Un grup de nepalezi a făcut spectacol pe acoperişul unei clădiri din Brăila, după ce au dansat pe manele româneşti. Imaginile s-au viralizat

Un clip filmat noaptea, în Brăila, a devenit viral după ce un grup de muncitori nepalezi a fost surprins dansând pe acoperişul unei clădiri, pe ritmurile unei manele cunoscute în România. Imaginile, realizate în întuneric, arată mai multe persoane care se mişcă pe ritmul melodiei şi par să se bucure de moment, atmosfera fiind una de petrecere, chiar dacă locul ales este neobişnuit.

Înregistrarea îi arată pe cetăţenii străini distrându-se pe acoperiş, un spaţiu care nu este considerat potrivit pentru astfel de activităţi, mai ales noaptea. Detaliul muzical a atras la rândul său atenţia, melodia „Made în Romania”, interpretată de Ionuţ Cercel, fiind un hit cunoscut şi ascultat frecvent la petreceri, chiar şi la mulţi ani de la lansare.

Un grup de nepalezi a făcut spectacol pe acoperişul unei clădiri din Brăila, după ce au dansat pe manele româneşti

Contextul apariţiei acestor imagini este legat de numărul tot mai mare de muncitori străini care ajung să muncească în România, în special în domenii precum HoReCa şi construcţii. Mulţi dintre ei provin din ţări precum Nepal, Bangladesh sau Sri Lanka şi au plecat pentru a-şi susţine familiile, în timp ce statele natale se confruntă cu lipsa forţei de muncă.

Reacţiile din mediul online au fost însă împărţite. În timp ce grupul pare să se distreze fără pgriji, numeroşi români au criticat alegerea locului pentru petrecere. Comentariile au vizat în general faptul că nepalezii se aflau pe acoperişul unor clădiri, considerând că astfel de scene nu ar trebui să aibă loc într-un spaţiu urban.

Internauţii au transmis mesaje dure, păstrând tonul critic. Printre acestea se numără:

„Muncitorii străini dau bairam pe acoperiș! Oricum, în Brăila nu aveau unde să se ducă!”,

„Trebuie să facă petreceri în copacii din Africa/Asia, de unde au căzut ca să vină-n România!”,

„I-ați primit la noi, cu ei să vă spălați bine peste tot”.

Aceste comentarii reflectă nemulţumirea unei părţi a publicului faţă de imaginile devenite virale.

CITEŞTE ŞI: Bragadiru, surpriza verii. Nepalezii au transformat zona într‑un punct de atracție. Imaginile s-au viralizat!

Scandal de zile mari într-un bar din Capitală! Mai mulți nepalezi s-au luat la bătaie și au distrus localul

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pe cine a pus ochii Codruța Filip după divorțul de Valentin Sanfira? Cei doi bărbați celebri pe care îi admiră
Click.ro
Pe cine a pus ochii Codruța Filip după divorțul de Valentin Sanfira? Cei doi bărbați celebri pe care îi admiră
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
Digi 24
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
go4it.ro
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Şedința decisivă la PNL a început. Liderii liberali din toată țara decid daca votează guvernul Luca Niculescu. Mai mulți parlamentari PNL au anunțat deja că boicotează
Gandul.ro
Şedința decisivă la PNL a început. Liderii liberali din toată țara decid daca votează guvernul Luca Niculescu. Mai mulți parlamentari PNL au anunțat deja că boicotează
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!