Un cunoscut impresar din fotbal, acuzat că își terorizează iubita. “Să păstreze o distanță de…”

Unul dintre cei mai cunoscuți agenți de fotbaliști din România este în plin război cu iubita, care a cerut în instanță ordin de protecție față de el, pe motiv că ar fi terorizată. După doar un termen, femeia a obținut în mare parte ceea ce și-a dorit, iar CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate, decizia magistraților. (VEZI AICI: ”BIZONUL” LUI GIGI BECALI S-A ÎMPĂCAT CU FIICA LUI REDNIC, IAR ACUM…)

Povestea al cărei protagonist este un impresar celebru este incredibilă. Bărbatul a ajuns în instanță după un proces deschis împotriva lui chiar de iubită, care nu ar mai fi suportat amenințările, intimidările și violențele la care ar fi fost supusă o bună perioadă.

Agentul a transferat jucători la Dinamo

Acțiunea a fost introdusă la Judecătoria Sectorului 1 București și a fost soluționată în rapid, chiar dacă România este în stare de urgență din cauza pandemiei de COVID-19. Iubita agentului a avut, în cele din urmă, câștig de cauză.

“Admite în parte cererea privind emiterea ordinului de protecţie introdusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în numele reclamantei”, au stabilit magistrații, potrivit informațiilor obținute de CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România.

De-a lungul timpului, impresarul reclamat a transferat jucători la mai multe formații din Liga 1, între care și Dinamo, dar și în străinătate, la Sheriff Tiraspol. (CITEȘTE ȘI: DUȘMANUL DE MOARTE” A CERUT OFICIAL EXECUTAREA AVERII LUI GIGI BECALI!)

Ordinul de protecție este valabil 30 de zile

Un cunoscut impresar din România este acuzat că-și terorizează iubita

Ordinul de protecție obținut are caracter provizoriu și se întinde pe durata a 30 de zile, potrivit deciziei judecătorilor. În această perioadă, cunoscutul impresar trebuie să aibă mare grijă și să respecte anumite prevederi. În caz contrar, ar urma să aibă probleme și mai serioase.

“În temeiul art. 23 alin.1 lit. d) din Legea nr. 217/2003, obligă pârâtul să păstreze o distanţă de minim 300 m faţă de reclamantă. În temeiul art. 23 alin.1 lit. f) din Legea nr. 217/2003, interzice pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod , cu reclamanta”, au mai stabilit, în urmă cu doar câteva zile, magistrații. (NU RATA: CUNOSCUTA MANECHINĂ A OBȚINUT ORDIN DE RESTRICȚIE ÎMPOTRIVA IUBITULUI BĂNUIT DE ADULTER!)

Victorie parțială

În plângerea pe care a făcut-o, reclamanta a solicitat ca iubitul ei să stea departe inclusiv de copiii și de rudele ei. Instanța, din păcate pentru ea, nu a acceptat. (VEZI AICI: ”SEXY URLAȚI” A OBȚINUT ORDIN DE PROTECȚIE ÎMPOTRIVA FOTBALISTULUI KARATEKA!)

“Respinge cererea privind obligarea pârâtului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de copiii victimei sau faţă de alte rude ale acesteia, ca neîntemeiată”, au mai hotărât magistrații de la Judecătoria Sectorului 1.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
Gandul.ro
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!