Scandal monstru după Petrolul – Rapid! Zeci de ultrași au fost arestați și s-au dat amenzi uriașe

Bătaie după finalul meciului Petrolul - Rapid București

Un scandal de proporții a izbucnit pe străzile din Ploiești după meciul dintre Petrolul și Rapid București, disputat vineri seară pe stadionul „Ilie Oană”. Partida s-a încheiat cu victoria giuleștenilor, scor 2-0, însă tensiunile dintre cele două galerii au continuat și după fluierul final. Forțele de ordine au intervenit pentru a opri conflictul, iar zeci de suporteri au fost duși la sediile Poliției pentru verificări.

Altercația a avut loc în timpul plecării spectatorilor din zona stadionului, pe Bulevardul Independenței, unde membri ai celor două galerii rivale s-ar fi întâlnit și au început să se confrunte. Jandarmii aflați în apropiere au intervenit rapid și au reușit să pună capăt conflictului.

Zeci de suporteri au fost reținuți de polițiști

În urma incidentelor, 33 de suporteri au fost conduși la secțiile de Poliție pentru continuarea cercetărilor, existând suspiciuni privind săvârșirea unor fapte penale. Ancheta urmează să stabilească exact modul în care a izbucnit conflictul și responsabilitatea fiecărei persoane implicate.

Problemele nu s-au limitat însă la incidentele de după meci. Pe durata partidei, forțele de ordine au identificat mai multe încălcări ale regulilor, printre care aruncarea unor obiecte pe teren, pătrunderea pe suprafața de joc, adresarea de injurii și consumul excesiv de alcool. În total, autoritățile au aplicat 44 de sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor ajungând la 48.650 de lei. De asemenea, pentru 37 de suporteri a fost dispusă interdicția de a mai participa la competiții sportive.

Polițiștii au deschis și un dosar penal pentru încăierare și continuă verificările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor. Persoanele implicate au fost evaluate și din perspectiva riscului prevăzut de legislația privind prevenirea și combaterea violenței, însă acestea au refuzat completarea formularelor de evaluare.

„În contextul evenimentului, polițiștii au procedat la aplicarea prevederilor Legii nr. 26/2024 privind prevenirea și combaterea violenței, efectuând evaluarea riscului asupra persoanelor implicate, conform procedurilor legale în vigoare. Persoanele implicate au refuzat completarea formularului de evaluare a riscului, conform legislației în vigoare”, transmite IPJ Prahova.

CITEȘTE ȘI: Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Patronul restaurantului a organizat personal ridicarea liderului interlop! CANCAN.RO are imaginile unei scene ca-n filme

Scandal în familia selecționerului Egiptului. Hossam Hassan a leșinat în timp ce cele două soții ale sale se băteau

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
Click.ro
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Crin Antonescu critică nominalizarea lui Luca Niculescu: „Bizară, nefericită / Este irelevant politic, nu are contur / Nu-mi dă sentimentul unei nominalizări bine gândite”
Gandul.ro
Crin Antonescu critică nominalizarea lui Luca Niculescu: „Bizară, nefericită / Este irelevant politic, nu are contur / Nu-mi dă sentimentul unei nominalizări bine gândite”
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea