mesaj

Poza care face furori pe net! O artistă apreciată de la noi se mândreşte cu fiul ei: „Iubirea mea pentru tine nu poate fii măsurată. Cuvintele sunt prea mici”

Astăzi e zi de sărbătoare în familia unei cântăreţe foarte talentată de la noi! Băiatul său împlineşte un an, iar artista a dorit să-i facă o urare emoţionantă în public. Mesajul său a fost însoţit de o poză cu micul ei prinţ, care i-a cucerit pe toţi. Pur şi simplu te pierzi în superba culoare a ochilor lui şi ai impresia că priveşti un înger pe pământ.

Poza care face furori pe net! O artistă apreciată de la noi se mândreşte cu fiul ei: "Iubirea mea pentru tine nu poate fii măsurată. Cuvintele sunt prea mici"

Despărţire-bombă în marea familie MPFM! „Sigur nu mai sunt împreună, că nu mai are poze cu ea, păcat!”

Când toată lumea spera să-i vadă în faţa altarului, doi foşti concurenţi de la "Mireasa pentru fiul meu" şi-ar fi spus "Pa-pa!". Zvonul a fost lansat chiar de unul dintre parteneri, după ce a făcut public un mesaj. Şi, deşi a fost întrebat de mulţi fani dacă se referă la relaţia cu femeia iubită, acesta nu a răspuns, deocamdată. Totuşi, unele surse spun că cei doi foşti participanţi de la MPFM s-au despărţit.

Despărţire-bombă în marea familie MPFM! "Sigur nu mai sunt împreună, că nu mai are poze cu ea, păcat!"

Luca, românul rănit în atacul din Las Vegas, mesaj emoţionant de pe patul de spital: “Am coşmaruri. Rănile fizice se vor vindeca, însă…”

La aproape trei săptămâni de când Stephen Paddock a declanşat iadul în Las Vegas, iar Luca Iclodean şi-a văzut moartea cu ochii, acesta a transmis un mesaj emoţionant de pe patul de spital. Tânărul român lucra la un bar situat în apropierea masacrului, iar unul dintre gloanţele trase de atacator l-a rănit în plâmân.

Luca, românul rănit în atacul din Las Vegas, mesaj emoţionant de pe patul de spital: “Am coşmaruri. Rănile fizice se vor vindeca, însă...”

Mihai Trăistariu a primit o propunere indecentă de la un bărbat: „Îmi doresc să îţi sug p***”. Reacţia artistului, după ce totul a fost făcut public

Mihai Trăistariu a avut parte de o surpriză la care nu s-a aşteptat, după ce a intrat pe Facebook. Artistul a primit un mesaj de la un bărbat care i-a făcut o propunere indecentă. Gândurile deocheate ale internautului au fost făcute publice, iar cântăreţul a avut şi o reacţie.

Mihai Trăistariu a primit o propunere indecentă de la un bărbat: "Îmi doresc să îţi sug p***". Reacţia artistului, după ce totul a fost făcut public

Suicidul e un păcat grav, dar Lidia, tânăra care şi-a luat viaţa în Londra, era credincioasă. Ce mesaj emoţionant a postat înainte să moară

Drama care s-a abătut asupra familiei Lidiei Drăgescu, după ce ea şi-a pus capăt zilelor a impresionat mii de oameni. Iar la o săptămână de la moartea româncei continuă să iasă la iveală noi amănunte despre ea. Printre acestea se numără una dintre ultimele postări făcute pe Facebook, dar şi imaginile pe care le avea pe această reţea de socializare. Tânăra s-a aruncat săptămâna trecută din turnul Catedralei Saint Paul din Londra.

Suicidul e un păcat grav, dar Lidia, tânăra care şi-a luat viaţa în Londra, era credincioasă. Ce mesaj emoţionant a postat înainte să moară

Catinca Roman a fost hărţuită sexual: „Nici măcar părinţilor mei nu le-am spus”. Ce sfat le-a dat vedeta femeilor

Invitată într-o emisiune TV, Catinca Roman a vorbit despre abuzurile pe care le-a trăit de-a lungul vieţii sale. Sora Oanei Roman a postat recent un mesaj pe internet, în care a mărturisit că a fost pipăită de unul dintre profesorii de la şcoală, iar în cadrul interviului, vedeta a spus şi a îndurat avansurile unui fost şef pe când lucra într-un trust de presă.

Catinca Roman a fost hărţuită sexual: "Nici măcar părinţilor mei nu le-am spus". Ce sfat le-a dat vedeta femeilor

MESAJUL tatălui său l-a înfuriat şi mai mult pe Călin Geambaşu! Gestul pe care niciun bunic nu ar trebui să-l facă faţă de nepotul său

Securea războiului din familia Geambaşu e departe de a fi îngropată! Călin Geambaşu a luat foc la scurt timp după ce a aflat un mesaj scris de tatăl său pe internet. Mai mult, tânărul artist a dezvăluit cum se comportă Petre Geambaşu cu nepoţelul său, Davin.

MESAJUL tatălui său l-a înfuriat şi mai mult pe Călin Geambaşu! Gestul pe care niciun bunic nu ar trebui să-l facă faţă de nepotul său

Maria Constantin, măcinată de amintiri: „Ascult acest cântec, alinându-mi dorul…”

Maria Constantin a făcut public un mesaj în această seară în care a mărturisit de ce îi este foarte dor. Mai mult, artista a dezvăluit şi ce melodie ascultă ca să-i dispară sentimentul de nostalgie. În prezent, vedeta se află la al doilea divorţ, după ce Marcel Toader a făcut dezvăluiri care arată că i-ar fi fost infidelă.

Maria Constantin, măcinată de amintiri: "Ascult acest cântec, alinându-mi dorul..."

O fostă concurentă de la MPFM, printre invitaţii de la nunta Sandrei cu Adi Mutu! Mesajul emoţionant dedicat mirilor

Invitată-surpriză la nunta Sandrei cu Adi Mutu! Una dintre frumoasele tinere care au participat la “Mireasă pentru fiul meu” a răspuns cu “prezent” la invitaţia cuplului. La o zi de la dubla sărbătoare – botezul lui Tiago şi nunta lor – fosta concurentă de la MPFM a făcut publice câteva poze, dar şi o urare pentru Sandra şi Adrian Mutu.

O fostă concurentă de la MPFM, printre invitaţii de la nunta Sandrei cu Adi Mutu! Mesajul emoţionant dedicat mirilor

Iubita lui Liviu Vârciu, mesaj emoţionant după ce a născut! Atenţia NU a fost nici la mărturisire şi nici la poza de album! Avem detaliile

La aproape o lună de când a devenit mămică, Anda Călin a făcut publică o poză de album. În imagine, vedeta apare alături de Liviu Vârciu, dar şi mica lor prinţesă, Anastasia. Fotografia a fost însoţită de un mesaj emoţionant, dar nu doar acesta a atras atenţia, ci un alt gest făcut de iubita artistului. Ea nu a putut să ascundă faptele sale.

Iubita lui Liviu Vârciu, mesaj emoţionant după ce a născut! Atenţia NU a fost nici la mărturisire şi nici la poza de album! Avem detaliile

Iuliana Tudor, mesaj acid pentru artiştii care vor să fie şi prezentatori TV: „Nu cred că se pot asocia atunci când vrei să faci performanţă”

Cu o experienţă de aproape două decenii în faţa camerelor de filmat şi sute de emisiuni extrem de apreciate, Iuliana Tudor nu s-a mai putut abţine şi a răbufnit. Frumoasa moderatoare le-a transmis un mesaj dur tuturor artiştilor care vor să facă o carieră şi în televiziune.

Iuliana Tudor, mesaj acid pentru artiştii care vor să fie şi prezentatori TV: "Nu cred că se pot asocia atunci când vrei să faci performanţă"

VIDEO / A început numărătoarea inversă! Cum arată modelul care a şocat pe toată lumea din cauza sarcinii aproape insesizabilă înainte să nască

Sarah Stage, vedeta care a stârnit o mulţime de critici în timpul celei de-a doua sarcini pentru că a făcut mereu sport şi a avut grijă la alimentaţie, trebuie să nască din clipă în clipă. Modelul a făcut publică o poză recentă cu ea, dar burtica de gravidă pare a fi a unei femei însărcinată în cinci luni, nu, în nouă.

VIDEO / A început numărătoarea inversă! Cum arată modelul care a şocat pe toată lumea din cauza sarcinii aproape insesizabilă înainte să nască

Mesajul dureros postat de iubitul Cristinei, românca moartă în accidentul din Italia, chiar în ziua fatidică! Semnul divin primit înainte de incident

Povestea de dragoste dintre Cristina Boroiban şi italianul Fausto Berdini poate fi un scenariu de film de la Hollywood. Bărbatul, care se va ocupa de acum de creşterea fiicei lor, a povestit cum s-au cunoscut şi care e asemănarea dintre ziua în care s-au întâlnit prima dată şi ziua morţii româncei. După ce au aflat acest detaliu, mulţi l-au considerat un semn divin.

Mesajul dureros postat de iubitul Cristinei, românca moartă în accidentul din Italia, chiar în ziua fatidică! Semnul divin primit înainte de incident

VIDEO / Accident înfiorător în Italia! O româncă a murit sub privirile fiicei de cinci ani, după ce a ajuns cu maşina sub un camion

O româncă de 29 de ani şi-a pierdut viaţa într-un accident violent, produs pe o şosea din Italia. Cristina Boroiban era în maşină cu fetiţa ei de doar cinci anişori, iar, la un moment dat, a pierdut controlul volanului, a ajuns pe contrasens, unde s-a izbit puternic de un camion, potrivit areacentese.com. La faţa incidentului a ajuns imediat şi iubitul româncei. Fausto Berdini a încercat să o aducă la viaţă pe femeia care i-a dăruit o fiică.

VIDEO / Accident înfiorător în Italia! O româncă a murit sub privirile fiicei de cinci ani, după ce a ajuns cu maşina sub un camion

Gigi Becali o antrenează şi pe Halep: „I-am trimis 2 SMS-uri înainte de meci!”

Gigi Becali a mărturisit că i-a trimis două mesaje pe telefon Simonei Halep, înainte de partida cu Maria Şarapova, din turul 2, când românca a învins în 2 seturi, 6-2, 6-2.

Gigi Becali o antrenează şi pe Halep: „I-am trimis 2 SMS-uri înainte de meci!”

O vedetă cunoscută, urmărită de un blestem? Fiul ei s-a sinucis. Motivul gestului extrem, dar şi ce dramă s-a mai abătut asupra familiei

Fiul unei cunoscute vedete de radio şi-a pus capăt zilelor. Tristul anunţ a fost făcut chiar de mama îngenuncheată de durere. În mesaj, ea a dezvăluit motivul care l-a determinat pe băiatul ei să se sinucidă.

O vedetă cunoscută, urmărită de un blestem? Fiul ei s-a sinucis. Motivul gestului extrem, dar şi ce dramă s-a mai abătut asupra familiei

Mama românului rănit în urma atacului din Las Vegas, un nou mesaj! Prietenii au avut lacrimi în ochi

Carmen Iclodean, mama românului rănit grav în urma atentatului din Las Vegas, a făcut public un nou mesaj. Ea a dezvăluit că starea de sănătate a lui fiului său evoluează foarte bine, iar amănuntele oferite în anunţul postat pe Facebook i-a făcut pe toţi cei care îl cunosc pe Luca nu poată să-şi stăpânească lacrimile.

Mama românului rănit în urma atacului din Las Vegas, un nou mesaj! Prietenii au avut lacrimi în ochi

A primit un cadou personalizat! Dani Mocanu a făcut mândru anunţul aşteptat de fanii săi

Eliberat condiţionat, după ce a fost reţinut şi acuzat de proxenetism, Dani Mocanu a fost surprins recent cu un cadou deosebit. Mândru de taboul în care a fost pictat, cântăreţul de manele a scris un mesaj care i-a făcut pe toţi fanii săi să se uite mai atent la pictură.

A primit un cadou personalizat! Dani Mocanu a făcut mândru anunţul aşteptat de fanii săi

După ce s-a pozat pe patul de spital, DJ Wanda a transmis un mesaj alarmant! Fanii au izbucnit în lacrimi

În urmă cu aproape o săptămână, DJ Wanda a părăsit România ca să meargă în Turcia pentru a afla ce boală o chinuie. Astăzi, după ce se pare că ar fi primit rezultatele unor analize amănunţite, artista a făcut public un mesaj, care i-a întristat teribil pe prietenii săi.

 

După ce s-a pozat pe patul de spital, DJ Wanda a transmis un mesaj alarmant! Fanii au izbucnit în lacrimi

Cătălin Bordea se pregăteşte să devină tătic?! Soţia lui, despre micul secret: „Tu urmezi…”

Cătălin Bordea şi soţia lui sunt căsătoriţi de mai bine de trei ani şi toată lumea îşi doreşte să îi vadă în  rolul de părinţi. Ei bine, dorinţa aceasta e pe cale să se împlinească. Livia, soţia actorului, i-a dezvăluit un secret intim în timp ce se aflau la o petrecere.

 

Cătălin Bordea se pregăteşte să devină tătic?! Soţia lui, despre micul secret: "Tu urmezi..."

Un mesaj legat de un blestem a devenit viral! Oamenii nu ştiu ce să creadă despre istoria locului

O româncă a dat naştere unor controverse pe internet, după ce s-a întors în ţară şi a vizitat câteva locuri de la noi. Îngrozită de descoperirea făcută, ea a scris un mesaj pe pagina sa de Facebook, iar acesta a devenit în scurt timp viral.

Un mesaj legat de un blestem a devenit viral! Oamenii nu ştiu ce să creadă despre istoria locului

Ce a făcut Simona Gherghe, după ce a apărut la „Acces Direct”! Camerele de filmat nu erau pe ea, iar vedeta ştia asta

Simona Gherghe a venit în această după-amiază în platoul de la "Acces Direct", după o jumătate de an de absenţă... motivată. În cadrul unui interviu emoţionant, vedeta a vorbit despre rolul de mămică şi cum i-a schimbat fetiţa ei în viaţa de când s-a născut. Înainte să plece din emisiune, fosta prezentatoare a făcut un gest când ştia că nu e filmat. Ulterior însă, totul a devenit public.

Ce a făcut Simona Gherghe, după ce a apărut la "Acces Direct"! Camerele de filmat nu erau pe ea, iar vedeta ştia asta

Una dintre prietenele Antoniei, printre supravieţuitorii atacului din Las Vegas! Mesajul emoţionant primit de artistă

Antonia se numără printre primele vedete de la noi care au reacţionat în urma masacrului din Las Vegas. Cântăreaţa a făcut un apel pe internet în care le spunea oamenilor să se roage pentru cei din Las Vegas. La scurt timp după mesajul ei, iubita lui Alex Velea a primit un mesaj de la una dintre prietenele sale, stabilite peste ocean.

Una dintre prietenele Antoniei, printre supravieţuitorii atacului din Las Vegas! Mesajul emoţionant primit de artistă

Mirela Vaida, decizie grea înainte să prezinte „Acces Direct”! Ce a făcut fiul ei în spital

Mirela Vaida şi-a petrecut weekendul în spital, alături de fiul ei care s-a îmbolnăvit. După patru zile de spitalizare, prezentatoarea TV a fost nevoită să ia o decizie dificilă pentru orice mamă care are copilul bolnav. Înainte să apară pe sticlă, la "Acces Direct", prezentatoarea a făcut public un mesaj emoţionant despre micuţul Vladimir.

 

Mirela Vaida, decizie grea înainte să prezinte "Acces Direct"! Ce a făcut fiul ei în spital

A comandat pizza online, dar i-a venit politia la usa! Ce a scris femeia la sectiunea de comentarii

A reusit sa se salveze ca prin minune. Cazul unei femei din Statele Unite a socat o lume intreaga. Femeia era tinuta ostatica impreuna cu cei trei copii ai sai, insa a reusit sa alerteze autoritatile in timp ce a comandat o pizza printr-un serviciu online.

A comandat pizza online, dar i-a venit politia la usa! Ce a scris femeia la sectiunea de comentarii

Betty Salam, mesaj pentru tatăl ei: „Mi-ai călăuzit paşii…”

Betty Salam i-a scris un mesaj frumos tatălui ei cu ocazia zilei sale de naştere. Adolescenta i-a mulţumit pentru că a crescut-o şi i-a urat să fie săntos şi fericit alături ea şi de restul familiei. 

Betty Salam, mesaj pentru tatăl ei: „Mi-ai călăuzit paşii...”

Surpriză de proporţii pentru o româncă! Ce a făcut Morgan Freeman pentru ea

Surpriză uriaşă pentru o româncă, spectatoare la festivalul de muzică Untold. Celebrul actor american Morgan Freeman i-a transformat comentariul de pe pagina de Facebook a festivalului într-o mică poveste.

Surpriză de proporţii pentru o româncă! Ce a făcut Morgan Freeman pentru ea

BRIGITTE SFĂT, impresionată de povestea unei familii nevoiaşe: „Îi mulţumesc lui Dumnezeu…“

Brigitte Sfăt le-a povestit recent fanilor săi că a fost cu totul şi cu totul impresionată de cazul unei familii care o duce foarte greu.

BRIGITTE SFĂT, impresionată de povestea unei familii nevoiaşe: „Îi mulţumesc lui Dumnezeu...“

Emailul unei soacre pentru viitoarea nora a devenit viral. Ce i-a transmis femeia e de nedescris!

Aceasta tanara, in varsta de 29 de ani, din Londra, a primit un email de la mama vitrega a logodnicului ei, care a devenit viral pe retelele de socializare.

Heidi Withers a avut un soc cand a citit mesajul de la  Carolyn Bourne, in care aceasta ii explica ca ii lipsesc bunele mariere si ca ar trebui sa faca ceva pentru a corecta problema. In email, femeia critica comportamentul tinerei cu ocazia vizitei acesteia facuta de familie in luna aprilie, scrie Theguardian.com.

