Reguli de la Supernanny. IRINA PETREA demontează miturile de parenting
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Trending » Noua Ordonanță de Urgență a fost publicată! Cum se va schimba viața românilor

Noua Ordonanță de Urgență a fost publicată! Cum se va schimba viața românilor

De: Cristian Lisandru 29/05/2020 | 17:03
Noua Ordonanță de Urgență a fost publicată! Cum se va schimba viața românilor
Noua Ordonanță de Urgență a fost publicată! Cum se va schimba viața românilor

În contextul crizei medicale induse de noul coronavirus, autoritățile din întreaga lume și, bineînțeles, din România au făcut și fac tot posibilul pentru ca răspândirea infecției cu COVID-19 să fie limitată.

Evoluția pandemiei este atent monitorizată, iar măsurile de protecție și distanțarea socială rămân elemente-cheie în tot acest scenariu medical neanticipat. Începând de luni, în România vor fi relaxate unele măsuri, se vor redeschide terasele – dar cu respectarea unor reguli clare (2 metrei între mese, maximum 4 persoane la o masă) – și chiar plajele. În ceea ce privește plajele, între șezlonguri trebuie să existe o distanță de 2 metri.

Guvernul României a emis o Ordonanță de Urgență (83/2020) care stabilește fiecare măsură ce urmează a fi luată și reglementează viața românilor în următoare perioadă.

Noua Ordonanță de Urgență a fost publicată: ”Având în vedere evoluția situației epidemiologice…”

Având în vedere evoluția situației epidemiologice la nivel național și internațional, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și declararea „pandemiei” de către Organizația Mondială a Sănătății în data de 11 martie 2020, ceea ce confirmă gravitatea și amploarea acestei situații, întrucât asigurarea prevenției și reducerea riscului de infectare cu noul coronavirus fac necesară luarea unor măsuri pentru organizarea activității poliției rutiere, astfel încât să fie evitat, pe cât posibil, contactul direct între persoane, prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare sau prin transmiterea documentelor specifice prin poștă și servicii de curierat, având în vedere necesitatea desfășurării optime, cu respectarea regulilor de disciplină sanitară, a activităților stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniul sănătății publice, referitoare la transportul persoanelor la locurile de carantină sau izolare la domiciliu sau la organizarea și efectuarea altor transporturi de bunuri ori persoane pe drumurile publice, (…) (CITEȘTE ȘI: PRIMUL DEȚINUT INFECTAT CU CORONAVIRUS A FOST CONFIRMAT LA SPITALUL PENITENCIAR JILAVA ȘI…)

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență

Art. I.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 32 alineatul (2), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

b) pentru lumina albastră – autovehiculele aparținând poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale, unităților speciale ale Serviciului Român de Informații și ale Serviciului de Protecție și Pază, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției, precum și autovehiculele de serviciu ale unităților de parchet din Ministerul Public, atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență;”.

2. La articolul 61, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

„(4) În situația încălcării regimului legal de viteză sau a altor reguli de circulație, în condițiile alin. (2), confirmarea deplasării conducătorului autovehiculului în acțiunea de intervenție sau în misiunea care a avut caracter de urgență se face în scris de către instituțiile prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) și b), în termen de cel mult 30 de zile, la solicitarea poliției rutiere” (VEZI ȘI AICI: DOSAR PENAL ÎN CAZUL FOCARULUI DE LA AMBULANŢA OLT! 26 DE PERSOANE AU FOST CONFIRMATE CU NOUL CORONAVIRUS)

3. La articolul 118, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

”(3) Dovada înregistrării plângerii contravenționale se realizează printr-un document emis de către instanța de judecată sau printr-un extras din portalul instanțelor de judecată www.portal.just.ro și se depune sau se transmite prin orice mijloace de comunicare la distanță ce asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestuia, de către contravenient sau de către reprezentantul convențional al acestuia, la unitatea de poliție din care face parte agentul constatator, care efectuează mențiunile corespunzătoare în evidențe. Permisul de conducere reținut se restituie personal titularului sau reprezentantului convențional al acestuia. În situația transmiterii dovezii înregistrării plângerii contravenționale prin mijloace de comunicare la distanță, la cererea scrisă a titularului sau a reprezentantului convențional al acestuia, unitatea de poliție din care face parte agentul constatator poate restitui permisul de conducere reținut la adresa de corespondență indicată în cuprinsul cererii”

Art. II.

Prin derogare de la prevederile art. 103 alin. (6) și alin. (8) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe durata stării de alertă declarate în condițiile legii, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, predarea permisului de conducere se poate face de către titularul acestuia și prin poștă și servicii de curierat, cu aviz de primire, către unitatea de poliție pe raza căreia domiciliază, are reședința sau, după caz, locuiește, în situația persoanelor aflate la studii în România, în termen de 5 zile de la comunicarea ordinului. (CITEȘTE ȘI: CORONAVIRUSUL „MĂTURĂ” BRAZILIA! A FOST ÎNREGISTRAT UN NOU RECORD DE CAZURI DE INFECTARE)

Art. III.

