Alexandra Stan are ”tabieturi” de mega-vedetă… S-a camuflat la plimbarea cu fetele prin parc!

Publicat: 09/03/2020 | 23:46

Zbuciumată viață de vedetă are Alexandra Stan, cântăreața care dădea lovitura consacrării cu piesa Mr. Saxobeat, mult apreciată peste hotare! Sau, poate mai bine spus, a avut! Înșelată de impresar, apoi bătută cu bestialitate, Alexandra s-a ”dezlipit” de anturajul care i-a adus celebritatea, dar și mari probleme fizice și psihice, iar acum pășește în ”libertate” și cu încredere pe scenă. Timpul liber al îndrăgitei cântărețe? Și cu prietenii, la o plimbare, prin parc. Așa au întâlnit-o paparazzii CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România, pe Alexandra, zilele trecute. Atenție mare la imagini, e camuflată și cu greu o vei recunoaște!

Alexandra Stan a făcut o mică pauxă din ”cântat” pentru a petrece puțin timp liber alături de două amice bune. Fetele și-au dat întâlnire în parcul Herăstrău, din Capitală, pentru o plimbărică, mai ales că zilele trecute mercurul termometrelor s-a cățărat până pe la 20 de grade Celsius. Au ajuns, s-au pupat, apoi au luat-o la pas. Alexandra Stan abia dacă a fost recunoscută de fanii ei, în parc, pentru că era camuflată bine de tot. A pus pe ea un hanorac larg, alb, iar pe cap și-a aruncat imensa glugă. Unde mai pui că ochelarii de soare negri, mari și ei, aproape i-au acoperit fața. (CITEȘTE ȘI: FĂRĂ NICIO RUȘINE! IMAGINI CU ALEXANDRA STAN DEZBRĂCATĂ, FĂCUTE PUBLICE ASTĂZI)

Starea de spirit, formidabilă! Alexandra și cele două prietene au dat un ocol parcului, deh, au mai butonate și telefoanele, că vremurile în care trăim ne obligă. După vreo oră de mers la pas pe aleile oxigenate din plin, artista și colegele ei au renunțat. S-au oprit la una dintre ieșiri, au mai discutat ceva, apoi au părăsit parcul. Probabil, după ce ANM va anunța o vreme călduroasă, Alexandra va reveni în aerul curat din Herăstrău.

Alexandra Stan, la plimbare cu două prietene în parcul Herăstrău

Alexandra Stan a spus tot: ”Nu-mi place să fiu îmblânzită!”

Alexandra Stan a povestit, la emisiunea Adelei Popescu și a lui Cove, de pe Pro TV, cum decurge viața ei, atât pe scenă, cât și în afară. Ea a lansat, de curând, și o piesă, în care vorbește despre obsesii. ”De multe ori am vrut să schimb ceva în viața mea. De câte ori nu eram fericită. Dacă eram într-un contract, dacă aveam o colaborare cu cineva de câteva luni… Eu, dacă nu sunt fericită, nu mă simt împlinită, îmi afectează creativitatea, libertatea, eu știu, zic dacă sunt într-o relație și se întâmplă asta, dacă văd că sunt constrânsă, mi se pare că e o problemă, sunt un fel de cal sălbatic. Nu-mi place să fiu îmblânzită, așa, foarte ușor”, a dezvăluit Alexandra Stan. (VEZI AICI: ALEXANDRA STAN A SPUS ADEVĂRUL DESPRE FILMULEȚUL CU EA DEZBRĂCATĂ COMPLET: „A FOST UN CADOU PENTRU IUBITUL MEU, DAR…”)

Secretul reușitei într-o relație: ”Echilibrul. E foarte important ca și bărbatul și femeia să aibă universal lui, separate de universal comun. Chiar și atunci când sunt copii într-o relație, e important ca femeia să aibă o activitate a ei, o intimidate a ei, un univers al ei. E bine să ai și felia ta de pizza. Că, dacă în viață lucrurile nu se întâmplă așa cum vrei tu, nu rămâi pe dinafară. Să ai și tu ceva al tău.”

