„A zis că dacă vreau să mă las de gimnastică mă omoară.” Noi acuzații grave la adresa antrenoarei Camelia Voinea

„A zis că dacă vreau să mă las de gimnastică mă omoară.” Noi acuzații grave la adresa antrenoarei Camelia Voinea
Noi acuzații grave la adresa antrenoarei Camelia Voinea. Foto: Shutterstock

După ce mai multe gimnaste au vorbit public despre experiențele lor, o nouă mărturie aduce în atenție acuzații grave la adresa antrenoarei Camelia Voinea.

O mamă și fiica sa, fostă sportivă, au relatat detalii despre abuzuri fizice și psihice, susținând că traumele continuă să le afecteze viața și astăzi.

Mărturia mamei și dovezile prezentate

Mama fostei gimnaste a povestit că fiica ei a fost antrenată de Camelia Voinea la clubul Farul Constanța, în urmă cu aproape un deceniu.

„Fiica mea a fost bătută crunt de ea. Iar eu am numai câteva fotografii făcute de sora mea. Atât”, a declarat femeia.

Aceasta a precizat că în 2016 a descoperit urme vizibile pe corpul copilului, iar sora sa i-a trimis imagini care arătau vânătăile. Totuși, familia nu a mers la Institutul Național de Medicină Legală pentru un certificat medico-legal.

Camelia Voinea, acuzată de abuzuri psihice şi fizice / sursă foto: Profimedia

Mama a afirmat că a încercat să discute direct cu antrenoarea:

„Am sunat civilizat și am spus că înțeleg că acest sport e foarte greu, dar că loviturile pe care le-am văzut pe corpul fiicei mele… nu vreau să le mai văd”.

Ulterior, fiica i-a mărturisit că după acel apel ar fi fost bătută și mai tare, pentru că sportivelor li se cerea să nu povestească acasă. Familia a prezentat fotografiile conducerii clubului Farul Constanța, însă răspunsul primit a fost dezamăgitor.

„Știm că așa se întâmplă și nu avem ce face”, ar fi fost reacția oficială.

Mama a subliniat că presiunea și frica au marcat profund copilul:

„Mulți spun că așa se ajunge campion olimpic, dar eu întreb dacă acel copil și-a ales să devină așa campion olimpic?”.

Relatarea fostei gimnaste și acuzațiile directe

Fosta gimnastă a intervenit în discuție și a descris pedepse fizice repetate.

„Avea două bețe… te bătea cu tot ce nimerea. Papuci, bețe, palme. Te ciupea până la sânge”, a relatat aceasta.

Sportiva a povestit și despre accidentări grave, inclusiv o cădere de pe bârnă care i-a provocat probleme la umăr și dificultăți motorii.

„Am văzut că nu mai simțeam nimic din partea stângă a corpului. Ea nu m-a crezut, zicea că mă prefac”, a spus fosta gimnastă.

Totodată, relatările includ și episoade de violență directă:

„Mi-a dat un pumn în gură… simțeam sângele, îmi spărsese buza. A venit și mi-a mai dat doi pumni în spate”.

Sportiva a explicat că a continuat să meargă la antrenamente din frică:

„Dacă vreodată vreau să mă las de gimnastică, vine după mine și mă omoară”.

Mama a concluzionat că aceste practici nu ar trebui să mai fie tolerate:

„Copiii noștri au rămas cu traume… n-ar trebui să mai aibă dreptul să antreneze pe altcineva”.

Contactată de presă, Camelia Voinea a negat acuzațiile:

„Nu există așa ceva în gimnastică, cu biciul și cu chestii de genul ăsta! Acum ne trezim cu niște cazuri prescrise și acuzăm pe X, pe Y. Așa poate să vorbească oricine despre oricine”.

Poveștile adunate arată o situație gravă despre felul în care se fac antrenamentele, ceea ce ridică mari semne de întrebare legate de siguranța copiilor în sportul de performanță și de rolul instituțiilor care ar trebui să oprească astfel de abuzuri.

CITEŞTE ŞI: Camelia Voinea a umilit și angajații lotului de gimnastică! Ce i-a putut face lui Foti Tona: „S-a întâmplat în ziua aceea. Totul a culminat cu înjurături”

Camelia Voinea, filmată în timp ce își agresa și înjura fiica! Sabrina plângea că nu mai poate face exerciții, iar mama ei a alergat-o prin sală

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
Click.ro
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Gandul.ro
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!