Mesajul transmis de ispita Mattia, înainte de lupta cu Marian Grozavu de la RXF: ”Dacă mai veniți o dată la Insula Iubirii, o duc eu acasă pe Bianca”  | EXCLUSIV

Mattia îl pune la punct pe Marian, iubitul Biancăi Dan, în ultimul moment! Fix înainte de lupta din cușcă, ispita care aproape i-a sedus partenera la Insula Iubirii îi aruncă vorbe grele concurentului! Italianul are de gând să dea de pământ cu rivalul său și este sigur că va ieși marele învingător al serii!

În Thailanda, Bianca, iubita lui Marian, a petrecut ore în șir alături de ispita Mattia. Deși între cei doi nu au existat atingeri intime sau vreun sărut, cuvintele rostite au părut de ajuns pentru Marian, partenerul brunetei. Când a văzut imaginile din emisiune, bărbatul a luat foc și i-a declarat italianului că nu va lăsa lucrurile așa! Nu mult a fost așadar până când cei doi au ajuns în gala RXF.

Acum, Marian Grozavu și Mattia de la Insula Iubirii promit un spectacol de proporții diseară, fix în cușcă!

Ultima oară am avut confruntarea directă, când am avut interviu, față-înfață. Ne-am adresat niște cuvinte dure, pe care pot să le pun în aplicare, când ii voi muta dinții, din față în spate. Și s-ar putea ca pastele să le mănânce de acum cu paiul, după meci, a declarat concurentul de la Antena 1, alături de antrenorul său, Yamato Zaharia.

Marian vrea revanșa, după ce Mattia aproape i-a sedus iubita, pe Insulă!

”O să fii și cu femeia furată, și cu…”

Acum, pe ultima sută de metri, fix înainte de marele eveniment, Mattia nu se lasă și îi închide gura lui Marian Grozavu! La ultimul antrenament, italianul a avut mare grijă să îl pună la respect pe iubitul Biancăi!

Mariane, m-ai provocat! Aici sunt! Abia aștept să ne întâlnim atat! Ce să îți mai zic? Ți-am mai spus deja! O să fii și cu femeia furată, și cu capul bătut! Asta este! Dacă asta îți dorești, eu sunt pregătit, a declarat Mattia cu privire la adversarul său.

Iar asta nu este tot! Cuvintele rele au curs șiroi, dovadă că ispita masculină este extrem de încrezătoare în forțele proprii și știe sigur că va fi marele câștigător al serii.

Acum ne reglăm conturile! Dacă mai veniți o dată la Insula Iubirii, o duc eu acasă pe Bianca, a încheiat Mattia.

Ce-i drept, amândoi par foarte stăpăni pe sine și extrem de înverșunați unul împotriva celuilalt, așadar… Cel mai bun să câștige! Noi rămânem cu ochii pe ei, iar voi, pe noi, căci urmează să vă ținem la curent cu toate detaliile despre lupta dintre concurent și ispită!

Ispita Mattia, cuvinte grele pentru rivalul său, Marian Grozavu!

CITEȘTE ȘI: Nu l-a iertat după ce i-a sedus iubita la Insula Iubirii şi… Marian Grozavu vrea să-l anihileze pe Mattia cu ajutorul lui Yamato Zaharia!

NU RATA: Temerea care i-a zdruncinat încrederea lui Marian Grozavu înainte de duelul cu Mattia. Iubitul Biancăi de la Insula Iubirii nu mai are liniște

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741. CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine este Monica Iagăr, fosta iubită a lui Cosmin Cernat. Fiica lor ar fi fost agresată de partenerul mamei sale
Click.ro
Cine este Monica Iagăr, fosta iubită a lui Cosmin Cernat. Fiica lor ar fi fost agresată de partenerul mamei sale
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Prim-ministrul Sloveniei, reproșuri către UE pentru anularea alegerilor din România. Janez Janša a transmis un mesaj în 10 puncte Uniunii Europene, iar situația din România este cap de listă
Gandul.ro
Prim-ministrul Sloveniei, reproșuri către UE pentru anularea alegerilor din România. Janez Janša a transmis un mesaj în 10 puncte Uniunii Europene, iar situația din România este cap de listă
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani