Autorizațiile de construire se schimbă. Cine trebuie să aibă acordul vecinilor înainte de lucrări

Autorizațiile de construire se schimbă. Cine trebuie să aibă acordul vecinilor înainte de lucrări
Ce schimbări au apărut la autorizații le de construcție / Sursa foto: Pexels

Începând de marți, 25 august, obținerea unei autorizații de construire poate presupune o etapă suplimentară pentru proprietarii care vor să înceapă anumite lucrări. În situațiile în care proiectul poate afecta clădirile din apropiere, acordul vecinilor va trebui prezentat în formă autentică. Măsura este prevăzută în noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, aprobat prin Legea 169/2026.

Noua prevedere nu se aplică tuturor lucrărilor. Ea devine necesară atunci când o expertiză tehnică sau un raport preliminar arată că proiectul poate influența construcțiile învecinate și că sunt necesare intervenții pentru punerea acestora în siguranță. Într-o astfel de situație, solicitantul trebuie să obțină acordul proprietarului imobilului afectat sau, dacă este cazul, al asociației de proprietari.

Sursa foto: Pexels

Reguli speciale pentru imobilele din România

Există reguli speciale dacă imobilul vecin aparține unei instituții din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională. În acest caz, sunt necesare atât acordul instituției, cât și avizul oficial al acesteia.

Vecinii nu sunt însă obligați să accepte orice proiect. Ei pot refuza, însă opoziția trebuie să aibă un motiv justificat. Spre exemplu, refuzul poate fi considerat întemeiat dacă lucrările încalcă prevederile legale sau pot produce efecte asupra imobilului vecin, iar proprietarul care construiește nu propune soluții pentru eliminarea problemelor.

În cazul unui refuz nejustificat, proprietarul care solicită autorizația poate apela la instanța de contencios administrativ. Hotărârea instanței poate înlocui acordul care nu a fost obținut.

Noua legislație prevede și obligația vecinilor de a permite accesul experților tehnici în imobilele lor, atunci când este necesară verificarea stării construcției. Regula nu se aplică lucrărilor inginerești de interes public național sau local. Prin aceste prevederi, autoritățile urmăresc să protejeze atât dreptul proprietarilor de a construi, cât și siguranța imobilelor din vecinătate.

CITEȘTE ȘI: Proiect uriaș de infrastructură pentru România. Turcia vrea să investească într-o autostradă care ajunge la Constanța

Pensionarii pot primi sute de lei în plus! Cine beneficiază de majorarea punctajului cu până la 28%

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
Click.ro
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!