Panică în Costinești! Un nou fragment de dronă a fost găsit pe plajă, la doar o zi după primul incident

Panică în Costinești! Un nou fragment de dronă a fost găsit pe plajă, la doar o zi după primul incident
Fragment de dronă descoperit în Costinești / Sursa foto: Instagram / neconventional

Autoritățile au intrat în alertă după ce, ieri dimineață, o dronă a fost descoperită în zona Costinești. Astăzi, situația a revenit în atenția autorităților, după ce un nou fragment de dronă a fost găsit pe plajă, la scurt timp de la primul incident.

Resturile au fost descoperite în apropierea stabilopoziilor și chiar agățate de un post de salvamar. Specialiștii au intervenit rapid pentru verificarea obiectului și ridicarea fragmentelor, iar zona din apropiere a fost securizată temporar.

Accesul turiștilor a fost restricționat până la finalizarea verificărilor. Primele informații indică faptul că fragmentul nu prezenta încărcătură explozivă. Autoritățile iau în calcul posibilitatea ca resturile să provină de la drona găsită cu o zi înainte, însă acest lucru urmează să fie stabilit în urma analizelor.

Fragment de dronă descoperit în Costinești / Sursa foto: Instagram

Ce a spus ministrul Apărării despre dronă

Incidentul vine la doar 24 de ore după ce turiștii aflați pe plaja din Costinești au observat în apropierea țărmului o dronă. Acesta plutea în zona unui dig, iar oamenii au alertat autoritățile. La fața locului au ajuns echipe de specialiști care au verificat resturile și au luat măsurile necesare pentru securizarea zonei.

Ministrul interimar al Apărării a explicat că astfel de situații pot apărea în contextul războiului din Marea Neagră. Potrivit acestuia, curenții și valurile pot transporta până la țărm fragmente provenite de la drone implicate în conflict.

Oficialul a precizat că, în acest moment, nu există o amenințare specială la adresa populației sau a integrității teritoriale a României, însă autoritățile monitorizează permanent situația.

„Despre resturile de dronă care s-au descoperit în această dimineață în jurul stabilopozilor de la Costinești. O echipă a Serviciului Român de Informații și a Ministerului de Interne, cu Ministerul Apărării a ajuns la fața locului. E un război real care se întâmplă în Marea Neagră. Suprafața Mării Negre este dublă decât suprafața României. Se întâmplă pe un sector din Marea Neagră, un război la propriu. Sunt situații precum cea de azi dimineață în care valurile aduc resturi de drone rezultate în urma acestui război și la țărmul Mării Negre, în funcție de curent, Este datoria noastră, pe care Armata Română o îndeplinește, de a contribui cu tot ceea ce putem pentru ca acest război să fie cât mai departe de teritoriul național. Dar consecințele indirecte ale acestui război sunt simțite în țările de graniță. Nu este, din punctul nostru de vedere, o îngrijorare specifică sau specială în ultima perioadă cu privire la cetățenii români din teritoriul național și cu privire la integritatea teritoriului național. Dar, da, ce vedem este rezultatul unui război real”, a spus ministrul interimar al Apărării în urmă cu o zi.

CITEȘTE ȘI: Tulcea, din nou sub alertă. Oamenii au primit al treilea RO-Alert după pătrunderea dronelor în spațiul aerian

Explozie puternică lângă granița cu România. O dronă de mari dimensiuni s-a prăbușit în Bulgaria

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Furnicuțele” lui Cătălin Măruță, subiect în emisiunea originală din Spania! Ce a spus Pablo Motos despre succesul din România
Click.ro
„Furnicuțele” lui Cătălin Măruță, subiect în emisiunea originală din Spania! Ce a spus Pablo Motos despre succesul din România
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ziua cea mare pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Are nevoie de 233 de voturi pentru a trece de Parlament. Ce se întâmplă dacă este respins
Gandul.ro
Ziua cea mare pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Are nevoie de 233 de voturi pentru a trece de Parlament. Ce se întâmplă dacă este respins
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!