Viorel Oarză, „Il Padrino”, a murit! Ultima dorință a fostului interlop, respectată de familie

Viorel Oarză, „Il Padrino”, a murit! Ultima dorință a fostului interlop, respectată de familie
Viorel Oarză / Sursa foto: Social media

Viorel Oarză și-a găsit sfârșitul în circumstanțe tragice, după ce a fost descoperit împușcat în zona capului, într-o pădure. La câteva zile de la incident, vestea morții sale a fost confirmată chiar de fiul acestuia, care a anunțat în această dimineață că „Il Padrino” s-a stins din viață. Înainte de moarte, Viorel Oarză ar fi avut însă o ultimă dorință, pe care cei apropiați au făcut-o publică.

Cazul lui Viorel Oarză ridică numeroase semne de întrebare. Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, a fost descoperit într-o zonă împădurită, cu o rană provocată prin împușcare la nivelul capului, fiind preluat de medici și transportat de urgență la spital. Starea sa era critică, iar în zilele care au urmat a rămas în comă. În această dimineață, familia a făcut anunțul tragic: fiul lui Viorel Oarză a confirmat că tatăl său a murit.

A murit Viorel Oarză

Fiul lui Viorel Oarză este copleșit de durere. După zile de așteptare și speranță, tânărul a fost nevoit să confirme vestea tragică. El a ales să împărtășească momentul greu cu urmăritorii săi. Astfel, a publicat pe rețelele de socializare un mesaj emoționant dedicat părintelui său.

Moartea lui Viorel Oarză a lăsat în urmă multă suferință și o familie îndurerată. Robert, fiul lui „Il Padrino”, și-a exprimat public durerea și a transmis că amintirea tatălui său va rămâne pentru totdeauna în sufletul său, descriindu-l ca pe o persoană care a însemnat pentru el mai mult decât un simplu părinte.

„Cu nemărginită durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a lui VIOREL OARZĂ. Cu inimile îndurerate, familia și prietenii se despart de el, păstrându-i pentru totdeauna amintirea în sufletele lor.

Dumnezeu să te odihnească în pace și lumină, TATĂ! Vei rămâne mereu în inimile noastre TATĂ!”, a scris fiul lui Viorel Oarză.

Sursa foto: Social media

Ultima dorință a interlopului

În urma morții lui Viorel Oarză, avocatul care reprezintă familia a oferit noi detalii despre omul din spatele imaginii cunoscute public. Potrivit declarațiilor sale, acesta avea o latură generoasă și empatică, mai puțin cunoscută celor din afara cercului său apropiat.

Printre ultimele sale dorințe s-ar fi numărat și aceea ca, după deces, organele sale să poată fi donate unor pacienți care aveau nevoie de un transplant. Gestul ar fi avut un singur scop: să ofere o șansă la viață altor persoane, chiar și după ce el nu va mai fi, relatează dezvaluirea.ro.

„A fost una dintre dorințele cele mai mari exprimate acum câțiva ani într-o discuție personală cu el să curgă la un moment dat, dacă va întâmpla ceva cu el și va putea să ajute persoanele aflate la nevoie o facă.

Contrar imaginii create de mass-media a avut un caracter exemplar și un suflet mare și iată că a ajutat oameni și după ce nu mai este printre noi”, a declarat avocatul familiei.

CITEȘTE ȘI: A murit cea mai vârstnică persoană din România. Noja Paladia avea 111 ani

Maria a murit după ce o stâncă s-a desprins de pe versant și a căzut peste mașină. Femeia se îndrepta spre cimitir, ca să-și înmormânteze mama

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată și cu ce se ocupă în prezent Dana, prima soție a lui Dan Petrescu. După 10 ani de căsnicie, antrenorul a fost înșelat cu Radu Niculescu
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată și cu ce se ocupă în prezent Dana, prima soție a lui Dan Petrescu. După 10 ani de căsnicie, antrenorul a fost înșelat cu Radu Niculescu
Jurnalista din Albania care a înnebunit fanii! Fosta Miss va transmite de la Craiova – Egnatia
Prosport.ro
Jurnalista din Albania care a înnebunit fanii! Fosta Miss va transmite de la Craiova – Egnatia
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Au explodat prețurile la nuci, pentru coliva de „Moșii de toamnă”: „Fără, n-are gust!” Cu ce le înlocuim și de ce arpacașul se spală în 9 ape?
Click.ro
Au explodat prețurile la nuci, pentru coliva de „Moșii de toamnă”: „Fără, n-are gust!” Cu ce le înlocuim și de ce arpacașul se spală în 9 ape?
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Digi 24
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Guvernul Niculescu pregătește noi scheme de sprijin pentru populație și companii. Ce măsuri se mențin în această iarnă
Gandul.ro
Guvernul Niculescu pregătește noi scheme de sprijin pentru populație și companii. Ce măsuri se mențin în această iarnă
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia