Pasiunea pentru educație și dorința de a le oferi copiilor șanse egale la un viitor mai bun au determinat-o pe profesoara Lusiana Drăgușin să transforme o școală aflată într-o stare deplorabilă într-o instituție modernă, apreciată inclusiv de părinții din localitățile învecinate. Directoarea din comuna Făgețelu, județul Olt, a demonstrat că educația poate schimba destine chiar și în comunitățile mici.
De 16 ani, aceasta face zilnic naveta între Slatina și Făgețelu, parcurgând peste 130 de kilometri pentru a ajunge la școală și a fi alături de cei aproximativ 80 de elevi și preșcolari. Deși a lucrat inițial în domeniul turismului, a ales ulterior să urmeze o carieră în învățământ, iar din 2017 ocupă funcția de director al instituției.
În momentul în care a ajuns acolo, școala avea nevoie de investiții urgente, iar condițiile în care învățau copiii erau departe de standardele normale. Prin multă muncă și perseverență, profesoara a reușit să schimbe complet situația. Clădirea a fost renovată, sălile au primit mobilier nou, grupurile sanitare au fost modernizate, iar elevii beneficiază inclusiv de un teren de sport sintetic.
„Când m-am dus la școala aceasta, era o școală-ruină. Eu trei luni am stat acolo în depresie, plângând în fiecare zi și întrebându-mă ce caut acolo. Încă erau pe pereți poze cu Ceaușescu și cu șoimii patriei. Deplorabil. (…) Acum este o școală renovată total, cu teren de sport sintetic așa cum au școlile din oraș, cu toaletele în interior, mobilier nou și cu numărul aproape dublat de elevi. Nu există nicio rețetă. Există multă muncă, implicare, sacrificiu și dragoste pentru munca ta”, a explicat Lusiana Drăgușin, potrivit Adevărul.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2F787135901_4683754168527029_794457047634498482_n.jpg)
Sursa foto: Facebook
Elevii nu mai abandonează școala
Pentru directoare, una dintre cele mai importante realizări este faptul că niciun copil nu a abandonat școala după clasa a VIII-a în ultimii ani. Aceasta merge personal la familiile elevilor, îi încurajează să continue studiile și îi sprijină să găsească burse sau locuri de cazare la licee.
Implicarea sa în susținerea educației a adus-o și în finala regională a Galei Premiilor pentru Directorii Anului, o recunoaștere a eforturilor depuse pentru comunitatea din Făgețelu.
„Copiii mă țin, dragostea pentru ei. Faptul că am reușit să schimb din temelii școala. Un an de zile, școala n-a avut deloc microbuz. Și ce făceam? Mă aducea soțul și pe drum adunam copiii, îi îndesam în mașină. Eu nici permis de conducere nu am avut când m-am dus la școala aceasta.
Au fost ani de zile în care eu făceam urme iarna. Nu erau nici urme. Roțile mașinii mele, pentru că între timp a trebuit să-mi iau și permis. M-au dus pe rând la școală: soțul, nașul, copilul meu cel mare, până când am zis că trebuie s-o fac singură. Și mai erau câteodată învățători din comună care nu veneau, că a înghețat poarta, că nu știu ce s-a întâmplat.”, a mai spus aceasta.
CITEȘTE ȘI: Un bărbat adoptat de mic în Italia încearcă să-și găsească familia din România. Ce nume purta la naștere
Orașul european care își pierde angajații, deși oferă salarii de 2.000 de euro. Ce îi nemulțumește