Alexandra Stan: ”Sunt mămoasă!”

”Cum aș vrea să fiu privită de bărbatul meu? Păi, sincer, cred că așa cum sunt eu. Eu am văzut din relațiile mele că bărbatul are tendința să mă pună în anumite categorii, să-mi pună anumite etichete și e chestia pe care nu o support. Mă deranjează foarte mult, pentru că sunt o persoană foarte complexă. Eu evoluez mereu, mă schimb mereu, mai ales prin prisma profesiei, pentru că-s artist, sunt creativă, cunosc oameni, călătoresc, nu sunt tot timpul la fel. Și e greu, din experiența mea am văzut că bărbații își fac, așa, o idee despre mine… (NU RATA: ALEXANDRA STAN A RUPT TĂCEREA DESPRE DESPĂRȚIREA DE BOGDAN STĂRUIALĂ. CARE ESTE MOTIVUL PENTRU CARE AU PUS PUNCT RELAȚIEI DUPĂ 4 ANI)

Eu sunt genul de fire mămoasă într-o relație, să am grijă de toată lumea, să fie totul bine, să gătesc, să fac curat… Îmi vine instinctul ăsta de nevastă! Și cred că ei, bărbații, mă cataloghează în felul ăsta de a fi, apoi când devin artistul, e șocul mare pentru ei. Nu știu care-i faza… Nu se adaptează la schimbarea asta și încearcă să mă pună într-o categorie. Eu nu mai am așteptări. Am început să iau oamenii așa cum sunt ei”, a povestit artista.

Alexandra Stan, moment de recreere în parcul Herăstrău, alături de două prietene

Șase ani de la scenele de groază! Alexandra, dezvăluire cutremurătoare

Imaginile cu Alexandra Stan vânătă la ochi şi cu urme de violenţă pe corp au șocat pe toată lumea în urmă cu şase ani. Atunci, cântăreaţa, disperată, povestea cum Marcel Prodan, managerul ei care îi era şi iubit, a bătut-o în urma unei discuţii aprinse care a început în maşină. Și, din câte se pare, nu era prima dată când el încerca să o intimideze cu gesturi agresive. Alexandra a povestit cum a reușit să depășească acele momente traumatizante.

”Eu am făcut foarte multă terapie după şi mi-am dat seama că fiecare om are motivele lui pentru care ajunge în situaţii de genul ăsta, adică am înţeles că şi eu am avut, nu vină, dar partea mea de responsabilitate pentru faptul că am ajuns atât de departe în punctul în care el să mă jignească. Pentru că nu era prima oară, mă mai împinsese o dată”, a spus artista. (AFLĂ AICI: CÂȚI BANI CÂȘTIGĂ ALEXANDRA STAN DUPĂ CE ȘI-A DESCHIS FIRMĂ!)

„A început să mă înjure şi să dea în mine, să se ducă spre Valu spre părinţii mei şi să mă lase în câmp acolo, ştiţi s-a rupt filmul. Țin minte doar că eram ca un câine din ăla bătut şi am încercat să fug, cred că avea 80 la oră şi am tras de volan şi am încercat să trag frâna de mână că am vrut să cobor din maşină pentru că eram deja plină de sânge. Eram în dreapta şi tot îmi dădea cu pumnul. A oprit el maşina, am coborât şi am alergat pe mijlocul străzii. Norocul meu cel mai mare a fost că a trecut o maşină de poliţie şi m-a văzut că eram disperată şi Marcel a întors pe linia continuă, a venit şi el în spatele poliţiei şi atunci şi-a dat seama ce a făcut şi a încercat să mă împace, „hai, gata, calmează-te”, nu aveam cum să mă calmez şi îmi era frică să mă urc cu el în maşină şi zicea „că e ok, ne descurcăm”. Și poliţistul i-a zic „cum adică e ok?”, fata asta e plină de sânge, cum e ok? Şi m-am dus cu poliţia, m-au dus la spital la urgenţă. Au încercat să mă convingă să nu fac nimic public”, a continuat dezvăluirea Alexandra Stan.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Citește și...