Ramona Olaru și Cătălin Cazacu, întâlnire de gradul zero la LOFT! Cei doi foști au dat nas în nas în mijlocul distracției

Weekendul acesta Loft Mamaia a fost martorul unei întâlniri de gradul zero între doi foști iubiți a căror relație a fost mediatizată și intens comentată, mai ales că cei doi protagoniști au avut ceva episoade cu multă adrenalină. Este vorba despre Cătălin Cazacu și Ramona Olaru care, chiar dacă nu mai împart aceeași casă, împărtășesc aceleași gusturi pentru aceleași localuri de distracție. Tema evenimentului: Cirque de Loft. Dacă s-a potrivit și cu ceea ce s-a întâmplat între principalii protagoniști, aflați în rândurile următoare. CANCAN.RO are imagini și informații în exclusivitate!

Loft Mamaia, localul în care vedetele și milionarii de la noi își fac veacul pe perioada verii și unde shoturile de vermut Martini Fiero curg în cascadă, este și locul cam imposibil să nu te întâlnești cu fostul sau fosta. Așa i s-a întâmplat și Ramonei Olaru care, aflată la distarcție cu colegii ei de la Neatza, a dat nas în nas cu nimeni altul decât Cătălin Cazacu, proaspăt ieșit din relația cu Roxana Șerbănescu. Iată ce s-a întâmplat.

Ramona Olaru și Cătălin Cazacu, întâlnire de gradul zero în Loft

Loft, localul în care Cătălin Cazacu a mai trăit experiențe pline de adrenalină (să ne amintim episodul în care fosta, Sabina, a venit după el în club în timp ce craiul era cu „oficiala”, Roxana Șerbănescu- vezi aici), continuă să îi dea palpitații la inimioară. Spunem asta pentru că fix în „permietrul” lui își face apariția nimeni alta decât Ramona Olaru. Suplă, zveltă și cu chef de distracție, frumoasa vedetă nu avea cum să treacă neobservată. Nici de CANCAN.RO, dar nici de fostul.

Cătălin Cazacu și Ramona Olaru la doar câțiva metri unul de altul în Loft Mamaia

Cătălin Cazacu și Ramona Olaru la doar câțiva metri unul de altul în Loft Mamaia

Îmbrăcată într-o rochiță scurtă albă și foarte mulată ( pe tema evenimentului când vorbim de culoare), asistenta de la Neatza a atras privirile celor din jur. Cu toate că a preferat să fie discretă, stând mai mult de vorbă cu colegul ei de emisiune, Puberu, Ramonica e genul de femeie pe care nu ai cum să o uiți așa ușor, așa că suntem mai mult ca siguri că a stârnit ceva în inimioara lui Cazacu, mai ales că celebrul crai e cam nehotărât de la o vreme.

Cazacu și asistenta de la Neatza au jucat cartea „tăcerii”

Și, că tot am adus vorba de viața amoroasă a lui Cătălin Cazacu, vă reamintim că după relația controversată cu Roxana Șerbănescu, motociclistul a fost văzut recent în comapania unei alte domnișoare,  sexy și tatuată care se mai și purta cu el cu mănuși (o fi defect profesional, căci tânăra e de profesie medic stomatolog- vezi aici imaginile). Nu știm exact dacă domnișoara respectivă a reușit să-și facă loc în viața lui sau a avut doar o „intervenție de rutină”, dar cert este că de data aceasta fostul prezentator tv era doar cu prietenii.

Vedeta a fost însoțită de colegii de la Neatza ( în fotografie- Puberu)

Vedeta a fost însoțită de colegii de la Neatza ( în fotografie- Puberu)

În ceea ce o privește pe Ramona Olaru, ea e singură de mai multă vreme, astfel că șansele să o vedem cu un potențial partener sunt mai mici decât în ceea ce-l privește pe fostul ei, mai ales că asistenta tv nu este genul căreia să-i placă atât de mult… schimbările. Până atunci însă, trăiește viața la maximum prin cluburile din Capitală și de la mare, acolo unde trecutul pare să aibă obiceiul de a-i ieși în cale.

CITEȘTE ȘI: Cătălin Cazacu i-a spus adio Roxanei! Sportivul a dat iama în cluburile de pe litoral și a pornit „radarul de burlac”

ACCESEAZĂ ȘI: Ramona Olaru, mai vulnerabilă ca niciodată. Vedeta a mărturisit că a fost rănită

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Click.ro
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
Gandul.ro
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!