Cum încearcă Dani Mocanu și Nando să scape de închisoare în 2026. La ce „tertip” au apelat

Cum încearcă Dani Mocanu și Nando să scape de închisoare în 2026. La ce „tertip” au apelat

Dani Mocanu și fratele său Nando caută orice soluție pentru a scăpa de închisoare. Au fost condamnați definitiv în luna noiembrie 2025, însă acum cei doi cer anularea pedepsei la Înalta Curte de Casație și Justiție. Este ultima instanță din România unde mai au o șansă la libertate.

Cei doi au fost condamnați în România, la 4, respectiv 7 ani de închisoare pentru tentativă de omor. Ei au fugit în Italia, unde au fost prinși și trimiși în arest la domiciliu până când instanța va lua o decizie în privința cererii de extrădare. Însă, până atunci, aceștia caută orice „tertip” pentru a scăpa de închisoare.

Cum încearcă Dani Mocanu și Nando să scape de închisoare

De câteva luni, Dani Mocanu și Nando se află în Italia și așteaptă să afle dacă vor fi sau nu extrădați. Între timp, cei doi caută orice „tertip” pentru a scăpa de închisoare și își joacă acum ultima carte. Deși decizia Curții de Apel Brașov este definitivă în cazul lor, cei doi încă nu se lasă.

Astfel, acum Dani Mocanu și Nando au decis să apeleze la ultima instanță unde mai există o șansă pentru ei. Cei doi au cerut anularea pedepselor cu închisoare pe care le-au primit la Înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru moment, procesul nu are o dată stabilită. Rămâne de văzut dacă cei doi frați o să reușească să scape de închisoare.

Între timp, manelistul și fratele său se află în Napoli, acolo unde au fugit imediat după ce au primit sentința, și așteaptă ca magistrații să decidă dacă îi vor extrăda sau nu. Instanța italiană a fixat data de 20 ianuarie 2026 pentru continuarea procedurii, după ce a aprobat cererea apărătorilor celor doi de a solicita informații suplimentare din partea autorităților române.

Cei doi frați au fost condamnați într-un dosar de tentativă de omor, ce are legătură cu un incident violent petrecut în 2022, la o benzinărie din Pitești. Procurorii au susținut că Dani Mocanu ar fi participat la o bătaie soldată cu victime, fapt ce a dus la condamnarea sa.

Dani Mocanu și Nando, apărați de avocatul care are legături cu familia Escobar: „Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, predarea poate fi refuzată”

Nu este un banc! Dani Mocanu s-a angajat în Italia: este cârciumar

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
Click.ro
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Gandul.ro
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!