Pe durata stării de alertă declarate în condițiile legii, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, cererile de restituire a documentelor reținute/plăcuțelor de înregistrare ori înmatriculare reținute de către poliția rutieră se pot transmite și prin orice mijloace care asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestuia, precum fax, e-mail, poștă, curier rapid, iar restituirea acestora se realizează în condițiile art. 112 alin. (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la adresa de corespondență precizată de către proprietar sau utilizatorul vehiculului, după caz, în cuprinsul cererii.

Art. IV.

(1) În situațiile în care, pe durata stării de alertă declarate în condițiile legii, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, se impune deplasarea organizată a vehiculelor cu care se asigură transportul persoanelor la locurile de carantină/izolare la domiciliu, acestea sunt însoțite pe drumurile publice de unul sau mai multe autovehicule ale Poliției Române sau ale Jandarmeriei Române.

(2) Deplasarea la locurile de carantină/izolare la domiciliu se realizează în coloană, iar, în cazurile în care se impune, autovehiculele Poliției Române sau ale Jandarmeriei Române pot avea în funcțiune semnalele speciale de avertizare sonoră și luminoasă.

(3) Prin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe timpul deplasării la locurile de carantină/izolare la domiciliu, coloana de vehicule are regim de circulație prioritară dacă sunt în funcțiune semnalele speciale de avertizare sonoră și luminoasă.

(4) Circulația în regim prioritar se realizează cu respectarea prevederilor art. 61 și 62 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(5) Prevederile alin. (1) – (4) se aplică în mod corespunzător și în situația în care, pentru realizarea măsurilor dispuse pe durata stării de alertă declarate în condițiile legii, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, se impune organizarea altor transporturi de bunuri ori persoane pe drumurile publice.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Imagine RARĂ cu Monica Gabor! Cum arată acum fosta soție a lui Irinel Columbeanu! E total schimbată
Imagine RARĂ cu Monica Gabor! Cum arată acum fosta soție a lui Irinel Columbeanu! E...
FOTO. Ce mai face Dan Bilzerian, milionarul numit „Regele Instagramului” pentru viața lui de lux
FOTO. Ce mai face Dan Bilzerian, milionarul numit „Regele Instagramului” pentru viața lui de lux
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început...
În ce relații a rămas Alexandru Papadopol cu fiica lui după divorț?! De ce-și evită adolescenta și acum tatăl, fugit de acasă?! Ce a zis Ioana Ginghină, despre actrița care i-ar fi luat bărbatul?
În ce relații a rămas Alexandru Papadopol cu fiica lui după divorț?! De ce-și evită...
Doliu uriaș la Universitatea Cluj! Antrenorul a fost lovit mortal de o mașină, după ce a traversat printr-un loc nepermis: „Cu durere în suflet, ne luăm rămas bun”
Doliu uriaș la Universitatea Cluj! Antrenorul a fost lovit mortal de o mașină, după ce...
Orașul de cinci minute: Imagini impresionante din cartierul revoluționar al Danemarcei, unde totul este la doi pași distanță
Orașul de cinci minute: Imagini impresionante din cartierul revoluționar al Danemarcei, unde totul este la...
Noi dovezi că Georgescu s-a întâlnit cu Potra și Sechila la ferma din Ciolpani. Imaginile de pe camerele de supraveghere
Noi dovezi că Georgescu s-a întâlnit cu Potra și Sechila la ferma din Ciolpani. Imaginile...
Patriarhia Română îl anchetează pe ÎPS Teodosie pentru implicare politică, după ce a spus că Georgescu e „un trimis al lui Dumnezeu”
Patriarhia Română îl anchetează pe ÎPS Teodosie pentru implicare politică, după ce a spus că...
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu un plin de benzină
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu un plin de benzină
Megan Fox și Machine Gun Kelly s-au despărțit! Vestea vine la doar o lună după ce actrița a anunțat că este însărcinată
Megan Fox și Machine Gun Kelly s-au despărțit! Vestea vine la doar o lună după...
VIDEO Petre a ars de viu în camionul pe care îl conducea. Șoferul de 49 de ani era din Gorj, dar s-a stins într-un mod cumplit în Italia
VIDEO Petre a ars de viu în camionul pe care îl conducea. Șoferul de 49...
Armin Nicoară, destăinuiri despre fertilizarea in vitro. Când și unde va avea loc procedura: „Acum lumea va spune că pentru treaba asta trebuie să-ți iei, să renunți.”
Armin Nicoară, destăinuiri despre fertilizarea in vitro. Când și unde va avea loc procedura: „Acum...
Șoc la casele de schimb valutar! Euro a crescut alarmant. Ce preț uriaș a atins?
Șoc la casele de schimb valutar! Euro a crescut alarmant. Ce preț uriaș a atins?
Doi tineri au murit pe un bulevard din Ploieşti, în timpul unei curse ilegale de maşini. Impactul a fost atât de puternic încât maşina s-a încolăcit după un stâlp
Doi tineri au murit pe un bulevard din Ploieşti, în timpul unei curse ilegale de...
BANCUL ZILEI. Bubulina: - La micul dejun i-am pregătit lui Bulă fulgi de săpun, în loc de fulgi de porumb
BANCUL ZILEI. Bubulina: - La micul dejun i-am pregătit lui Bulă fulgi de săpun, în...
Așa au MANIPULAT Facebook și Instagram alegerile din România
Așa au MANIPULAT Facebook și Instagram alegerile din România
Descoperirea care schimbă TOT: A fost găsit un ORAȘ GALACTIC
Descoperirea care schimbă TOT: A fost găsit un ORAȘ GALACTIC
Anca Țurcașiu a spulberat misterul în sfârșit. Cine este, de fapt, iubitul ei mai tânăr. Surpriză uriașă, și el este persoană publică, iar un detaliu uluitor a ieșit la iveală chiar acum
Anca Țurcașiu a spulberat misterul în sfârșit. Cine este, de fapt, iubitul ei mai tânăr....
Ce să pui în piftie ca să-i dai gustul de pe vremuri. Acest ingredient îi dă cea mai bună aromă
Ce să pui în piftie ca să-i dai gustul de pe vremuri. Acest ingredient îi...
Animalul pe care românii îl cresc în număr mare și o țară africană îl caută cu disperare. Mulți vin să cumpere direct de la fermieri, e un produs care merge bine la export
Animalul pe care românii îl cresc în număr mare și o țară africană îl caută...
Operațiunea Călin Georgescu. Care a fost planul real de cucerire a României
Operațiunea Călin Georgescu. Care a fost planul real de cucerire a României
Zi decisivă! Românii ar putea vota direct in turul II, între Lasconi şi Georgescu. Înalta Curte judecă contestaţia la decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale
Zi decisivă! Românii ar putea vota direct in turul II, între Lasconi şi Georgescu. Înalta...
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Viktor Orbán s-a întâlnit cu Donald Trump şi Elon Musk la Mar-a-Lago
Viktor Orbán s-a întâlnit cu Donald Trump şi Elon Musk la Mar-a-Lago
A fost actrița completă a României. Regina scenei s-a stins prea repede: Teatrul, singura mea raţiune de a fi
A fost actrița completă a României. Regina scenei s-a stins prea repede: Teatrul, singura mea...
Meniu libanez de post. Hummus cu salată tabbouleh și lipie coaptă.
Meniu libanez de post. Hummus cu salată tabbouleh și lipie coaptă.
Cum atrăgea Horațiu Potra carne de tun pentru trupele sale de mercenari. Ca să meargă în Africa, polițiștii își luau concediu fără plată
Cum atrăgea Horațiu Potra carne de tun pentru trupele sale de mercenari. Ca să meargă...
Ce mesaj a putut primi Corinna Schumacher de la bărbatul care a şantajat-o că publică imagini cu Michael Schumacher
Ce mesaj a putut primi Corinna Schumacher de la bărbatul care a şantajat-o că publică...
Irina Columbeanu, apariție cu o geantă de 30 000 de euro. Fiica lui Irinel Columbeanu a stârnit controverse în mediul online
Irina Columbeanu, apariție cu o geantă de 30 000 de euro. Fiica lui Irinel Columbeanu...
Beyonce si Jay-Z, apariție sfidătoare după acuzațiile de viol la adresa rapperului. Cum au pozat alături de fiica lor, Blue Ivy
Beyonce si Jay-Z, apariție sfidătoare după acuzațiile de viol la adresa rapperului. Cum au pozat...
Băuturile care pot fi o amenințare pentru siluetă. Nutriționiștii le consideră adevărate bombe calorice
Băuturile care pot fi o amenințare pentru siluetă. Nutriționiștii le consideră adevărate bombe calorice
Patru zodii care vor avea lumea la picioare în perioada următoare. Se anunță câștiguri financiare uriașe pentru ele
Patru zodii care vor avea lumea la picioare în perioada următoare. Se anunță câștiguri financiare...
Fiica lui Alexandru Papadopol își evită tatăl, deși au trecut ani de zile de la divorțul părinților. Ioana Ginghină, dezvăluiri despre actrița care i-ar fi furat bărbatul
Fiica lui Alexandru Papadopol își evită tatăl, deși au trecut ani de zile de la...
×