Ce pedeapsă a primit Caleb Flynn, fost concurent la American Idol, după ce și-a ucis soția. Voia să scape de ea, ca să rămână cu amanta

Ce pedeapsă a primit Caleb Flynn, fost concurent la American Idol, după ce și-a ucis soția. Voia să scape de ea, ca să rămână cu amanta
Caleb Flynn a fost condamnat /Foto: Profimedia

Procesul în care Caleb Flynn, fost concurent la American Idol, este acuzat că și-a ucis soția a ajuns la final. Juriul l-a declarat vinovat pe fostul pastor, care chiar și după aflarea sentinței și-a susținut nevinovăția. Caleb Flynn a fost condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate.

Ashley Flynn, mamă a două fete, a fost împușcată mortal în noaptea de 16 februarie, în locuința familiei din Tipp City, Ohio. În momentul în care s-a produs tragedia, cele două fiice ale soților Flynn, în vârstă de 9 și 11 ani la acea vreme, dormeau în camera alăturată.

Caleb Flynn a fost judecat pentru moartea soției sale, procurorii susținând că acesta ar fi ucis-o și apoi ar fi aranjat locul faptei astfel încât totul să pară rezultatul unei spargeri. În urma tragediei, fostul pastor a susținut că soția sa a fost ucisă de un intrus.

Imediat după ce Ashley Flynn a fost împușcată mortal, soțul ei a sunat la 911 și a mimat starea de panică: „Cineva a intrat în casa mea și mi-a împușcat soția. Are două împușcături în cap. Este sânge peste tot. Dumnezeule, Dumnezeule, Dumnezeule”.

Caleb Flynn a fost condamnat

Procesul în care Caleb Flynn a fost judecat a durat opt zile, iar la final juriul a avut nevoie de peste două ore pentru a ajunge la verdictul final. Principalele probe care l-au incriminat pe fostul pastor au fost mesajele dintre acesta și amanta sa, Alleigha Botner, în vârstă de 24 de ani.

Într-un mesaj trimis în mai 2025, Caleb Flynn ar fi scris: „Dacă aș putea pur și simplu să o omor și să nu ajung în iad, aș face-o într-o clipă”.

Mai apoi, într-un mesaj de pe 10 iulie, amanta i-ar fi trimis pastorului mesajul: „Vreau să o omor, Caleb”. Iar răspunsul acestuia a fost: „Suntem doi”.

În urma tuturor probelor prezentate, juriul l-a declarat pe Caleb Flynn vinovat. Acesta a fost condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate.

Pe lângă condamnarea pe viață pentru uciderea soției sale, fostul pastor a primit încă trei ani pentru fiecare dintre cele două acuzații privind armele de foc și câte 36 de luni pentru fiecare dintre cele trei condamnări pentru manipularea probelor.

Caleb Flynn și-a susținut nevinovăția până în ultima clipă

Până în ultima clipă, Caleb Flynn și-a susținut nevinovăția. Acesta a plâns în fața juraților, a insistat că este nevinovat și a spus că va continua să lupte pentru a demonstra asta „atât timp cât Domnul îi va permite”.

„I-am făcut promisiuni lui Ashley în ziua nunții noastre. Am încălcat acele promisiuni și, prin deciziile mele, v-am provocat tuturor o durere incredibil de mare. Am iubit-o și o iubesc. Era soția mea. Era frumoasă și extraordinară în nenumărate feluri”, a spus Caleb Flynn.

De asemenea, în sala de judecată, fostul pastor a avut un mesaj și pentru cele două fiice ale sale.

„Vreau să știți că tatăl vostru este atât de mândru de voi și vă iubește mai mult decât pot exprima în cuvinte… Am atâtea gânduri și visuri legate de a vă crește pentru a deveni femei puternice ale lui Dumnezeu, dar, din păcate, nu pot”, a spus acesta.

Însă, cele două fiice ale bărbatului, care au acum 10 și 12 ani, l-au acuzat că le-a omorât mama. În declarația sa, fata de 10 ani a spus că mama ei era „persoana perfectă” și că bărbatul „a ales să o omoare pe singura mamă pe care ea a avut-o vreodată”.

În ceea ce o privește pe fata cea mare, aceasta a spus: „Ai provocat deja atâta durere familiei tale și lumii întregi. Cel puțin ai putea să le spui tuturor că tu ai făcut-o”.

 

CITEȘTE ȘI:

O influenceră de 33 de ani a murit după ce a căzut de pe o stâncă. Soțul femeii, acuzat că ar fi împins-o intenționat

Cristina Mărie, prietena de familie a lui Culiță Sterp, a murit la doar 37 de ani. Boala rară de care suferea

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
La 89 de ani, revine pe scenă! Maria Ciobanu încinge hora la Sala Palatului: „Încă o ține vocea!” Cât costă biletul?
Click.ro
La 89 de ani, revine pe scenă! Maria Ciobanu încinge hora la Sala Palatului: „Încă o ține vocea!” Cât costă biletul?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Gandul.ro
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea