Armina de la Insula Iubirii, însărcinată? Imaginile cu burtica suspectă le-au dat de gândit fanilor

Armina. burtică suspectă /Foto: Instagram

Pentru Armina și Marcel aventura de la Insula Iubirii s-a încheiat după doar 11 zile petrecute în Thailanda. Șatena a fost cea care a oprit testul, dorindu-și să plece acasă. Cei doi au plecat împreună, iar acum se pregătesc să facă pasul cel mare. Mai sunt doar câteva zile până la nuntă, iar Armina pare că mai pregătește încă o surpriză. Partenera lui Marcel a afișat o burtică suspectă, iar internauții s-au grăbit să tragă concluziile.

Fanii Insula Iubirii s-au bucurat atunci când au aflat că Maluma de România se întoarce în sezonul 10 Insula Iubirii în postura de concurent. Însă, se pare că experiența lui nu a fost prea lungă și asta pentru că Armina a solicitat de urgență să întrerupă testul. Încă din primele zile, concurenta a preferat să păstreze distanța de toată lumea și pe parcurs a ajuns să se izoleze complet și să cedeze până la urmă.

Armina a afișat o burtică suspectă

După Insula Iubirii, Armina și Marcel și-au continuat drumul împreună, iar acum se pregătesc să facă pasul cel mare. În doar câteva zile, în data de 14 noiembrie, cei doi își vor uni destinele în mod oficial. Aceștia au făcut cununia civilă în urmă cu doi ani, iar acum urmează cununia religioasă și marea petrecere.

Și cum mai sunt doar câteva zile până la marele eveniment, mama lui Marcel a ajuns deja în Tenerife pentru a le fi alături celor doi în ziua cea mare. Aceștia au mers să o ia de la aeroport și au postat imaginile și în mediul online.

Însă, Armina a fost cea care a atras atenția. Fosta concurentă de la Insula Iubirii a afișat o burtică suspectă, pe care internauții au sesizat-o imediat. Mulți au fost cei care au analizat imaginile și s-au întrebat dacă nu cumva Armina și Marcel urmează să dea o veste importantă.

Cert este că burtica Arminei a atras atenția și mulți au fost cei care au presupus că aceasta ar putea să fie însărcinată.

Armina, burtică suspectă /Foto: Instagram

Marcel și Armina își doresc să devină părinți

Rămâne de văzut dacă burtica suspectă a Arminei ascunde o sarcină. Cert este că atât șatena, cât și Maluma de România își doresc să devină părinți. În urmă cu ceva timp, cei doi declarau că după nuntă au în plan și acest lucru. Aceștia își doresc doi copii și sunt gata să își asume rolul de părinți.

„Da, da, avem planuri (n.r. să facă un copil), cel târziu la anul. Da, eu vreau. Eu sincer vreau doi, o fată și un băiat, el își dorește mai mult o fetiță”, a declarat Armina, potrivit viva.ro.

„Da, da, dar am zis să luăm așa one by one toată treaba asta, a fost cununia civilă, acum o să fie cununia religioasă și după aia o să vină și copiii. Copiii acuma, că e băiat, că e fată, să fie sănătoși, n-am nicio problemă. Copilul te schimbă în și mai bine în relație”, a confirmat și Marcel.

 

CITEȘTE ȘI:

Deranjată de comentariile Arminei, Frankie o face praf pe soția lui Marcel: ”Nu ți s-a prescris dosarul”

Dată afară de la Insula Iubirii, Armina pune tunurile pe colegele ei: „Erau bete și…”

 

Foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce au descoperit doi vloggeri români în Venezuela: „Oamenii par resemnați”. Este a 99-a țară pe care o vizitează
Click.ro
Ce au descoperit doi vloggeri români în Venezuela: „Oamenii par resemnați”. Este a 99-a țară pe care o vizitează
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Digi 24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Prima reacţie a jurnalistului Ovidiu Vanghele, după ce Nicușor Dan i-a interzis accesul la Cotroceni
Digi24
Prima reacţie a jurnalistului Ovidiu Vanghele, după ce Nicușor Dan i-a interzis accesul la Cotroceni
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
go4it.ro
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
A doua zi de negocieri la Abu Dhabi: Rusia cere retragerea NATO din Europa de est. Zelenski: „Putin vrea un Yalta 2.0 ca să reînvie URSS”
Gandul.ro
A doua zi de negocieri la Abu Dhabi: Rusia cere retragerea NATO din Europa de est. Zelenski: „Putin vrea un Yalta 2.0 ca să reînvie URSS”
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi