Dronă prăbușită în România, după alerta RO-Alert! Au apărut primele imagini de la locul incidentului

Sursa foto: Shutterstock

Noi informații apar după alerta de joi dimineață, când o dronă a pătruns în spațiul aerian al României, iar autoritățile au activat măsurile de siguranță în nordul țării. Aparatul de zbor a traversat teritoriul național timp de aproximativ patru minute, înainte de a se prăbuși într-o zonă împădurită din apropierea localității Solca, județul Suceava.

La fața locului au intervenit echipe ale Ministerului Afacerilor Interne, care au delimitat zona și au verificat împrejurimile. Drona era de mici dimensiuni, iar în urma impactului nu a izbucnit un incendiu. Până în acest moment nu au fost raportate victime sau pagube materiale.

Drona a rămas în mare parte intactă în urma prăbușirii. Deși aparatul s-a rupt în mai multe bucăți la impact, în zona respectivă pot fi observate încă fragmente mari ale dronei, inclusiv componente care și-au păstrat forma.

Sursa foto: Facebook / Suceava Fail

Două avioane militare au survolat zona

Incidentul a determinat și luarea unor măsuri în sistemul de învățământ. Cursurile au fost suspendate temporar în patru localități din zonă, până la ora 10:00. Decizia a fost luată înainte de începerea programului școlar, în baza procedurilor stabilite pentru situațiile în care este emisă o alertă privind prezența dronelor.

În cazul în care o astfel de avertizare apare în timpul orelor, elevii trebuie îndrumați de cadrele didactice către spații sigure, de preferat încăperi fără ferestre, unde vor rămâne până la încetarea alertei.

Potrivit autorităților, sistemele radar au detectat inițial aparatul pe teritoriul Ucrainei, în apropierea frontierei, după care acesta a intrat în România prin nordul județului Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru supravegherea situației, iar un elicopter IAR-330 SOCAT a decolat ulterior de la Baza 95 Aeriană Bacău.

Ministrul Apărării a precizat că aparatul nu a fost doborât, întrucât condițiile necesare pentru o astfel de intervenție nu au fost îndeplinite. Oficialul a descris noaptea drept una intensă pentru militarii români și a susținut necesitatea unui protest diplomatic față de Federația Rusă.

Incidentul este al treilea mesaj RO-Alert privind dronele transmis în județele din nordul Moldovei în ultimele două săptămâni.

CITEȘTE ȘI: Alertă maximă la granița României cu Ucraina! Mai multe drone, detectate lângă Insula Șerpilor: „Adăpostiţi-vă în beciuri!”

Bucăți de dronă au fost găsite pe o plajă din Tuzla. Autoritățile au intervenit de urgență

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Click.ro
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Digi 24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
go4it.ro
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
A doua zi de negocieri la Abu Dhabi: Rusia cere retragerea NATO din Europa de est. Zelenski: „Putin vrea un Yalta 2.0 ca să reînvie URSS”
Gandul.ro
A doua zi de negocieri la Abu Dhabi: Rusia cere retragerea NATO din Europa de est. Zelenski: „Putin vrea un Yalta 2.0 ca să reînvie URSS”
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi