Cristina Petre pare să fi lăsat în urmă una dintre cele mai apăsătoare perioade din viața ei!Fosta concurentă de la „Insula Iubirii” a transmis un mesaj scurt, dar suficient de puternic cât să dea de înțeles că, după mult timp, ceva s-a schimbat.
Cristina nu a intrat în amănunte și nici nu a explicat ce anume s-a modificat în viața ei. A lăsat însă să se înțeleagă că începe, în sfârșit, să vadă lucrurile cu alți ochi.
Cristina Petre începe un nou capitol
Fosta soție a lui Andrei Rotaru a recunoscut că încă nu s-au rezolvat toate, dar că a apărut sentimentul pe care îl aștepta de mult: că viața ei începe să se așeze.
„Poate că nu s-au așezat toate. Dar, pentru prima dată după mult timp, simt că așează viața mea”, a transmis Cristina Petre.
Puține cuvinte, dar cu greutate. După o perioadă în care lucrurile au fost departe de ce și-ar fi dorit, Cristina pare să fi ajuns într-un punct în care poate, în sfârșit, să respire puțin mai ușurată.

Cristina Petre
Iar schimbarea nu poate fi desprinsă de perioada complicată prin care a trecut după intervenția chirurgicală. Cristina Petre a povestit despre șocul pe care l-a avut când și-a văzut pentru prima dată corpul după operație. A fost atât de afectată încât a recunoscut că a avut impresia că totul în jurul ei se prăbușește.
„Când m-am văzut astăzi nu m-am regăsit în noul meu corp, dacă îl pot numi așa. Am avut și o noapte grea aseară, tocmai de aceea s-a prelungit șederea mea aici la spital. Am crezut că lumea mea se dărâmă”, a povestit Cristina Petre.
A suferit enorm din cauza lui Andrei Rotaru
Cristina Petre a dus și o altă luptă grea, în afara problemelor prin care a trecut după operație. Certurile și tensiunile dintre ea și Andrei Rotaru au măcinat-o serios, iar după întoarcerea din Bali, relația celor doi a ajuns la final.
Andrei a fost ulterior internat la Obregia, iar Cristina a realizat atunci că nu mai poate continua în aceeași direcție și că a venit momentul să rupă definitiv legătura cu el.
„Am pus foarte mult suflet în fosta mea relație și am suferit. Pot să spun că chiar am suferit, dar gata, a venit momentul să las în spate trecutul, să las unde este locul, așa că astăzi sunt bine”, a spus Cristina pentru CANCAN.
VEZI ȘI: Cristina Petre a dezvăluit rezultatul biopsiei, după ce a ajuns la ATI: ”Pentru mine este un semn”
Cristina Petre, un nou mesaj de pe patul de spital: „Nu ai nevoie să ți se spună că va fi bine”