Jaguarul este, de fapt, pisică sfinx! În zadar încearcă să acopere acest lucru, dar George are chelie

George Jaguarul are chelie

Fanii emisiunii Insula Iubirii știu că Jaguarul este un personaj îndrăgit, însă ceva s-a întâmplat cu „coama” sa. Deși în sezonul anterior se vedea mai puțin, în ultima ediție am putut observa că problemele cu calviția s-au amplificat.

Jaguarul a devenit cunoscut în urma participării la Insula Iubirii 2025. El a fost un adevărat personaj în timpul emisiunii, astfel că nu au lipsit replicile savuroase pe care le-a oferit încă de la început.

George Jaguarul are chelie

Acesta a arătat că este foarte atent la felul în care se prezintă și nu ratează niciun moment în care să se mândrească atât cu aspectul său fizic, cât și cu ateenția pe care o primește din partea domnișoarelor.

Încă din sezonul anterior, George Ivănescu s-a dat de gol că nu are o „coamă” atât de deasă precum cea a unui jaguar, fiind vizibil faptul că părul său este rar. Totuși, anul acesta, s-a putut observa și mai mult lipsa părului, inclusiv în zona din spate a capului.

Problemele cu calviția, observate în trecut s-au amplificat, iar Jaguarul a chelit și mai mult, așa cum s-a putut vedea în ultimul episod din Insula Iubirii. În zadar încearcă să își aranjeze părul în așa fel încât să își acopere chelia, căci nu îi reușește întotdeauna.

Ce i-a spus Jaguarul concurentei

George Jaguarul a început o idilă cu Mira la Insula Iubirii, însă i-a spus acesteia că nu este loc de mai mult în viața sa, mai ales după ce se vor întoarce în România.

CANCAN.RO a dezvăluit în urmă cu mai multe luni că George Ivănescu are o relație cu o tânără pe nume Diana, care l-a așteptat acasă în timp ce el s-a distrat în timpul emisiunii.

„Nu vreau să-ți fac ție rău, înțelege-mă. Ești o fată, crede-mă, nu de nota 10, de nota 11. M-am gândit și nu vreau să-ți fac rău. Eu nu vreau să te mint.
Prefer să zic că nu este spațiu în viața mea după insulă. Mai mult de o amiciție din partea mea nu o să fie. Dacă te mințeam, stăteam până… nu știu câte zile mai sunt, o săptămână, opt zile, și eu continuam cu tine și la sfârșit ziceam «Mira, ciao, la revedere»”, a adăugat el.

CITEȘTE ȘI: Mira l-a pulverizat pe Jaguarul după ce a „părăsit-o” la Insula Iubirii: „Când bagi un vierme în seamă, și-o ia în cap şi se vede fluture”

Ce tatuaj și-a făcut Ian, după ce iubita lui a căzut în ispită cu George: ”Ne jaguarizăm, poate așa ne place Mira mai mult”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video