Am deslușit misterul lacrimilor. De ce a plâns Alex Gîlcă azi-noapte, la Asia Express. Ce s-a întâmplat chiar în timpul marii finale

De ce a plâns Alex Gîlcă în timpul finalei Asia Express

Finala Asia Express s-a disputat între echipele formate din Gabi Torje și Alin Alexuc, respectiv Valerie Lungu și Alex Gîlcă. Cele două perechi au demonstrat cât sunt de puternice, după ce au trecut prin 10 etape dificile și au luptat pentru marele premiu în valoare de 30.000 de euro. Aseară, după ce s-au clasat pe locul al doilea, iubitul influenceriței a izbucnit în plâns și am aflat care a fost motivul.

După mai multe misiuni desfășurate în locuri emblematice din Shanghai, Gabi Torje și Alin Alexuc au reușit să ajungă primii la Irina Fodor și au devenit câștigătorii sezonului 9. Cei doi au plecat acasă cu trofeul și premiul cel mare.

De ce a plâns Alex Gîlcă la Asia Express

La scurt timp, în fața prezentatoarei au ajuns și Valerie Lungu și Alex Gîlcă. Cei doi au observat imediat că trofeul nu mai era acolo și și-au dat seama că au ocupat locul al doilea. Momentul a fost unul copleșitor pentru Alex, care nu și-a mai putut stăpâni lacrimile. După difuzarea finalei, am aflat și motivul pentru care a izbucnit în plâns.

Pentru a urmări împreună ultimul episod al competiției, Valerie și Alex au organizat o seară specială acasă, alături de prieteni. Revederea imaginilor din Asia Express le-a adus înapoi emoțiile trăite în cele 54 de zile de concurs. Ulterior, Alex Gîlcă a publicat un mesaj în care a vorbit despre dezamăgirea de a fi atât de aproape de marele premiu, dar și despre cât de mult a însemnat această experiență pentru el și partenera sa.

„Chiar dacă am filmat acest show cu ceva timp în urmă, să urmărim aceste momente ne-a adus înapoi foarte multe sentimente. Inima mea s-a strâns, iar ochii mi s-au umplut de lacrimi și, brusc, sunt acolo din nou, ținându-mă de aceeași speranță și frică. Este imposibil să explicăm în totalitate ce am trăit pe parcursul celor 54 de zile. Aș vrea să împărtășesc cu voi, dar cuvintele nu sunt suficiente. Doar noi știm cum fiecare pas ne-a dus mai departe și cât de profund ne-am dorit marele premiu. Încă doare, pentru că a însemnat atât de mult pentru noi”, a transmis Alex.

Încă de la începutul competiției, cei doi și-au propus să ajungă până în finală. Chiar dacă au trecut prin numeroase curse pentru ultima șansă, au reușit să rămână în joc până în ultima etapă. Tocmai de aceea, faptul că au fost atât de aproape de victorie, dar au plecat fără trofeu, a fost greu de acceptat pentru Alex Gîlcă. În ciuda acestui lucru, participarea la emisiune le-a adus o sumă frumușică de bani în conturi. 

„Oricine și-a dat întreaga inimă pentru un vis știe cât de mult doare să fii atât de aproape și, totuși, să-ți alunece printre degete. După ce timp de 54 de zile am oferit tot, este greu să acceptăm că nu am încheiat această călătorie așa cum am fi sperat. Am revăzut momentele, întrebându-ne ce am fi putut face diferit și sperând că, oferind ceea ce ai mai bun, este suficient. Poți să fii mândru de cât de departe ai ajuns, dar tot să plângi din cauza asta. În clipele acestea simțim ambele sentimente. Mulțumim tuturor celor care au crezut în noi și care au împărtășit această călătorie cu noi”, a mai scris concurentul.

CITEȘTE ȘI: Premieră în finala Asia Express 2026! Valerie Lungu și Alex Gâlcă versus Gabi Torje și Alin Alexuc, suspendați la etajul 88

Lovitură de teatru. Valerie Lungu a pierdut finala Asia Express din cauza mesajului mamei ei

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Click.ro
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Digi 24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
go4it.ro
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Nicușor Dan ar urma să prelungească contractul de lobby cu americanii, care va costa în total aproape 7 milioane de dolari. Cotroceniul ține la secret ce a primit România în schimbul banilor
Gandul.ro
Nicușor Dan ar urma să prelungească contractul de lobby cu americanii, care va costa în total aproape 7 milioane de dolari. Cotroceniul ține la secret ce a primit România în schimbul banilor
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi