Margherita nu se oprește! Ce a făcut fata Clejanilor în urmă cu puțin timp? Poliția ar putea s-o ia din nou în vizor

Publicat: 26/05/2020 | 19:30

Margherita pare de neoprit în acțiunile sale. Tânără și neliniștită, fata Clejanilor se arată total fără restricții și inhibiții pe rețelele de socializare, chiar la puțin timp după ce a provocat un haos în Capitală.

În timp ce Ioniță de la Clejani se luptă cu instituțiile statului să dovedească nevinovăția fiicei sale în dosarul consumului de droguri, Margherita nu face altceva decât să-și trăiască viața la maximum. Cel puțin asta reiese din postările tinerei din online.

CITEȘTE ȘI: Cum arată soția cu 20 de ani mai tânără a lui Mircea Radu? Prezentatorul are o familie împlinită la 51 de ani

Margherita a dat iama în amintirile călătoriilor sale din trecut și a postat o serie de fotografii și filmulețe în care apare ca o lady fericită și împlinită, care își trăiește viața fără griji și fără probleme.

Într-unul dintre videoclipuri, Margherita apare îmbrăcată sumar, sexy, iar în mâna are un pistol cu care se joacă periculos în fața camerei de filmat. La un moment dat, fata lui Ioniță și a Vioricăi de la Clejani îndreaptă pistolul către cameraman, semn că nimic nu o poate opri și poate deveni imprevizibilă.

CITEȘTE ȘI: Cristina Șișcanu și Daniela Gyorfi o susțin pe Viorica de la Clejani în scandalul momentului din showbiz! Gesturile celor două vedete

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Dragoste pentru MAFIA!❤️?

O postare distribuită de Margherita (@margherita_morningstar) pe

CITEȘTE ȘI: Se mută în America să scape de rușinea copiilor? Ioniță de la Clejani a vorbit despre planurile serioase pe care le are cu familia sa

Ioniță de la Clejani își apără fiica până în pânzele albe

Eu am încredere în Margherita. Ea a vorbit cu mine sincer. Margherita nu s-a drogat! Nu e vorba de droguri. Tu știi de unde am aflat eu de accident? De la presă. Nu m-a anunțat fata, nici nimeni de la Poliție. Dar ce pot să vă spun este că, sigur, cazul este în cercetare și nu are caracter public. De unde au ieșit aceste analize și acuzații? De ce i s-a întocmit dosar penal? Eu trebuie să aflu ce s-a întâmplat acolo.

Problema majoră la Margherita, la fel ca la multe tinere, este slăbirea. Nu mănânci azi, nu mănânci mâine și iei și medicamente de slăbit. De ce nu a luat nimeni în calcul că i s-a făcut rău la volan?”, a declarat Ioniță de la Clejani, luni seară, la XNS.