Cazul fetei care s-a înecat după ce s-a speriat de urs și a căzut în Lacul Frumoasa se complică pe zi ce trece. Mama fetei a sesizat Poliția cu privire la moartea suspectă a Andreei. Femeia le-a declarat polițiștilor că tragedia nu a fost un accident, ci urmarea unui plan criminal bine pus la cale. Pe de altă parte, ea se teme pentru siguranța celorlalte două fiice ale sale. Adolescentele au fost date și ele în plasament. CANCAN.RO are toate detaliile.
Moartea Andreei, eleva care s-a speriat de un urs și a căzut în Lacul Frumoasa, rămâne învăluită în mister. Fata fusese dată în plasament familiei unui preot din Iași, după ce mama ei a rămas paralizată. Tânăra visa la o carieră de model, dar mama acesteia spune că preotul în grija căreia se afla, cât și soția acestuia insistau să se călugărească.
Tânăra de 18 ani obișnuia să meargă des la Mănăstirea Prodromița, unde își petrecea și vacanțele. În ziua tragediei, ea se afla în excursie în Harghita cu un grup de măicuțe și un preot călugăr de la această mănăstire, dar și câțiva copii. Andreea ar fi căzut de la înălțime în Lacul Frumoasa în timp ce fugea de un urs. S-a întâmplat seara, la o oră târzie.
Mama fetei, Elena Oană, este convinsă că fiica ei a fost ucisă. Ea susține că ar fi fost imposibil ca fata să alunece în lac.
”O persoană care era sus pe deal a văzut de la depărtare mare când cineva dădea cu Andreea de pământ și apoi a aruncat-o în râpă. Când a văzut că nu a murit, a târât-o până la stâncă și a dat-o cu capul de stâncă. După aceea, a mai târât-o iar până la apă și a aruncat-o în lac. Ea nu avea cum să cadă în râpă, ar fi rămas agățată în crengi, că purta fustă lungă”, declara, în urmă cu ceva timp, pentru CANCAN.RO, mama fetei.

Elena Oană este hotărâtă să afle adevărul despre moartea fiicei sale. Ea a sesizat Poliția Municipală Miercurea Ciuc cu privire la suspiciunile pe care le are.
”Am luat legătura cu Poliția din Miercurea Ciuc. Vreau să iasă adevărul la iveală, să i se facă dreptate fiicei mele”, a spus, pentru CANCAN.RO, femeia.
Elena Oană își face griji și pentru securitatea celorlalte două fiice ale sale, în vârstă de 15 ani, respectiv 17 ani, care se află în plasament la aceeași familie. Ea se teme că persoana care i-ar fi luat viața Andreei ar putea să le facă rău și celor două surori ale ei.
”Mi-e teamă că cel care a omorât-o pe Andreea o să mi le omoare și pe celelalte două fete”, a adăugat femeia.

Mai mult, ea este deranjată de faptul că fetele sunt duse regulat la aceeași mănăstire unde mergea și Andreea.
”Le duc des la mănăstirea Prodromița, din Bacău, ca să le obișnuiască, vor să le facă și pe ele măicuțe, așa cum voiau și cu Andreea. Nu mi-au cerut acordul să le ducă acolo, deși eu nu sunt decăzută din drepturile părintești. Aș vrea să fie verificate mai des de Protecția Copilului”, a mai spus femeia.
Elena Oană speră ca, în câteva luni, să reușească să se mute împreună cu cele două adolescente.
”Până la toamnă, se va face o locuință în apropiere de Tecuci, unde mă voi muta cu fetele și cu însoțitorul meu. Cheltuielile vor fi plătite de mine și de o doamnă, care va avea grijă de fete permanent”, a încheiat femeia.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.