Cine câștigă Asia Express 2026, de fapt. Surpriza la care puțini se așteptau

Irina Fodor

Finala Asia Express 2026 se apropie cu pași repezi. În ultima etapă au rămas Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, Valerie Lungu și Alex Gîlcă, dar și Gabi Torje împreună cu Alin Alexuc. Pentru marele premiu se vor lupta doar două echipe, dar care să fie norocoasa care ajunge prima la Irina Fodor?

Cele trei echipe au demonstrat de-a lungul show-ului cât de puternice sunt. Numai că provocările continuă. Mai sunt doar trei ediții pe care telespectatorii le vor urmări cu sufletul la gură. Marea finală va avea loc miercuri, 11 noiembrie, de la 20:30 pe Antena 1. Două echipe se vor întrece pentru titlu și premiul cel mare, însă doar una va fi adevărata câștigătoare. Potrivit Gândul, cei care ar pune mâna pe trofeu ar fi Alin Alexuc și Gabi Torje. VEZI IMAGINI ÎN GALERIA FOTO

Cine câștigă Asia Express 2026, de fapt

Înainte de premiera sezonului, Alin Alexuc a intrat în apel la „Super Neatza de Weekend”, în timp ce Gabi Torje și Mirela Vaida se aflau în platou. Întrebat de Florin Ristei cu cine ar participa din nou la show, Alexuc nu a ezitat și a răspuns că împreună cu prezentatoarea TV, Mirela. Numai că răspunsul său a atras imediat atenția.

De ce? Pentru că a subliniat că dacă ar face echipă cu vedeta este sigur că ar câștiga din nou. Acest detaliu a făcut diferența, astfel că ne putem da seama că echipa câștigătoare este formată din Gabi Torje și Alin Alexuc. Pe de altă parte, băieții au demonstrat de-a lungul concursului cât de uniți sunt, dar și cât de puternici și calculați.

„Cred că m-ar teroriza doamna Mirela. Cu siguranță aș merge cu ea. E o femeie deșteaptă. Cu siguranță aș câștiga și cu ea”, a spus Alin Alexuc.

Gabi Torje, Alin Alexuc, Mirela Vaida/ sursa foto: captură Antena 1

Gabi Torje, Alin Alexuc, Mirela Vaida/ sursa foto: captură Antena 1

Ce face Gabi Torje după Asia Express

Gabi Torje s-a retras din fotbal în 2024, însă rămâne marea lui pasiune. Acesta a declarat de curând că după Asia Express, s-a înscris la cursuri pentru antrenorat. Totuși, spune că se ocupă și cu alte activități, precizând că nu știe ce va fii pe viitor.

„Deocamdată sunt la niște cursuri de antrenor. Până se termină, mai durează. Până atunci trebuie să ne găsim activități, că altfel nu se poate. Nu sunt departe de sport, sunt mereu acolo! Vedem ce ne va rezerva viitorul. Încă nu știu exact”, a declarat Gabi Torje, potrivit libertatea.ro.

VEZI ȘI: Ce are Armina Andrei de la Insula Iubirii în comun cu Gabi Torje și Cătălin Cazacu? Nu, nu este vorba despre apariția la același post TV

Gabi Torje și-a emoționat mama de ziua ei. Ce mesaj i-a transmis concurentul de la Asia Express

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Paula Chirilă, declarații emoționante despre soțul ei, Dan Giuveliuc. Cum a fost cununia civilă: „Am avut emoții mari!”
Click.ro
Paula Chirilă, declarații emoționante despre soțul ei, Dan Giuveliuc. Cum a fost cununia civilă: „Am avut emoții mari!”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cum va fi vremea de Crăciun. Ce spun meteorologii ANM
Digi24
Cum va fi vremea de Crăciun. Ce spun meteorologii ANM
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Acești pensionari români primesc 550 lei (102 euro) în plus la pensie, începând cu 1 iulie 2027. Cine se încadrează
Gandul.ro
Acești pensionari români primesc 550 lei (102 euro) în plus la pensie, începând cu 1 iulie 2027. Cine se încadrează
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă