CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă, în exclusivitate, detalii năucitoare din procesul pe care l-a deschis una dintre câștigătoarele show-ului matrimonial ”Mireasă pentru fiul meu”. Din câte se pare, producătorii emisiunii i-au pus pe concurenți să plătească detergentul, mâncarea și produsele pe care le-au folosit în timpul concursului. (CITEȘTE ȘI: MULTIMILIONARUL BLUE AIR: ”MOARTEA SIMONEI A FOST MUȘAMALIZATĂ! NU POT SĂ NU MĂ ÎNTREB DE CE….”)
D.A.S. (Departamentul de Anchete Speciale al Cancan.ro) a intrat în posesia unor detalii incredibile din procesul pe care l-a intentat una dintre câștigătoarele show-ului matrimonial ”Mireasă pentru fiul meu” împotriva casei de producție S.C. Sinevizyon Production S.R.L, care s-a ocupat de show-ul difuzat de Antena 1.
Oana Obreja, una dintre câștigătoarele celui de-al treilea sezon al show-ului matrimonial, a susținut în fața magistraților că cei care au organizat emisiunea nu i-au plătit în totalitate banii care i se cuveneau după participare. (NU RATA, AICI: IUBITA FOTOMODEL L-A DENUNȚAT PE MUSCULOSUL DE LA ”BURLĂCIȚA”)
”Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București (…) , reclamanta a formulat în contradictoriu cu pârâta S.C. Sinevizyon Production S.R.L acțiune în pretenții solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 18.819,22 lei ce reprezintă drepturile bănești ce i se cuvin pentru câștigarea emisiunii concurs «Mireasă pentru fiul meu», sezonul 3, actualizarea sumei de 18.819,22 lei cu dobânda de referință comunicată de BNR de la data scadentă până la data plății”, se arată în documentele care au ajuns în posesia D.A.S.
Cu toate că între cele două părți, concurenta show-ului TV și casa de producție, a existat un contract bine pus la punct, Oana Obreja ar fi încercat să speculeze o prevedere, după ce producătorii au luat decizia ca marele premiu al emisiunii să fie împărțit în mod egal între cei șase finaliști, nu înainte de a scădea din suma totală cheltuielile înregistrate pe perioada concursului. (NU RATA, AICI: ROXANA VANCEA A IEȘIT DIN CASĂ ÎNTR-O PERECHE DE PANTALONAȘI MINUSCULI… ATENȚIE, FOTOGRAFII SUPER-EROTICE!)
”Reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de cesiune din data de 09.08.2013, Anexa 1 intitulată «Termenii și condițiile participării» și Anexa 2 intitulată Reguli de participare în programul de televiziune «Mireasă pentru fiul meu». S-a arătat că marele premiu nu a putut fi oferit și astfel s-a modificat regulamentul concursului, sens în care s-a dispus ca marele premiu să fie împărțit în mod egal între cei 6 finaliști.
Premiul total pus în joc a fost de 500.000 lei, fiind stipulat în Anexa 2, lit. D, pct. 4. Chiar dacă contractul nu prevede expres acest lucru, din premiul pus în joc în valoare de 500.000 lei, urma să fie scăzute cheltuielile înregistrate pe perioada concursului, iar suma rămasă să fie împărțită în mod egal între cei 6 concurenți rămași în finală”, se mai arată în documentele D.A.S.
”După cum a precizat și reclamanta, în sezonul 3 al concursului, întrucât mirii câștigători au refuzat să se căsătorească, premiul a fost împărțit între finaliștii concursului. Modificarea regulilor de participare a fost posibilă în baza lit. H din Anexa nr. 2 la Contract, care dispune că subscrisa «își rezervă dreptul de a face (…) adăugiri sau modificări prezentelor Reguli de participare». Lit. D pct. 4 din Anexa nr. 2 la Contract stipulează că «valoarea totală a premiilor acordate în concurs este de 500.000 RON brut». Din această clauză contractuală trebuie înțeles că orice premiu oferit concurenților pe parcursul concursului constituie parte integrantă din suma de 500.000 RON.
De asemenea, orice fel de cheltuieli efectuate de concurenți pe perioada șederii lor în casele special amenajate (cumpărături, activități desfășurate în afara casei, eventuale reparații ale echipamentului tehnic deteriorat de aceștia) urmau a fi scăzute din valoarea totală a premiilor.
În acest sens, lit. D pct. 4 din Anexa nr. 2 la Contract prevede expres că «participanții vor completa săptămânal, într-o zi stabilită de Producător, fără a opta asupra anumitor mărci, lista cuprinzând necesarul de cumpărături și o vor lăsa în camera de serviciu. Necesitățile vor fi comunicate în funcție de buget»” se mai arată în documentele obținute de D.A.S.
”Reclamanta nu a putut indica o prevedere contractuală în care să-și întemeieze pretențiile și nici din contract nu emană o cale de urmat în ipoteza în care cuplul câștigător refuza să se căsătorească. De asemenea, nu există o prevedere contractuală care să confere reclamantei, ce nu a făcut parte din cuplul câștigător, un drept de a culege în parte premiul final”, au apreciat magistrații.
În final, Judecătoria Sectorului 1 din București a respins cererea tinerei. (NU RATA, AICI: ”PRINȚIȘORUL TAXIURILOR” & PATRONEASA S-AU DESPĂRȚIT LA NICI DOUĂ SĂPTĂMÂNI DUPĂ CE AU ANUNȚAT NUNTA!)
”Respinge cererea ca fiind neîntemeiată. Respinge cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca fiind neîntemeiată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 București”, se arată în decizia judecătorilor.
În urmă cu nici două săptămâni, site-ul nr.1 din România, dezvăluia în exclusivitate că Adriana Victorița Turcuman, tânăra care a câștigat finala celui de-al cincilea sezon al show-ului TV i-a acționat în instanță pe producătorii emisiunii ”Mireasă pentru fiul meu” pentru că aceștia nu i-au plătit banii care i se cuveneau după câștigarea finalei. (DETALII AICI)
După doar șase luni de la deschiderea procesului, magistrații de la Tribunalul București s-au pronunțat în cazul tinerei. Judecătorii au admis cererea formulată de Adriana-Victorița Turcuman și au obligat firma SC Sinevizyon TV Production SRL la plata sumei de 232.650 de lei, care reprezintă premiul pentru participarea la emisiunea ”Mireasă pentru fiul meu”, și la care se aplică dobânda aferentă, dar și la plata sumei de 1.200 de lei, ce reprezintă cheltuielile de judecată. (CITEȘTE ȘI: DOI SUPER-FOTBALIȘTI DIN LIGA I ȘI-AU CERUT IUBITELE ÎN CĂSĂTORIE ”LA PACHET”! AVEM IMAGINI + DETALII ÎN PREMIERĂ)