340 lei în plus la pensie, de la 1 ianuarie 2027, pentru toți pensionarii din România?

340 lei în plus la pensie, de la 1 ianuarie 2027, pentru toți pensionarii din România?
340 lei în minus la pensie, de la 1 ianuarie 2027, pentru toți pensionarii din România?

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat recent că nu există motive pentru care pensiile nu ar trebui indexate la 1 ianuarie 2027.

Afirmația vine în contextul în care indexările prevăzute pentru 1 ianuarie 2025 și 1 ianuarie 2026 au fost anulate, lucru care a generat nemulțumiri în rândul pensionarilor.

Pensiile s-ar putea micşora cu 340 de lei, începând cu 1 ianuarie 2027

Florin Manole a subliniat că, din perspectiva ministerului pe care îl conduce, legislația este clară, iar mecanismul de actualizare a pensiilor trebuie aplicat conform formulei stabilite.

Conform legii, pensiile ar trebui majorate la începutul anului 2027 cu rata inflației din 2025, estimată la 10%, la care se adaugă 50% din creșterea salariului mediu brut, aproximată la 2%. În total, indexarea ar ajunge la 12%. În prezent, pensia medie este de 2.818 lei, iar o astfel de creștere ar însemna un plus de aproximativ 340 de lei pentru fiecare beneficiar.

Pensiile ar putea scădea cu 340 lei de la 1 ianuarie 2027

În timp ce ministrul Muncii transmite un mesaj optimist, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, adoptă o poziție mult mai prudentă. Acesta a avertizat că discuțiile despre o eventuală majorare generalizată a pensiilor sunt premature în acest moment.

„Este prematur să discutăm despre dezghețare în acest moment. Îmi doresc să fim în situația în care pe baza execuției bugetare din 2026, să putem arăta o îmbunătățire semnificativă a situației din care am venit. Altfel, ar fi doar promisiuni sau angajamente”, a declarat Alexandru Nazare, la TVR.

Ar putea fi afectaţi toţi pensionarii din România

Ministrul Finanțelor a explicat că o creștere a tuturor pensiilor, posibilă doar prin indexare, poate fi aplicată doar dacă situația bugetară o permite. Acesta a subliniat că datoria publică a României a ajuns la 60%, un nivel record care limitează capacitatea Guvernului de a susține noi cheltuieli.

Totodată, Alexandru Nazare a afirmat că pensionarii „s-au săturat de promisiuni care s-au dovedit nesustenabile” și a refuzat să garanteze majorări de pensii sau salarii.

Oficialul de la Finanțe a mai precizat că pentru indexarea pensiilor în 2027 ar fi necesare aproximativ 15 miliarde de lei, sumă pe care statul trebuie să o identifice fără a afecta echilibrul bugetar. De asemenea, acesta a atras atenția că în trecut au fost operate creșteri fără acoperire financiară, iar această practică nu mai poate continua.

Deși pensionarii au beneficiat de o creștere medie de 520 de lei în urma recalculării din septembrie 2024, efectul acesteia s-a diminuat rapid din cauza lipsei indexărilor ulterioare și a inflației.

CITEŞTE ŞI: Orașul din România în care 10.000 de oameni vor primi câte 500 de lei. Care sunt condițiile

Ajutor de deces 2026. Care este suma acordată și cine sunt beneficiarii

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
Gandul.ro
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!