 

Emailul unei soacre pentru viitoarea nora a devenit viral. Ce i-a transmis femeia e de nedescris!

A mers sa ii cumpere fiului o jucarie, insa a avut parte de surpriza vietii ei. Ce i s-a intamplat acestei mamici de a inceput sa planga pe loc

Cand baietelul ei de 2 ani si-a rupt piciorul, mamica lui a dorit sa ii aduca zambetul pe buze si a decis sa ii cumpere un cadou. Fiul lui Bonita Ortega, Nixon, a fost nevoit sa poarte o perioada buna de timp un ghips care sa ii fixeze piciorul rupt. Baiatul era mai tot timpul trist, motiv pentru care mama lui a vrut sa il inveseleasca.

 

A mers sa ii cumpere fiului o jucarie, insa a avut parte de surpriza vietii ei. Ce i s-a intamplat acestei mamici de a inceput sa planga pe loc

De câteva săptămâni, un câine venea şi dormea la ea acasă, apoi dispărea! Într-o zi i-a pus un bilet căţelului la gât. Răspunsul primit a lăsat-o fără cuvinte

Într-o zi, o femeie a constatat apariţia unui câine ciudat, care a venit acasă la ea, doar ca să doarmă. Când s-a trezit, animalul a plecat exact aşa cum apăruse.

De câteva săptămâni, un câine venea şi dormea la ea acasă, apoi dispărea! Într-o zi i-a pus un bilet căţelului la gât. Răspunsul primit a lăsat-o fără cuvinte

MARA BĂNICĂ, anunţ neaşteptat după scandalul în care a fost implicat CRISTIAN BOUREANU cu oamenii legii: „M-au pus cu mâinile la cap pe capota maşinii“

 În urmă cu câteva zile, Cristian Boureanu a fost implicat într-un nou scandal, iar vestea a luat pe toată lumea prin surprindere. Fostul politician a avut o altercaţie cu unul dintre agenţii de la Poliţia Rutieră din Capitală, în urma căreia a primit un mandat de reţinere pentru 30 de zile (AICI ai toate detaliile).

MARA BĂNICĂ, anunţ neaşteptat după scandalul în care a fost implicat CRISTIAN BOUREANU cu oamenii legii: „M-au pus cu mâinile la cap pe capota maşinii“

MONICA GABOR suferă după fiica ei! Mesajul emoţionant pe care i l-a transmis fiicei sale:,,Lanţul familiei este rupt…‘’

Monica Gabor s-a întors în America, alături de iubitul ei Mr. Pink, după ce a stat câteva luni în România, alături de fiica ei, Irina. Vedeta s-a obişnuit cu prezenţa fiicei sale şi îi este tare greu acum, că nu este lângă ea.

MONICA GABOR suferă după fiica ei! Mesajul emoţionant pe care i l-a transmis fiicei sale:,,Lanţul familiei este rupt…‘’

MIHAELA RĂDULESCU, mesaj după ce LORELAI MOŞNEGUŢU a câştigat ‘’Românii au talent‘’:,,Dacă vrei să fii învingător…‘’

Lorelai Moşneguţu, fata fară mâini care cântă la pian, a câştigat ‘’Românii au talent’’, sezonul şapte. La preselecţii, Mihaela Rădulescu a fost cea care a trimis-o direct în semifinală, după ce a apăsat golden buzz-ul.

MIHAELA RĂDULESCU, mesaj după ce LORELAI MOŞNEGUŢU a câştigat ‘’Românii au talent‘’:,,Dacă vrei să fii învingător...‘’

Ce mesaj i-a transmis RAMONA GABOR surorii sale, chiar înainte ca aceasta să se întoarcă în America: „Ai grijă…“

Monica Gabor şi-a încheiat vacanţa pe care a petrecut-o în România, atât alături de fiica ei, Irina, dar şi împreună cu multe persoane dragi. În urmă cu o zi, ea a făcut public un mesaj prin care a dorit să îşi ia rămas bun de la micuţa sa.

Ce mesaj i-a transmis RAMONA GABOR surorii sale, chiar înainte ca aceasta să se întoarcă în America: „Ai grijă...“

DENISA MANELISTA nu a mai rezistat şi a răbufnit! Ce mesaj i-a transmis lui FLORIN PEŞTE

Denisa Manelista nu se simte bine, starea ei de sănătate nu este încă stabilă, iar toate aceste scandaluri care s-au creat între rudele ei o afectează foarte tare şi a decis să intervină pentru a pune capăt acuzaţiilor.

DENISA MANELISTA nu a mai rezistat şi a răbufnit! Ce mesaj i-a transmis lui FLORIN PEŞTE

Acuzaţii grave la adresa Dianei de la „Insula Iubirii”:,,Eşti penibilă, te-ai făcut de râs…‘’

Diana se pare că nu bine încheie un scandal, că intră în altul. După ce s-a făcut remarcată în Thailanda datorită certurilor pe care le-a avut cu diferiţi oameni, bruneta continuă să se certe şi cu prietenii virtuali.

Acuzaţii grave la adresa Dianei de la "Insula Iubirii":,,Eşti penibilă, te-ai făcut de râs...‘’

DAN CAPATOS, mesaj pentru familia Denisei Manelista:,,Îmi pare rău că nu am apucat…‘’

După ce Dan Capatos a vorbit despre Denisa Manelista, că ar trebui să iasă şi să vorbească despre starea ei de sănătate, familia artistei a fost deranjată, iar prezentatorul şi-a cerut scuze şi a explicat că a fost o neînţelegere.

DAN CAPATOS, mesaj pentru familia Denisei Manelista:,,Îmi pare rău că nu am apucat...‘’

OANA ROMAN a răbufnit după ce s-a scris că mama ei trăieşte de pe o zi pe alta:,,Nu aştept ajutor de la nimeni…‘’

Oana Roman nu s-a mai putut abţine şi a răbufnit, după ce s-a scris în presă că mama ei riscă să ajungă pe străzi şi că trăieşte de pe o zi pe alta. Vedeta a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care împărtăşeşte fanilor că va face tot ce e posibil pentru ca Mioara Roman să ducă o viaţă liniştită şi fără griji.

OANA ROMAN a răbufnit după ce s-a scris că mama ei trăieşte de pe o zi pe alta:,,Nu aştept ajutor de la nimeni...‘’

MIHAELA RĂDULESCU, îndurerată după dispariţia lui:,,Ce zi tristă…‘’

Mihaela Rădulescu este îndurerată după ce a aflat că s-a stins din viaţă unul dintre actorii ei preferaţi. Roger Moore. Vedeta a postat pe pagina sa de Instagram o fotografie cu actorul de pe vremea când era tânăr, alături de un mesaj emoţionant.

MIHAELA RĂDULESCU, îndurerată după dispariţia lui:,,Ce zi tristă...‘’

Mesajul publicat de ADI DESPOT, după ce un mare artist a murit a impresionat pe toată lumea: „Mi-a fost frate, prieten, familie…“

Solistul trupei „Viţa de Vie“ a făcut public un mesaj pe contul său de Facebook, după ce un mare cântăreţ de rang internaţional s-a stins, în urmă cu doar o zi.

Mesajul publicat de ADI DESPOT, după ce un mare artist a murit a impresionat pe toată lumea: „Mi-a fost frate, prieten, familie...“

Celia, mesaj emoţionant către tatăl ei mort: „Sunt fericită…”! Cuvintele ei te vor emoţiona până la lacrimi

Celia încă suferă după pierderea tatălui său. Artista a reuşit să-şi emoţioneze până la lacrimi fanii după ce a postat un mesaj pe Facebook pentru tatăl ei mort. Ion Socolan, tatăl artistei, a încetat din viaţă în luna mai 2011, în urma unui stop cardiac, la vârsta de 51 ani.

Celia, mesaj emoţionant către tatăl ei mort: "Sunt fericită..."! Cuvintele ei te vor emoţiona până la lacrimi

Anunţul făcut în urmă cu puţin timp pe pagina de Facebook a DENISEI MANELISTA, după ce a recunoscut că este bolnavă: „Sunteţi păcăliţi…“

Starea de sănătate a cântăreţei de manele Denisa Răducu rămâne una fragilă, însă cu doar două zile în urmă aceasta a anunţat, în cadrul unei emisiuni TV, că începe să îşi revină şi să se repună pe picioare.

Anunţul făcut în urmă cu puţin timp pe pagina de Facebook a DENISEI MANELISTA, după ce a recunoscut că este bolnavă: „Sunteţi păcăliţi…“

ANDRA a anunţat pe toată lumea în această dimineaţă. Ce a făcut imediat ce a părăsit masa juriului de la „Românii au Talent“: „Câteva ore…“

Andra e una dintre cele mai apreciate cântăreţe de la noi, iar în această dimineaţă de sâmbătă vedeta a anunţat pe toată lumea ce a făcut imediat după ce a părăsit masa juriului, la scurt timp de la încheierea semifinalei de la „Românii au Talent“.

ANDRA a anunţat pe toată lumea în această dimineaţă. Ce a făcut imediat ce a părăsit masa juriului de la „Românii au Talent“: „Câteva ore...“

MONICA GABOR, mesaj pentru fostul soţ şi fiica lor! Ce le transmite fosta doamnă Columbeanu:,,Am decis împreună…‘’

Irina Columbeanu se bucură de prezenţa mamei sale în România, după ce au fost într-o vacanţă în Dubai, acum cele două se bucură de răsfăţ în ţară. Ieri au mers la masaj şi astăzi, de ziua de nume a Irinei, vor face aceelaşi lucru deoarece asta doreşte micuţa.

MONICA GABOR, mesaj pentru fostul soţ şi fiica lor! Ce le transmite fosta doamnă Columbeanu:,,Am decis împreună...‘’

DAN NEGRU a postat o imagine care i-a pus pe mulţi pe gânduri. Ce apare în spatele prezentatorului TV

Dan Negru este cu siguranţă unul dintre cei mai apreciaţi oameni de televiziune de la noi, iar în urmă cu puţin timp, în această dimineaţă, a făcut public un mesaj pe contul său de Instagram, sub forma unei imagini.

DAN NEGRU a postat o imagine care i-a pus pe mulţi pe gânduri. Ce apare în spatele prezentatorului TV

CRISTINA ICH, mesaj dur pentru ‘’milionarii’’ care au petrecut în cluburile de fiţe de 1 Mai:,,Este un circ ieftin‘’

Cristina Ich a rămas cu un gust amar, după ce a văzut cum şi mai ales unde sărbătoreşte lumea bună de 1 Mai. Vedeta a tras un semnal de alarmă odată cu această sărbătoare şi îi condamnă pe ‘’milionarii‘’ care fac aroganţe cu roabe de sticle cu alcool, doar ca să impresioneze.

CRISTINA ICH, mesaj dur pentru ‘’milionarii’’ care au petrecut în cluburile de fiţe de 1 Mai:,,Este un circ ieftin‘’

Denisa Manelista şi-a presimţit boala! Mesajul sfâşietor postat pe Instagram:,,Viaţa o primim…‘’

Denisa Răducu trece printr-o perioadă grea din viaţa ei, după ce a aflat că este grav bolnavă, însă toată lumea o susţine şi se roagă pentru sănătatea ei. La scurt timp după ce s-a aflat că artista ar suferi de aceeaşi boală ca şi Ileana Ciuculete, tot mai multe detalii au ieşit la iveală, iar mulţi colegi de breaslă i-au transmis mesaje de încurajare

Denisa Manelista şi-a presimţit boala! Mesajul sfâşietor postat pe Instagram:,,Viaţa o primim…‘’

După ce a anunţat că fiica lui este grav bolnavă, CHRISTIAN SABBAGH a postat un mesaj în urmă cu puţin timp:,,Ca orice luptător…‘’

Christian Sabbagh şi soţia lui trec printr-o perioadă grea, după ce fiica lor este grav bolnavă. Anunţul fusese făcut chiar de jurnalist, exprimându-şi indignarea vizavi de sistemul medical.

După ce a anunţat că fiica lui este grav bolnavă, CHRISTIAN SABBAGH a postat un mesaj în urmă cu puţin timp:,,Ca orice luptător…‘’

ALIN COCOŞ, mesajul pe care l-a făcut public, după despărţirea de GINA PISTOL:,,Nu contează…‘’

Vestea ca Gina Pistol s-a depărţit de Alin Cocoş Jr. a picat ca un trăsnet in showbizul autohton. Cei doi s-au iubit de mai bine de patru ani şi toată lumea se aştepta ca relaţia lor să se oficializeze, însă lucrurile nu mergeau atât de bine pe cât păreau şi ruptura a fost inevitabilă.

ALIN COCOŞ, mesajul pe care l-a făcut public, după despărţirea de GINA PISTOL:,,Nu contează...‘’

OANA ROMAN, mesaj emoţionant adresat mamei sale, chiar de ziua ei de naştere:,,Te-ai retrage la o mănăstire…‘’

Mioara Roman îşi aniversează ziua de naştere, iar fiica ei cea mică, Oana, i-a scris un mesaj emoţionant pe pagina sa de Facebook, în care îi mulţumeşte pentru tot ce a învăţat-o, totodată dorindu-şi  să o poată răsplăti într-o bună zi.

OANA ROMAN, mesaj emoţionant adresat mamei sale, chiar de ziua ei de naştere:,,Te-ai retrage la o mănăstire…‘’

Maria Ghiorghiu a primit un mesaj de la Ileana Ciuculete! Ce se va întâmpla cu Cornel Galeş la pomana de 40 de zile a artistei

Maria Gheorghiu a devenit cunoscută pentru prezicerile ei cu privire la evenimentele majore din ţară şi din lume. Femeia a vorbit şi despre dispariţia artistei Ileana Ciuculete şi a transmis un mesaj, în direct.

Maria Ghiorghiu a primit un mesaj de la Ileana Ciuculete! Ce se va întâmpla cu Cornel Galeş la pomana de 40 de zile a artistei

Simona Chiţac, mesajul postat pe Facebook după ce fostul iubit, DANIEL ONORIU, a fost arestat la domiciliu!

Daniel Onoriu a fost reţinut de poliţişti, după ce a recunoscut că că a incendiat maşina fostei sale iubite, Simona Chiţac. Duminică, Judecătoria Sectorului 1 a decis ca bărbatul să rămână în arrest la domiciliu pentru 30 de zile.

Simona Chiţac, mesajul postat pe Facebook după ce fostul iubit, DANIEL ONORIU, a fost arestat la domiciliu!

Cântăreaţa SILVANA RÎCIU trece prin clipe cumplite, după ce tatăl ei a murit: „Ultima parte a vieţii“

Artista Silvana Rîciu trece prin momente foarte grele după ce şi-a pierdut tatăl, care s-a stins în urma unui atac cerebral.

Cântăreaţa SILVANA RÎCIU trece prin clipe cumplite, după ce tatăl ei a murit: „Ultima parte a vieţii“

MĂDĂLINA GHENEA, mesaj emoţionant de 8 MARTIE:,,Credeam că o să…‘’

Mădălina Ghenea este foarte fericiră, deoarece în scurt timp va aduce pe lume primul ei copil, o fetiţă. Vedeta a fost răsfăţată de Ziua Femeii, iubitul ei, Matei Stratan, i-a oferit florile eu preferate, dar şi un tort cu un mesaj emoţionant: "Pentru cea mai bună mamă".

MĂDĂLINA GHENEA, mesaj emoţionant de 8 MARTIE:,,Credeam că o să…‘’

Când nimeni nu se aştepta, OANA ROMAN a făcut anunţul:,,Nu e de ajuns să iubeşti…‘’

Oana Roman părea că a trecut peste necazurile pe care le-a avut în ultima vreme, însă un nou mesaj a pus pe gânduri fanii vedetei. Oana Roman a anunţat că trece printr-o perioadă grea şi consideră că ceea ce trebuie să facă este să aibă o perioadă de gândire şi meditaţie.

Când nimeni nu se aştepta, OANA ROMAN a făcut anunţul:,,Nu e de ajuns să iubeşti...‘’

O tânără din Moldova a lăsat pe Facebook un mesaj de adio! Ce făcea de fapt atunci când au găsit-o poliţiştii

A fost desfăşurare de forţe joi noaptea în Bucureşti după ce o tânăra în vârstă de 20 de ani a postat pe Facebook un mesaj care i-a făcut pe prietenii ei să se gândească la un gest extrem. Amicii ei s-au mobilizat şi au alertat şi poliţia, în speranţa că o vor găsi pe fată la timp, înainte să-şi ducă la bun sfârşit planul pe care ei îl bănuiau.

O tânără din Moldova a lăsat pe Facebook un mesaj de adio! Ce făcea de fapt atunci când au găsit-o poliţiştii

Ce s-a întâmplat la scurt timp după ce PUYA i-a răspuns lui MIHAI TRĂISTARIU!

Mihai Trăistariu i-a trimis lui Puya un mesaj, în care îl roagă să îl susţină la Eurovision România, prin distribuirea melodiei lui pe paginile de socializare.

Ce s-a întâmplat la scurt timp după ce PUYA i-a răspuns lui MIHAI TRĂISTARIU!

MARIA CONSTANTIN a făcut anunţul! Toată lumea s-a bucurat când a aflat: „Pe 12 martie…“

Soţia lui Marcel Toader a reuşitsă surpindă pe toată lumea în această sâmbătă, când a făcut un anunţ pe contul său de Facebook.

MARIA CONSTANTIN a făcut anunţul! Toată lumea s-a bucurat când a aflat: „Pe 12 martie…“

OANA ROMAN a făcut anunţul, chiar la început de 2017! „Sper să…“

Oana Roman pare să aibă planuri mari pentru anul care tocmai a debutat, iar după ce o perioadă a fost serios pusă pe slăbit, dând dovadă de multă perseverenţă, acum a venit momentul să se gândească şi la cariera sa.

OANA ROMAN a făcut anunţul, chiar la început de 2017! „Sper să...“