Doliu în sportul internațional. Atleta Clara Mageean a murit la 34 de ani după lupta cu cancerul

Doliu în sportul internațional. Atleta Clara Mageean a murit la 34 de ani după lupta cu cancerul
Clara Mageean a murit în urmă cu puțin timp / Sursa foto: Profimedia

Atletismul internațional este în doliu după moartea Ciarei Mageean, una dintre cele mai cunoscute sportive ale Irlandei. Campioana europeană la 1.500 de metri s-a stins din viață la numai 34 de ani, după o luptă cu o formă avansată de cancer intestinal, diagnosticată în mai 2025.

Sportiva a murit duminică dimineață, în jurul orei 6:30, fiind înconjurată de familie și de persoanele apropiate. Vestea a fost făcută publică printr-un mesaj distribuit pe rețelele sociale, în care cei dragi au vorbit despre pierderea suferită și despre impactul pe care atleta l-a avut asupra celor din jur.

Cu doar o săptămână înainte de tragedie, Ciara Mageean se căsătorise cu Thomas Moran. Imaginile de la eveniment fuseseră publicate chiar de sportivă pe conturile sale de socializare, într-un moment care ar fi trebuit să marcheze începutul unui nou capitol din viața sa.

Sursa foto: Profimedia

Clara Mageean a murit la 34 de ani

Născută în Portaferry, Irlanda de Nord, atleta a reprezentat Irlanda la două ediții ale Jocurilor Olimpice, desfășurate la Rio de Janeiro, în 2016, și la Tokyo, în 2021. Deși era așteptată să concureze și la Paris, în 2024, o accidentare la tendonul lui Ahile a împiedicat-o să participe.

În același an, Mageean a obținut una dintre cele mai importante performanțe ale carierei, câștigând medalia de aur la Campionatele Europene de atletism, în proba de 1.500 de metri. Reprezentanții Athletics Ireland și-au exprimat regretul după dispariția sportivei, evidențiind curajul, bunătatea și forța sa interioară.

„O fiică, o soră, o soție, o prietenă și o sursă de inspirație pentru atât de mulți oameni, va fi profund regretată”, se arată în mesajul familiei.Atletismul irlandez a transmis, la rândul său, un mesaj de condoleanțe. „Suntem devastați. O sursă de inspirație pentru atât de mulți, Ciara va fi ținută minte pentru curajul, bunătatea și spiritul ei extraordinar”, a transmis Athletics Ireland.

CITEȘTE ȘI: Atleta Juliette Gallego a murit în accidentul feroviar din Spania. Avea doar 24 de ani

El este tânărul care a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ în Călărași! Denis avea doar 25 de ani

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine este Monica Iagăr, fosta iubită a lui Cosmin Cernat. Fiica lor ar fi fost agresată de partenerul mamei sale
Click.ro
Cine este Monica Iagăr, fosta iubită a lui Cosmin Cernat. Fiica lor ar fi fost agresată de partenerul mamei sale
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Prim-ministrul Sloveniei, reproșuri către UE pentru anularea alegerilor din România. Janez Janša a transmis un mesaj în 10 puncte Uniunii Europene, iar situația din România este cap de listă
Gandul.ro
Prim-ministrul Sloveniei, reproșuri către UE pentru anularea alegerilor din România. Janez Janša a transmis un mesaj în 10 puncte Uniunii Europene, iar situația din România este cap de listă
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani