Ele sunt vedetele agresate de cei care ar fi trebuit să le apere. Partenerii le-au transformat visul în coșmar

Poveștile de iubire din lumea vedetelor nu au întotdeauna un final fericit. Unele dintre ele ajung să se încheie cu adevărate furtuni de cuvinte și ploi de gesturi agresive, iar multe celebrități au trăit așa ceva chiar pe pielea lor. Se spune că o femeie nu trebuie atinsă nici măcar cu o floare, dar ele s-au trezit dintr-un vis frumos într-un coșmar.

CANCAN NEWS vă prezintă cazurile cutremurătoare ale unor celebrități care au avut de înfruntat agresiuni din partea cui se așteptau mai puțin.

Dana Războiu a trăit clipe greu de imaginat (Foto: CANCAN.RO)

De-a lungul vieții, Dana Războiu a trecut prin mai multe evenimente nefericite, mai ales la capitolul bărbați, unde a avut mare ghinion. Tatăl ei a început seria agresiunilor, continuată mai apoi de primul soț care i-ar fi aplicat „corecții” dure.

Roxen, Cruduța sau Ioana Filimon au avut și ele de suferit

Chiar dacă are doar 20 de ani, și Roxen a trăit o adevărată decepție în dragoste, atunci când partenerul a dus relația lor, deja toxică, la un alt nivel. Astfel că a trecut de la abuz emoțional la lovituri fizice.

Daniela Crudu, una dintre cele mai sexy prezențe din showbiz (Foto: CANCAN.RO)

Daniela Crudu este o femeie frumoasă, curtată de mulți, iar fostul ei partener nu a putut accepta acest detaliu. Gelozia dusă la extrem a bărbatului a băgat-o în spital pe Cruduța, care s-a ales cu nasul fisurat, mai multe contuzii la nivelul feței și o traumă de zile mari.

(VEZI ȘI: FIUL CELEBREI ȘTIRISTE A CÂȘTIGAT PROCESUL CU TATĂL LUI)

Nici Ioana Filimon nu a avut o viață prea ușoară și a trăit o vreme în umbra ex-iubitului turc, care ajunsese inclusiv să o sechestreze. Acum, însă sexy-vedeta de la „Ferma” și-a găsit liniștea în brațele bărbatului alături de care vrea să își întemeieze o familie.

Ce mai puteți vedea la CANCAN NEWS

Laura Cosoi s-a schimbat radical de când a devenit mamă, dar iată că nu a renunțat la ipostazele incendiare pe care le afișa în urmă cu ani buni. La fix 15 ani de când a pozat în Playboy, blonda ne-a reamintit de ce face parte din top-ul celor mai sexy vedete din România. Cum s-a fotografiat și cât de bine arată, la 39 de ani, vedeți doar la CANCAN NEWS.

Laura Cosoi rămâne în top, la orice vârstă (Foto: CANCAN.RO)

Iar 2021 a fost un an senzațional pentru Lidia Buble, care a marcat numeroase reușite. Cea mai importantă este, cu siguranță, cea de pe plan personal. Cântăreața se iubește nebunește cu actorul cubanez Harlys Becerra și pare-se că are mari planuri cu el!

(NU RATA: AVEM SĂRUTUL PE CARE L-AU VÂNAT TOȚI PAPARAZZII DIN ROMÂNIA! LIDIA BUBLE + EROTICUL IUBIT = LOVE)

Lidia Buble și Harlys Becerra, după ce au petrecut clipe minunate la terasă (Foto: CANCAN.RO)

După mai multe relații eșuate, surpriză mare, artista este pregătită să îmbrace rochia de mireasă, iar noi avem toate detaliile!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Click.ro
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Gandul.ro
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea