Scandalul dintre Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău capătă noi dimensiuni. După cele mai recente acuzații făcute de artistă, în care spunea că fostul soț nu s-a implicat deloc în creșterea celor doi copii, afaceristul a răbufnit. Acesta a demontat acuzațiile făcute de cântăreață și a venit și cu dovezi. A publicat în mediul online numeroase transferuri bancare pe care le-a făcut către Claudia Pătrășcanu.
Astăzi, 19 octombrie, Claudia Pătrășcanu a avut o apariție în cadrul emisiunii Acces Direct, unde a spus că nu are încredere în fostul soț, care până acum nu a fost deloc interesat de copii.
„Eu nu mai am încredere în acest om, nu a făcut nimic în acești ani pentru copiii noștri, nu pentru mine. Eu aici am clădit ceva pentru copii, pentru mine, am o viață de opt ani, el m-a dat afară din casă cu copiii, nu am plecat eu. Nu l-a interesat șapte ani de copii”, a spus Claudia Pătrășcanu.
Ei bine, noile acuzații făcute de artistă se pare că l-au enervat teribil pe Gabi Bădălău, care a ieșit imediat la atac.
Gabi Bădălău, replică pentru Claudia Pătrășcanu
Gabi Bădălău s-a grăbit să demonteze acuzațiile lansate de fosta sa soție. Acesta a spus că până acum el a fost cel care s-a ocupat aproape integral de nevoile celor doi copii. A plătit școala privată la care merg micuții, dar și restul cheltuielilor legate de educația și activitățile sportive ale acestora.
De această dată, afaceristul a simțit că este nevoie să vină și cu dovezi pentru a-și susține afirmațiile. Așa că a publicat în mediul online mai multe dovezi ale plăților pe care le-a făcut de-a lungul timpului către Claudia Pătrășcanu (Vezi imaginile în GALERIA FOTO).
„Sunt profund dezamăgit să văd că, în ciuda tuturor încercărilor mele de a găsi liniște și înțelegere pentru copiii noștri, Claudia continuă aparițiile la Acces Direct, unde face inclusiv afirmații despre faptul că eu nu aș contribui financiar la creșterea copiilor.
Astăzi vreau să las documentele să vorbească! Voi publica doar câteva dintre numeroasele dovezi de plată, din care se poate observa cât de multe transferuri bancare am efectuat către Claudia, în mod constant, de-a lungul anilor, pentru întreținerea și nevoile copiilor noștri.
Și atenție! Aceste plăți reprezintă doar o parte din ceea ce am suportat financiar! Timp de aproximativ ȘAPTE ANI am plătit INTEGRAL școlile private din Constanța pentru AMBII copii, inclusiv taxele școlare, transportul, masa și programul after-school!
La acestea se adaugă numeroase alte cheltuieli pentru educația, sănătatea, activitățile sportive și toate nevoile copiilor mei. Au existat inclusiv plăți în numerar, care nu se regăsesc în extrasele bancare pe care le voi publica”, a scris Gabi Bădălău, în mediul online.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fbabalau-1.jpg)
Gabi Bădălău a ieșit la atac /Foto: Social media
Gabi Bădălău vrea să facă pace
Deși a ieșit la rândul lui la atac, Gabi Bădălău s-a arătat în continuare deschis la dialog. Acesta a readus în atenție propunerea pe care i-a făcut-o, de a se muta la București. În acest fel, spune el, toate problemele ar dispărea, căci micuții îi vor avea aproape pe ambii părinți.
De asemenea, afaceristul a mai spus că nu vrea să își despartă copiii de mama lor, ci vrea să ajungă la o înțelegere. I-a propus Claudiei Pătrășcanu să renunțe la orgolii și la aparițiile televizate și să găsească împreună o soluție.
„De aproape șapte ani o rog pe Claudia să ne înțelegem, să lăsăm orgoliile deoparte și să găsim liniștea pentru copiii noștri! I-am propus inclusiv să se mute în București, să îi cumpăr sau să îi asigur o locuință, să suport integral școlile copiilor și să pun la dispoziție toate condițiile necesare pentru ca băieții noștri să crească împreună, aproape de ambii părinți.
Nu vreau să îmi despart copiii de mama lor! Nu vreau să-i despart nici unul de celălalt! Vreau să crească împreună, să aibă parte de educație, stabilitate, dragoste și de prezența ambilor părinți în viața lor. Cu toate acestea, Claudia continuă să aleagă platourile de televiziune, scandalul și expunerea publică a problemelor noastre familiale.
Nu cunosc motivele reale pentru care Claudia alege să participe în mod repetat la aceste emisiuni. Am primit inclusiv informații despre posibile remunerații pentru aparițiile televizate, informații pe care nu le pot confirma.
Când vine vorba despre copiii mei și despre adevăr, nu voi tăcea! Claudia, te invit încă o dată la dialog, la liniște și la responsabilitate. Hai să discutăm despre școală, despre viitorul copiilor, despre cum putem fi amândoi prezenți în viața lor și despre cum îi putem ajuta să crească împreună”, a mai spus Gabi Bădălău.
CITEȘTE ȘI:
Claudia Pătrășcanu, copleșită de probleme? Strigătul de disperare al vedetei a atras atenția tuturor
Foto:Instagram