Vlăd Bălțățeanu s-a predat în Elveția. Prima reacție a autorităților

Vlăd Bălțățeanu s-a predat în Elveția. Prima reacție a autorităților
Vlad Bălțățeanu, iubitul Valentinei. Sursa foto Social media

Vlad Bălțățeanu, principalul suspect în cazul morții Valentinei – tânăra de 28 de ani care a fost ucisă și aruncată într-o valiză în râul Olt, s-a predat autorităților din Elveția. 

În noaptea de luni spre marți (28 spre 29 septembrie), la fix 7 zile de când trupul Valentinei a fost găsit într-o valiză în râul Olt, Vlad Bălțățeanu, iubitul acesteia și principalul suspect în cazul crimei din Vâlcea, s-a predat autorităților din Elveția, la Poliția din Saint Gallen.

Vlad Bălțățeanu s-a predat poliție

Potrivit înformațiilor transmise de IPJ Vâlcea, Vlad Bălțățeanu se află în custodia autortităților elvețiene și urmează procedurile legale în vederea extrădării.

„Bărbatul de 30 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, în cazul tinerei de 28 de ani, și față de care a fost dispusă arestarea preventivă în lipsă, s-a prezentat, la data de 28 septembrie 2026, în jurul orei 23:00, la Poliția din Saint Gallen, Elveția. Acesta se află în custodia autorităților elvețiene și urmează procedurile legale în vederea predării către autoritățile române”, a transmis IPJ Vâlcea.

Reamintim că trupul Valentinei a fost descoperit marți, 22 septembrie, de către un pescar, într-o valiză aruncată în râul Olt. În urma verificărilor, anchetatorii au stabilit că tânăra de 28 de ani a avut parte de o moarte violentă, pe trupul acesteia fiind identificate mai multe urme de lovituri. Principalul suspect în cazul crimei a devenit Vlad Bălțățeanu, iubitul tinerei.

Valentina și Vlad Bălțățeanu/ sursă foto: Facebook

Crima ar fi avut loc în noaptea de luni spre marți (21 spre 22 septembrie), iar de atunci bărbatul de 30 de ani a fost de negăsit. Pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă în lipsă, fiind dat în urmărire internațională.

Valentina Tănăsie era originară din Filiași, județul Dolj. În ultimele luni înainte de tragedie, ea s-ar fi mutat în județul Vâlcea, unde locuia împreună cu partenerul său. Cei doi ar fi avut o relație de aproximativ trei luni, perioadă în care tânăra de 28 de ani se plângea adesea de comportamentul lui agresiv. Chiar în timpul ultimului apel video cu mama ei, Valentina i-a arătat acesteia urmele bătăilor crunte pe care Vlad Bălțățeanu i le aplicase.

Mesajul dureros transmis de mama Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. „Îngerii nu mor niciodată”

Vlad, iubitul Valentinei, și-ar fi terorizat propria familie. Ce i-ar fi făcut bunicii sale după ce tatăl lui a murit în urmă cu patru luni

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Click.ro
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Elevii celui mai bun liceu din România s-au îmbrăcat în negru, în semn de protest față de uniformele obligatorii: „Nu putem să luăm din dreptul la exprimare al adolescenților” / „Școala este gratuită. De ce să plătim pentru uniforme?”
Gandul.ro

ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!