Scapă de impozitul dublu, dar nu și de amenzi! Ce obligații au acum proprietarii cu balcoane închise

Scapă de impozitul dublu, dar nu și de amenzi! Ce obligații au acum proprietarii cu balcoane închise
Alexandru Stoica/ sursa foto: colaj CANCAN

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a vorbit despre situația celor care dețin balcoane închise. Acesta a declarat că nu vor plăti taxe mai mari cei care locuiesc în astfel de apartamente, ba chiar vor scăpa de impozitul dublu. Chiar și așa, românii vor avea de acum câteva obligații.

Alexandru Stoica a explicat că nu se vor mări taxele și nici nu se va dubla impozitul. Ministrul Dezvoltării a precizat că toate problemele trebuie corectate, astfel că o analiză urmează să fie trimisă către Parlament. Totodată, autoritățile au timp până în luna august a anului viitor să găsească soluții pentru proprietarii români și să îi ajute ca toate actele să fie în regulă.

Scapă de impozitul dublu, dar nu și de amenzi

Alexandru Stoica/ sursa foto: social media

Alexandru Stoica/ sursa foto: social media

În ultima perioadă, apartamentele cu balcoane închise au fost subiect intens de discuție. Tocmai din acest motiv, Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, a explicat că vor analiza toate aspectele pe care Codul Urbanismului le-a semnalat.

Autoritățile au astfel timp până în luna august 2027 să găsească soluțiile potrivite. Toate detaliile vor fi puse la punct, iar apoi vor fi trimise către Parlament pentru a fi și mai atent analizate.

„Codul Urbanismului ne oferă un răgaz până în august 2027 pentru a găsi o soluție, astfel încât oamenii să aibă actele în ordine. Vom face o analiză a tuturor aspectelor sesizate privind problemele care apar la intrarea în legalitate a balcoanelor închise”, a spus Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării.

Ce obligații au acum proprietarii români care au balcoane închise

Astfel, potrivit ministrului, românii nu vor plăti mai multe taxe și vor scăpa, de asemenea, și de impozitul dublu. Cu toate acestea, proprietarii care dețin astfel de apartamente au obligativitatea de a-și pune actele în ordine, pentru a scăpa de amenzi.

Alexandru Stoica a subliniat că cât timp va ocupa funcția, va susține interesele cetățenilor. Mai concret, va oferi ajutor din punct de vedere legal celor care se află în această situație.

„Vreau să fie foarte clar: românii NU vor plăti taxe înzecite și nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise! Nimeni nu va fi hărțuit sau pedepsit pentru un balcon pe care l-a închis cu bună-credință. În acest caz, scopul statului trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oameni să-și pună actele în ordine, nu de a-i vâna cu amenzi.

Înțeleg că la acest Cod al Urbanismului s-a lucrat pe repede înainte, fiind jalon PNRR, dar asta nu înseamnă că vom evita să corectăm situațiile aberante. Cât timp sunt ministru, mă voi asigura că legea va fi un sprijin pentru oameni, nu o obligație lipsită de logică și total decuplată de realitate, care oricum generează măsuri imposibil de aplicat”, a scris ministrul în mediul online.

VEZI ȘI: Imagini de pe Bulevardul Tineretului, unde un balcon s-a prăbușit peste o mașină parcată. Pompierii au intervenit de urgență

Românii cu panouri fotovoltaice pot primi bani de la stat. Sprijin de până la 15.000 de lei pentru baterii

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„O oportunitate de a face mulți bani”. A renunțat la sport și acum face avere dintr-o platformă pentru adulți
Prosport.ro
„O oportunitate de a face mulți bani”. A renunțat la sport și acum face avere dintr-o platformă pentru adulți
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Saveta Bogdan dă de pomană de Moșii de toamnă și pentru foștii soți: „S-au dus cu alte femei, dar eu tot le aprind lumânări”. Cum arată coliva cu 4 etaje
Click.ro
Saveta Bogdan dă de pomană de Moșii de toamnă și pentru foștii soți: „S-au dus cu alte femei, dar eu tot le aprind lumânări”. Cum arată coliva cu 4 etaje
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani