătă, 5 septembrie, după ce starea sa de sănătate s-a agravat în urma unei infecții la picior. Potrivit informațiilor apărute în mediul online, acesta a trecut prin două intervenții chirurgicale cu doar câteva zile înainte de deces. Ulterior, Costeluș a dezvoltat septicemie, iar organismul său nu ar mai fi reușit să facă față infecției.

Cine este Morena, fosta iubită a lui Costeluș de la Clejani

Înmormântarea urmează să aibă loc joi, iar apropiații săi speră ca Morena să participe la ceremonie. Cei doi s-au cunoscut pe TikTok, după ce Costeluș i-a trimis un mesaj femeii. Între ei s-a dezvoltat ulterior o relație, însă povestea lor nu a fost lipsită de momente tensionate.

Apel către Morena, fosta iubită a lui Costeluș

Cei doi s-au despărțit în urmă cu ceva timp, iar Morena și-a refăcut viața și se află în prezent într-o altă relație.

Într-un live pe TikTok, unul dintre apropiații lui Costeluș a făcut un apel către Morena, rugând-o să vină la înmormântare. Acesta s-a oferit inclusiv să îi asigure transportul și cazarea, explicând că tiktokerul a întrebat în ultima perioadă dacă ea se mai gândește la el.

„Sper că Morena să ajungă, că o iubea foarte mult. I-aș fi recunoscut toată viața asta nu aș mai sălta capul în fața ei. Că o iubea foarte mult.
Acum, pe ultima stă de metri, tot timpul spunea «Se mai gândește la mine?»
Chiar o rog eu din suflet, poate vorbesc prost ce spun acum, dar răspund eu de drum, de tot.
Dacă are buna plăcere, chiar o rog din sufletul meu. Îi rezerv eu hotel, îi rezerv eu absolut tot.”, a transmis Naie pe Tiktok.

CITEȘTE ȘI: Ultimele imagini cu Costeluş de la Clejani în viață, pe patul de spital: „Nu mi-a făcut bine”

Tzancă Uraganu’, pus la zid după ce a cerut donații pentru familia lui Costeluș de la Clejani: ”Ai milioane de euro și ceri bani urmăritorilor”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gina Pistol are acum o siluetă de invidiat! Cum a ajuns la 53 kg? Imagini incendiare cu soția lui Smiley
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gina Pistol are acum o siluetă de invidiat! Cum a ajuns la 53 kg? Imagini incendiare cu soția lui Smiley
GALERIE FOTO. HOT! Anna, actrița care face ravagii
Prosport.ro
GALERIE FOTO. HOT! Anna, actrița care face ravagii
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Femeia pe care Irinel Columbeanu și-a dorit-o, dar nu a avut-o niciodată. Ce le-a răspuns lui Serghei Mizil și lui Adiță: „Frumos!”
Click.ro
Femeia pe care Irinel Columbeanu și-a dorit-o, dar nu a avut-o niciodată. Ce le-a răspuns lui Serghei Mizil și lui Adiță: „Frumos!”
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
Digi 24
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
NATO 3.0, un pariu periculos: planul administrației Trump riscă să dărâme cei doi piloni fundamentali care protejează Europa
Digi24
NATO 3.0, un pariu periculos: planul administrației Trump riscă să dărâme cei doi piloni fundamentali care protejează Europa
Mașina Zilei: Este Volkswagen Arteon din 2022 doar un Passat mai stilat? Ce trebuie verificat înainte de achiziție
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Volkswagen Arteon din 2022 doar un Passat mai stilat? Ce trebuie verificat înainte de achiziție
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Rusia ar fi dezvoltat o rachetă de croazieră mai ieftină, cu rază de 1.200 km. Ce se știe despre Filin
go4it.ro
Rusia ar fi dezvoltat o rachetă de croazieră mai ieftină, cu rază de 1.200 km. Ce se știe despre Filin
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Detalii exclusive din dosarul lui Dan Tanasă. Ce a scris fostul polițist Marian Godină în plângerea pe care i-a făcut-o deputatului AUR: „Le-a lezat demnitatea”
Gandul.ro
Detalii exclusive din dosarul lui Dan Tanasă. Ce a scris fostul polițist Marian Godină în plângerea pe care i-a făcut-o deputatului AUR: „Le-a lezat demnitatea”
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic